altmarius

cultură şi spiritualitate

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 2 Mai 2020 , ora 14.03

 




Parcurgem o perioadă dificilă, dar cei mai vulnerabili cred că sunt artiștii. Teodor Ilincăi, cum petreceți aceste zile?

Acasă, izolat.


Ce vi se pare cel mai dificil în această perioadă?

Inactivitatea. Bine, cel puțin, profesională, pentru că fiecare dintre noi ar trebui să-și găsească activități care să-i ocupe timpul, activități creative, poate lucruri pe care nu reușim să le facem în mod normal, acum am avea mai mult timp pentru ele. Eu de exemplu, studiez mai mult la saxofon, la fluierele mele tradiționale, citesc mai mult decât o făceam înainte.


Și poate vă găsiți un timp și al proiectelor. Mă gândesc că poate mai scrieți încă un volum de poezii și aforisme, așa cum ați lansat anul trecut în septembrie, dacă nu mă înșel.

Nu întotdeauna și nu în fiecare zi avem inspirație pentru acest lucru, pentru că inspirația nu trebuie căutată. Ea trebuie să vină singurică și, bineînțeles, pentru că există o mică angoasă, eu cred că e normală pentru fiecare dintre noi, nu-ți mai stă mintea să creezi și dacă aș crea, probabil că aș crea lucruri puțin mai sumbre. Dar sunt și zile în care simt că pot să scriu câteva rânduri, sigur că da.


Vedeți această perioadă ca pe un timp al introspecției?

Sigur că da. Fiecare trebuie să privim înăuntrul nostru, să ne întrebăm de ce se întâmplă aceste lucruri și ce putem face pe viitor, ce putem face cu viața noastră, în viitor.


Vă gândiți și la noi proiecte, la noi roluri pe care ați dori să le abordați în viitorul apropiat?

Sigur că da. Un rol care îmi este foarte drag și pe care trebuia să-l debutez la Opera Națională din Cluj. Din păcate s-a anulat proiectul din cauza acestei pandemii. Trebuia să debutez rolul lui Radames din opera Aida de Giuseppe Verdi. Dar am în plan și alte roluri, cum ar fi Canio din Paiațe de Leoncavallo sau, de ce nu, Samson și Dalila de Saint Saens.


Când sperați să vă reluați activitatea, din punct de vedere al aparițiilor scenice?

Următorul meu proiect trebuia să fie cu Angela Gheorghiu. De fapt, următoarele proiecte, pentru că aveam două spectacole de Tosca, la Staatsoper Berlin, care s-au anulat și s-a anulat și concertul de la Bad Kissingen din Germania, din iunie. Sper din suflet să se relaxeze aceste măsuri și să pot să reiau activitatea o dată cu Turandot de la Geneva. Repetițiile încep undeva în luna lui august și premiera va fi în septembrie. Deocamdată stăm în așteptare și sper din suflet să nu se anuleze nici acest proiect.


Vedeți o revenire la normal din stagiunea 2020-2021?

Sincer să fiu, nu, pentru că prima dată suferă cultura . Economia pe plan mondial suferă foarte mult. Deja există semne că cei care susțineau opera, au început să se retragă. Un exemplu este și proiectul de la Geneva, unde trebuiau să aibă loc, dacă nu mă înșel, 11 spectacole. Am primit informația că s-a redus numărul spectacolelor la 8 și asta sunt convins că din motive financiare. Deci, e clar că vom suferi foarte mult, nu în următorul an, ci în următorii ani și concurența va fi acerbă. Deci, trebuie, ca fiecare dintre artiști să încerce să dea totul ca să poată să obțină contracte, bineînțeles.


Dacă ar fi să transmiteți un mesaj ascultătorilor, artiștilor, care ar fi acela?

Mesajul este acela de solidaritate, să luptăm pentru drepturile noastre, pentru că e clar, e foarte clar că vor încerca să taie fonduri de la cultură, ceea ce mi se pare total injust. Bine, din păcate, în România s-a făcut lucrul acesta cu predilecție în ultimii ani, apoi, ceea ce le recomand artiștilor este să încerce să pună accentul mai mult pe adevărul dintr-o partitură și nu neapărat pe a impresiona prin voce, pentru că acest lucru vine natural după ce respecți cu strictețe indicațiile din partitură și alte dirijorul, atunci vocea va ieși și ea, fără îndoială, la iveală.

Interviu realizat de Jeanine Costache

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor