altmarius

cultură şi spiritualitate

Interviu cu violistul Ladislau Cristian Andriș

 

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 10 Octombrie 2020 , ora 11.14

 




Membru al Orchestrei de Cameră din Zurich, Cristian Andriș a terminat de curând o sesiune de înregistrări alături de celebrul violonist Daniel Hope, directorul muzical al ansamblului.

Când și cum ați devenit colaborator al Orchestrei de Cameră din Zurich?

În anul 2012 a avut loc o audiție pentru colaboratorii orchestrei, la care am participat și am fost selecționat de întreaga orchestră pentru a face parte din acest ansamblu. Este un ansamblu care, evident, este într-o permanentă schimbare de generații, este un ansamblu care anul acesta împlinește 75 de ani de existență. Și aș cataloga experiența alături de Orchestra de Cameră din Zurich o experiență care la nivel profesional este una dintre cele mai interesante colaborări pe care le am.


Cum a fost viața în această orchestră în timpul pandemiei?

Am vorbit cu colegii mei care cântă permanent în orchestră. Evident, statul a sprijinit toate orchestrele din Elveția și asta a fost un ajutor foarte mare pentru oamenii care fac parte din domeniul cultural din Elveția. Orchestra nu a putut să cânte, însă concertul de final de sezon, care a avut loc în luna iulie s-a putut cânta și cu public. Deschiderea de sezon va avea loc acum, în luna octombrie, însă noi am cântat deja două concerte la Essen, cu Daniel Hope, care s-au bucurat de un succes foarte mare și am realizat o înregistrare - nu pot să vă spun titlul următorului CD, care este al patrulea pe care Orchestra de Cameră din Zurich alături de Daniel Hope îl înregistrează pentru Deutsche Grammophon.


Dar putem vorbi despre cele care au fost înregistrate până acum.

În primul rând, aș dori să vorbesc puțin despre Daniel Hope, care este un violonist extraordinar. Pentru cei care îl urmăresc și pe social media și ca artist, este o persoană care... nu poți să-ți dai seama cum cineva poate să realizeze atât de multe lucruri în 24 de ore pe care le are o zi. Și cu privire la ce a realizat el pe perioada pandemiei, proiectul Hope at home, Daniel este unul dintre cei mai creativi muzicieni cu care am avut ocazia să lucrez. Pentru a rămâne în contact cu publicul, Daniel a găsit o portiță de a realiza o colaborare cu Televiziunea ARTE și de a transmite concerte de la el din sufragerie invitând prieteni în fiecare zi, și din genuri muzicale diferite. Deci, pe lângă genul de muzică clasică, a invitat prieteni care erau și din jazz, și muzică soul. Și astfel, la final, deoarece concertele au avut un asemenea succes - în cele 60 de episoade au avut peste 5 milioade de vizualizări - s-a gândit să realizeze un CD cu unele lucrări, ca un testament al acestei perioade în care oamenii a trebuit să rămână în casele lor. Orchestra de Cameră din Zurich, eu nefiind prezent la acest proiect, a cântat în episodul 60 din Hope at home un concert în Elveția. În momentul în care s-a putut ieși din sufragerie, Daniel Hope a continuat tradiția de Hope at home și a mers și în anumite săli de spectacole unde a fost posibil să cânte mai departe.


Nu putem vorbi despre următorul disc, însă ne puteți spune când va fi publicat?

Discul a fost înregistrat la Zurich în sala de repetiții a Orchestrei de Cameră din Zurich și am avut alături de noi pe cei de la Teledex din Berlin, care sunt inginerii de sunet cu care Daniel lucrează foarte des și, din câte știu eu, discul va apărea anul următor pentru Deutsche Grammophon și conține lucrări care cu siguranță vor îndemna mulți iubitori ai muzicii clasice să-l achiziționeze.


Având în vedere situația unică în care vă aflați, cum se vor desfășura călătoriile dumneavoastră în următoarele luni?

Eu actualmente locuiesc în Elveția, predau în România și am în România proiectul Romanian Chamber Orchestra. La venirea mea spre România nu va exista carantină, însă la întoarcerea mea spre Elveția va trebui să stau 10 zile în izolare. Pentru orice muzician este o perioadă foarte dificilă de a călători. Chiar vorbeam cu maestrul Cristian Măcelaru și cu maestrul Gabriel Bebeșelea și amândoi îmi spuneau că realizează teste covid în fiecare săptămână pentru a putea să călătorească. Există studii realizate în toată lumea în care, evident, datorită distanțării sociale, în sălile de concerte aproape nu au existat cazuri de îmbolnăvire. Consider că domeniul cultural nu reprezintă un risc nici pentru public, nici pentru muzicieni.

Albumul Hope@home semnat de violonistul Daniel Hope poate fi ascultat în premieră românească la Radio România Muzical luni, 12 octombrie, de la ora 19.00. 

Interviu realizat de Petre Fugaciu

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor