Intrarea lui Isus în Ierusalim (Giotto di Bondone)

[altmariusart2]

Intrarea lui Isus în Ierusalim (Giotto di Bondone)

Teme: Artă.
.
Publicat la 13 aprilie 2014. 
Partea 2 din 6 din seria Capodopere explicate.

http://lumea.catholica.ro/2014/04/intrarea-lui-isus-in-ierusalim-gi...

Autor: Manuela Oltean 

Intrarea în Ierusalim

La începutul Trecento-ului italian, Giotto di Bondone(1266?-1337), considerat părintele picturii renascentiste, va înnobila spaţiul interior al Capelei degli Scrovegni din Padova (1303-1305) cu scene biblice inspirate cu precădere din viaţa Mântuitorului şi a Fecioarei Maria.

Capela Santa Maria dell’Arena din Padova, sau, cum este cunoscută astăzi, Capela degli Scrovegni, a fost înălţată în jurul anului 1303, de către Enrico Scrovegni, fiul unui om bogat din Padova acelei vremi, pe nume Reginaldo, menţionat de Dante în Ciclul al Şaptelea al Infernului datorită avariţiei sale. După construcţia capelei, Enrico a dorit să găsească pe cel mai bun şi capabil om din Italia să o decoreze. Aşa a şi fost – l-a ales pe Giotto pentru a-i încredinţa onoarea de a picta pereţii capelei.

Acesta a creat pe pereţii capelei o capodoperă, care a fost apreciată la vremea respectivă şi dăinuie până în zilele noastre. Giotto îşi păstrează stilul de a nara o istorie prin pictura sa, astfel în capela din Padova suntem purtaţi într-o călătorie în timp, în viaţa lui Isus şi a Mariei.

Giotto foloseşte culori puternice, vibrante. Consideră că arta trebuie să reflecte realitatea, aşa că veşmintele sunt şi ele pline de culoare, înlocuind griul cenuşiu folosit adesea în timpul său. Giotto foloseşte culoarea pentru a transmite emoţii. În locul cerului realizat prin folosirea foiţei de aur sau argint, în Capela degli Scrovegni găsim cerul albastru, peisaje verzi, nori pregătiţi pentru furtună, toate comunicând starea interioară a personajelor.

Luminile şi umbrele folosite sunt un mare pas înainte făcut de Giotto faţă de pictura medievală dinaintea lui. Împreună cu direcţia sa spre naturalism, Giotto foloseşte lumina şi umbrele pentru a reda realismul scenelor. Acestea accentuează figura umană, fac hainele să pară mai reale, trupurile să aibă mai mult volum, diferenţiază personajele pozitive de cele negative şi clarifică stările personajelor. Tuşele aplicate în pictură sunt puternice, dramatice, realistice.

Pe peretele de nord al capelei se regăseşte tema Intrării Domnului în Ierusalim, de dimensiuni 2m x 1.85m, pictată în 1304. Pictorul italian redă, într-o compoziţie monumentală, clipa sărbătorească a primirii Mântuitorului de către poporul ales. Giotto împarte lucrarea în două, plasând de-o parte şi de cealaltă cetele participante la eveniment. În partea stângă sunt reprezentaţi Apostolii care îl urmează pe Isus, în vreme ce înaintea lor este pictat, din profil, Mântuitorul călare pe un măgar. El are o expresie senină dar serioasă, cu mâna dreaptă binecuvântând mulţimea. Unind grupurile de figuri din extremităţi, asinul şi Hristos creează centrul de interes al amplei redactări.

Înaintea Lui se desfăşoară, într-un ritm în crescendo, ieşirea locuitorilor cetăţii întru întâmpinare. Se remarcă cei patru copii plasaţi în planul terestru, care au ramuri de finic în mâini şi care îşi aştern veşmintele pe jos. În planul celest, repetând parcă ordinea compoziţională de dispunere simetrică, doi copii urcaţi în copaci rup cu entuziasm ramuri spre a le da concitadinilor. În Intrarea în Ierusalim, cerul este vesel, albastru intens, flora este bogată.

Castelul ce se regăseşte în pictură reprezintă Poarta de Aur din Ierusalim şi sugerează viitorul regesc al lui Isus intrat în Ierusalim. Mulţimea adunată poartă veşminte verzi, roşii, violet şi galbene, sugerând o primire genuină făcută lui Isus. Culorile folosite în întreaga frescă ne conduc vizual spre un eveniment fericit. Tuşele folosite în pictarea hainelor au greutate, în special la personajele din registrul de jos al picturii, îmbracă cu uşurinţă corpurile greoaie şi se drapează în cute largi şi voluminoase.

Culorile, deşi îndrăzneţe poartă încă în ele simbolismul canonic bizantin, astfel încât Cristos este pictat cu veşminte de culoare roşu şi albastru, diferenţiindu-se de celelalte figuri ce au în componenţă nuanţe similare. Cu toate acestea, gama cromatică este subtil rafinată, în ea regăsindu-se acorduri de ocru şi alb. Isus şi Apostolii au linii mai uşoare, aureole aurii, exprimând divinitatea şi sfinţenia. Figurile lor sunt nobile, fine.

Cristos călăreşte un măgar, conform relatărilor evanghelice, ca şi Regele David care a intrat la fel în Ierusalim cu o mie de ani înainte, şi se îndreaptă spre Poarta de Aur. Expresia Sa e gravă, sugerând faptul că este conştient de ceea ce va urma, prinderea, umilirea şi răstignirea. Este însoţit de Apostoli şi binecuvântează mulţimea entuziasmată, care îl întâmpină cu ramuri de palmier, alt simbol al regalităţii, şi îşi aşează veşmintele în faţa Lui, semn al cinstirii pe care i-o aduc, al recunoaşterii Sale drept rege.

Giotto creează o scenă dinamică, urmăreşte progresul evenimentelor, în registrul din dreapta al frescei urmărind mişcarea şi aşezarea hainelor mulţimii, iar în cel din stânga urmărind mişcarea măgarului. Mişcarea şi contra-mişcarea dau dinamicitate scenei, ne arată unde începe, unde se termină şi ce este în centrul ei.

Întreaga compoziţie transmite o bucurie interioară, resimţită nu doar de contemporanii Mântuitorului sau cei ai lui Giotto, ci ea se răsfrânge şi asupra privitorului de azi, conform spuselor lui Henri Matisse: “Când privesc frescele lui Giotto din Padova, nu stau să mă întreb ce scenă din viaţa lui Cristos am în faţă, ci înţeleg de îndată sentimentul ce se desprinde din ele. Acest sentiment este cuprins în linii, în compoziţie, în culoare, iar titlul nu va veni decât să-mi confirme impresia.”

Bibliografie:
Enciclopedia picturii italiene, 1974
Gheorghe Székely, Giotto, 1972
G. Previtali, Giotto e la sua bottega, 1993