altmarius

cultură şi spiritualitate

Interviu cu președinta Societății Române Mozart, Silvia Sbârciu

Interviuri

|
Publicat: miercuri, 15 Noiembrie 2017 , ora 9.31 
 
Bookmark and Share
Festivalul Mozart a ajuns la cea de a 27-a ediție, dar anul acesta melomanii clujeni nu mai trebuie să aștepte luna decembrie pentru a putea participa la această sărbătoare a muzicii. Festivalul va avea loc cu aproape o lună mai devreme, din 17 până în 23 noiembrie. Formatul cu care publicul clujean s-a obișnuit rămâne în esență neschimbat, se scurtează doar cu o zi, finalul fiind marcat de această dată nu de un concert simfonic ci de un spectacol de operă. Detalii am aflat de la Silvia Sbârciu, președinte al Societății Române Mozart.


În 17 noiembrie începe cea de-a XXVII-a ediției a Festivalului Mozart. Ce are special această nouă ediție?

Noi am păstrat în mare formatul pe care l-am avut și până acum, doar că acum am schimbat puțin data, am devansat puțin festivalul, pentru că oferim publicului această bucurie puțin înainte, când încă nu este excedată piața muzicală de tot felul de alte concerte care împărțeau publicul în două pe de-o parte, pe de altă parte, pentru că în luna noiembrie a acestui an avem și o aniversare, se împlinesc 100 de ani de la nașterea maestrului Dorin Pop, care a realizat interpretări memorabile ale Recviemului de Mozart, iar în data de 17 noiembrie, în debutul festivalului vom avea tocmai Recviemul de Mozart. Acestea ar fi motivele pentru care am devansat. În rest, rămâne în principiu același format. Nu se va termina cu un concert simfonic, ci finalul festivalului din acest an va fi cu un spectacol de operă, cu Don Giovanni la Opera Maghiară.


În afară de aceste două momente pe care mi le-ați evidențiat, ce alte momente speciale cănsiderați că mai are acest festival?

Vom avea două recitaluri cu o orchestră de cameră, un recital vioară și pian, Attila Székely din Germania, Artur Kaganovskiy, violonist din Statele Unite, un recital de sonate, Mozart, Schubert și chiar Franck, deci este să zicem, mostly Mozart, apoi recitalul Cvartetului Arcadia, care are în acest an o invitată cu care vor cânta cvintetele Mozart, o invitată din Germania, Aida Carmen Soanea, iar apoi în 22 noiembrie va fi orchestra de cameră Diletto, care vor cânta împreună cu o flautistă din Coreea, care studiază la Viena și care a luat premiul Mozart la concursul Dima de anul trecut.

Interviu realizat de Radu Mihalache

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor