David Bradshaw este profesor de filozofie la Universitatea din Kentucky și autorul unei fascinante cărți despre diferențele dintre tradiția creștină răsăriteană și cea occidentală, “Aristotle East and West: Metaphysics and the Division of Christendom”, apărută în anul 2004 la Cambridge University Press (tradusă in română în anul 2010 de Dragoș Dâscă si Vasile Bârzu sub titlul “Metafizica Energiilor Divine si schisma bisericii”, Editura Evanghelismos) si distinsă cu premiul “Morris D. Forkosch” al Journal of the History of Ideas.
Profesorul Bradshaw a avut amabilitatea de a discuta despre problemele ortodoxiei in SUA, importanța lui Augustin pentru ințelegerea Occidentului și multe alte subiecte fertile, într-un interviu realizat de karamazov.ro în octombrie 2013.
Spuneți-mi, vă rog, cum ați descoperit ortodoxia? Unii dintre convertiți sunt atrasi de ritualuri, de Liturghie si de “tradiția trăită”. Alții sunt încântați de teologie. Identifică probleme în modelul Simplității Divine și descoperă că modelul Dumnezeu/Energii Divine are mult mai mult sens. Există și cei care caută “credința care le-a fost dată sfinților” (nu vreau să spun că aceste variante epuizează opțiunile). Care a fost principalul motiv pentru care v-ați convertit?
În timpul colegiului am avut un profesor care era ortodox. M-a chemat la biserică și, mai târziu, cand am devenit interesat, mi-a împrumutat “The Orthdox Church” de Timothy (astazi Kallistos) Ware. Partea istorică a acestei cărți mi-a deschis ochii. M-a făcut să văd că ortodoxia este pur și simplu continuarea creștinismului așa cum a existat de la începutul primului secol pe pământurile evanghelizate de apostoli. A existat o creștere si o dezvoltare, bineînțeles, dar niciodată o ruptură radicală cum a apărut în Occident în Evul Mediu (și mai apoi odată cu Reforma). Așadar recunoscând în ortodoxie “credința care le-a fost dată pentru totdeauna sfinților” a fost argumentul fundamental pentru mine, cu toate că frumusețea Liturghiei și bunătatea profesorului meu și a familiei sale au fost de asemenea importante.
Cum ați descrie starea ortodoxiei in SUA? În ultimele decenii am putut vedea câteva figuri semnificative venind din acest spațiu (Seraphim Rose este primul nume care vine în minte dar mai sunt și alții). Joacă vreun rol cultura Sudului în această privință?
Sunt mai degrabă sumbru cu privire la starea ortodoxiei în SUA. Diferitele jurisdicții nu sunt deloc aproape de o uniune. Multe dintre ele (precum OCA, de care aparțin) au avut parte de scandaluri istovitoare în ultimii ani. Multe parohii incă suferă din cauza unui accent exagerat pe cultura etnica, și iși consumă energia mai degrabă pe fundarasing decât pe învățătură, misionarism și serviciu în folosul săracilor. Peste toate astea, internetul faciliteaza răspândirea zvonurilor, și există o doza mare de suspiciune între liberali și conservatori asupra unor chestiuni precum împărtașirea homosexualilor sau căsătoriile între persoane de același sex. Astfel, ortodoxia în SUA reflectă diviziunile culturale mai largi prezente în societate. Facem foarte puțin din ceea ce s-ar putea numi o mărturie ortodoxă în America.
Pe de altă parte, radioul Ancient Faith a furnizat foarte multe materiale de calitate (www.ancientfaith.com). De asemenea, avem mult mai multe mânăstiri decât aveam în urmă cu câțiva ani. Încă sunt puține și mici, conform standardelor Lumii Vechi, dar cel puțin ne mișcăm în direcția care trebuie. Dacă mai multe parohii ar lega relații mai strânse cu mânăstirile, atunci am putea vedea cum ortodoxia americană capătă o vigoare și o integritate care ar putea avea un impact real.
Vorbiți într-o conferință despre cum ortodoxia poate contribui la viața intelectuală americană. Este paradoxal deoarece în partea aceasta de lume există voci intelectuale foarte puternice, unele cu o educație anglo-saxonă, care susțin abandonarea oricărei tradiții religioase dar în special cea ortodoxă. Cum vedeți această situație?
Din experiența mea, oamenii crescuți în țările ortodoxe adesea nu pot vedea în ortodoxie altceva decât o povară a trecutului. O asociază cu superstiția, obscurantismul, corupția clerului, și în general cu o incapacitate de a se adapta la condițiile vieții moderne. Așa stăteau deja lucrurile in secolul XIX, după cum poate vedea oricine citește Dostoievski. Cred că Dostoievski a dat cel mai bun răspuns la acest tip de atitudine în portretul pe care îl face starețului Zosima în “Frații Karamazov”. A gândi “trebuie să mă adaptez la lumea modernă” este de fapt o atitudine superficială, din moment ce ignoră ceea ce este adevărat și mai ales ceea ce este adevărat cu privire la propria persoana. Viața mea devine pur și simplu o jucărie a lumii dimprejur. Portretul starețului Zosima arată cum cineva poate depăși acest tip de atitudine pentru a ajunge la o conștientizare mai adâncă a realității spirituale.
“Ce are de-a face Atena cu Ierusalimul?” Este limpede că lumea modernă a pierdut ceva esențial cand a întors spatele creștinismului, dar am putea noi ca ortodocși să învățăm ceva, în educația copiilor, de pildă, nu de la modernitate, ci de la lumea păgână clasică?
Vechii greci vorbeau de educație ca “paideia”, înțelegând prin asta nu doar însumarea de cunoștințe dar și formarea caracterului și dezvoltarea unei atitudini cultivate asupra vieții. O descriere a unui astfel de program educațional poate fi găsită – foarte schematic și uneori ironic, dar totuși revelator- în “Republica” lui Platon. Nu este o “rețeta” care poate fi urmată naiv, dar conține foarte multă înțelepciune. “Etica Nicomahica” a lui Aristotel reprezintă o alta sursă importantă. Cui studiază aceste două cărți îi va fi foarte limpede cum obiceiurile noastre, hobbyurile si activitățile în aparență insignifiante contribuie cu toate la formarea caracterului. Noi ca ortodocși în mod necesar trebuie să recuperăm această înțelegere a educației, din moment ce abilitatea noastră de a primi mesajul ortodoxiei este obstrucționată de îngustime și superficialitate sufletească.
Aristotel și Platon sunt pictați pe zidurile unor biserici din Romania. Dumneavoastră demonstrați în carte importanța conceptului aristotelic de “energeia” pentru dezvoltarea teologică a creștinătății ortodoxe. Cum ar trebui să privim noi din punct de vedere creștin realizările lor si unde ar trebui ca drumurile să se despartă?
Este o întrebare complicata, din moment ce există foarte multă înțelepciune reală în Platon si Aristotel, la fel cum există foarte multe puncte unde greșesc. In general, ei au observații pătrunzătoare despre viața umană, dar eșuează în a recunoaște un Dumnezeu personal deoarece le lipsește revelația Bibliei. Am scris despre diferitele căi prin care Părinții Bisericii s-au bazat pe moștenirea lor, în special în două articole care urmează a fi publicate, “Plato in the Cappadocian Fathers” și “The Presence of Aristotle within Byzantine Theology.”
Credeți că ne îndreptăm din nou spre o existență catacombică? Și nu mă gândesc neaparat la ceea ce se intamplă în Orientul Mijlociu, ci la reglementările privind religia in școli, “hate speech”, cenzura unor texte, șamd.
Cred că încă suntem departe de stadiul catacombelor. Majoritatea liberalilor se feresc de orice ar putea să miroasă a persecuție. Bineînțeles că asta se poate schimba, și uneori nu este nevoie de o majoritate pentru a instaura persecuția. Acesta a fost cazul cu, de pildă, activitatea așa numitelor curți ale drepturilor omului în locuri ca UE sau Canada. Dar chiar și așa, este distanță lungă de la abuzuri ocazionale, stridente, de putere la o persecuție reală.
Dumneavoastră predați și filozofie politică la Universitatea din Kentucky. Ce poate aduce ortodoxia nou la perspectivele iluministe asupra politicii și la modul în care modernitatea filozofică privește natura umană?
Încă o întrebare mare! Unul din lucrurile pe care le poate aduce Ortodoxia este o conștientizare a faptului că patimile – avariția, resentimentul, gelozia, șamd- nu sunt pur și simplu niște date ale naturii umane, ci putem lupta cu ele și să le depășim. O mare parte din politica modernă constă în oameni care folosesc statul pentru a incerca să-și satisfacă patimile. Se simt îndreptățiți să facă asta pentru că filozofii incepând cu Hobbes le-au spus că pentru asta s-a inventat politica. Chiar și filozofi cu tendințe mai libertariene precum Locke si Mill iau de la sine înțeles faptul că noi vrem să ne satisfacem patimile pentru plăcere si îmbogățire, și văd statul ca un protector al zonei unde putem face acest lucru. Acesta este principalul motiv pentru care cred că o mărturie monastică reală are puterea de a transforma societatea moderna (vezi raspunsul la intrebarea 2)
Ortodoxia este fără îndoială mai din altă lume decât celelalte versiuni ale Creștinismului. În acest context, care este cea mai potrivită formă de guvernământ pentru o cultură și un mod de viață ortodoxe?
Nu cred că există o singură formă de guvernământ care să fie cea mai bună. Fiecare are avantajele și scăderile proprii, și care este cea mai bună pentru un grup de oameni va depinde de istoria si caracterul lor specific. Bineînțeles că multe societăți ortodoxe au avut parte de monarhii, dar cred că asta spune mai multe despre istoria lor decât despre ortodoxie în sine. Pe același criteriu, nu cred că democrația liberală este ceea ce fiecare țară ar trebui sa caute. Fiecare țară trebuie să-și împace populația cu o formulă care ar putea fi unică.
Este posibil să avem o “dogmatică empirica” sau o “teologie experiențiala”, asa cum susține Ioan Romanides?
Trebuie să recunosc ca nu cunosc opera lui Romanies suficient de bine încât să emit o opinie. In anii ’50 si ’60 a avut contribuții excelente, dar mai apoi a devenit un pic excentric.
În literatura ortodoxă recentă Fericitul Augustin este principala țintă pentru deriva Apusului. Putem spune cu certitudine că toată tradiția filozofică europeană reprezintă note de subsol la Augustin, cum face un sociolog ca Robert Nisbet, de pildă?
Într-adevăr, este o formulă bună!. Influența lui Augustin pur și simplu nu poate fi exagerată chiar și în ceea ce privește gânditori necreștini.
A fost Iluminismul o consecinta naturală a ideii augustiniene de Dumnezeu?
Cred că a fost mai mult o reacție la ideea scolastică de Dumnezeu – sau mai degrabă la curentele contradictorii din aceasta idee, si a incoerenței rezultate. Este adevărat că multe dintre aceste curente derivă din Augustin, dar nu putem neglija amestecul istoriei.
Care este cea mai mare amenințare în postmodernitate la adresa Ortodoxiei?
Cel mai mare pericol este întotdeauna acela de a rata căutarea lui Dumnezeu cu mustrare de cuget sinceră și în rugăciune. Nu cred că asta se va schimba vreodata.
Credeți că lumea post creștină va imbrățișa religia americană (gnostică) așa cum recomanda Harold Bloom? Sau va avea o perspectivă nominalistă (scientistă)?
Mai degrabă prima varianta. Chiar si naturaliștii autoproclamați doresc ca știința să furnizeze un fel de înlocuitor pentru Dummnezeu, ceva care să le dea sentimentul că sunt parte dintr-un nivel mai înalt al realității. Filmul “Contact” (bazat pe un roman de Carl Sagan) este un bun exemplu.
Cum argumentezi in general cu un nominalist (pozitivist) radical?
Cred că Nietzsche a pus punctul pe I la începutul cărții a V-a din Știința Veselă, într-un capitol intitulat “Cum noi, de asemenea, suntem încă pioși”. El subliniază că dacă viziunea materialistă (naturalistă) asupra lumii este adevarată, nu există niciun motiv pentru care cineva ar căuta adevărul de dragul adevărului. Cineva l-ar putea căuta pentru că asta îi satisface dorința, dar nu este același lucru cu o căutare a adevărului indiferent unde duce acesta. Așadar, întrebarea care trebuie pusă naturalistului este: de ce este important adevărul pentru tine? Este doar pentru ca tu crezi ca aceasta cunoașterea te va ajuta să-ți satisfaci dorințele? De ce crezi asta, din moment ce fără îndoială ai descoperit adesea că adevarul este dezamăgitor? De ce nu am alege pur și simplu ceea ce să credem în acord cu ceea ce ne face fericiți? Oricum, majoritatea oamenilor procedează astfel. Nietzsche argumentează că a urmări adevărul indiferent de consecințe este deja o formă de credință în Dumnezeu. Și cred că are dreptate în acest punct.
Recomandați, vă rog, pentru cititorii noștri câteva cărți care au avut un impact asupra dumneavoastră în ultimii ani!
O carte pe care o citesc pentru cursurile de filozofie politică este Pornified de Pamela Paul. Ceea ce descrie este dezgustător dar este un fel de fereastră deschisă asupra sufletului modern. Am descoperit că generează discuții bune in seminarii, pentru că studenții sunt conștienți că pornografia este peste tot. O carte politică pe care o citesc în acest moment este “The Great Degeneration” de Niall Ferguson. Este foarte instructivă cu privire la direcția greșită în care a luat-o economia modernă și cum statul asistențial a corupt societatea. Citesc de asemenea “Maestrul si Margareta” de Mihail Bulgakov. Cred că acest roman este foarte cunoscut in Estul Europei, dar eu nu am auzit de el până anul trecut. Printre lecturile ortodoxe, am descoperit ca fiind plină de informații “Orthodoxy and the West” de Christos Yannaras, și aștept să citesc “The Ascent of Christian Law” de John McGuckin. Dar ca să fiu sincer, petrec mai mult timp citind Parinți si literatură academică dedicată decât cărți recente.
Interviu de Ninel Ganea publicat inițial pe Karamazov
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius