altmarius

cultură şi spiritualitate

Interviu cu pianistul şi compozitorul Stephen Hough

Interviuri

 

Interviu cu pianistul şi compozitorul Stephen Hough

Luni, 23 Septembrie 2013 , ora 14.33 
 

Stephen Hough - pianist consacrat, compozitor, scriitor, pictor, a adus contribuţii extrem de valoroase la viaţa artistică şi culturală contemporană. Născut în nord-vestul Marii Britanii, Stephen Hough interpretează cu marile orchestre ale lumii, se simte acasă deopotrivă în Europa şi în Statele Unite ale Americii. Festivalurile de la Salzburg, Tanglewood, Edinburgh, New York, BBC Proms, înscriu cu mândrie numele său pe afişe. Discografia sa cuprinde mai mult de 50 de discuri, patru dintre acestea nominalizate la premiile Grammy şi opt premiate cu Gramophone Award. În anul 2011 a înregistrat integrala valsurilor de Chopin, o versiune premiată cu Diapason d'Or. Stephen Hough predă la Academia Regală din Londra, dar şi la Royal Northern College of Music din Manchester. În 2010 a fost numit "Instrumentistul anului" de către Societatea Filarmonică Regală din Londra.


Concertul de la Bucureşti este ocazia perfectă pentru melomani să vă cunoască, să afle care sunt contribuţiile originale pe care le-aţi adus în viaţa artistică contemporană şi în egală măsură să afle care este percepţia dumneavoastră despre România şi cultura ei, despre creaţia lui George Enescu.

Este prima mea vizită în România şi sunt foarte emoţionat, de mult îmi doream să vin aici. Îi cunosc geniul lui George Enescu, nu doar latura de compozitor, interpret, rolul pe care l-a jucat în istorie. Nu am interpretat niciuna dintre compoziţiile sale, însă le cunosc şi îmi doresc să explorez şi mai mult. Poate dacă voi reveni în România cu altă ocazie aş putea interpreta ceva compus de el.


Ce reprezintă pentru dumneavoastră prezenţa în festivalul "George Enescu"?

Este unul dintre cele mai importante festivaluri din lume, cu o reputaţie extraordinară. Şi vin să interpretez un mare concert, poate cel mai important al literaturii pentru pian. A trebuit să aleg o partitură împreună cu Sakari Oramo şi cu Filarmonica din Stockholm. Este o ocazie minunată pentru mine de a vedea o ţară nouă, un oraş nou şi de a interpreta o lucrare foarte dragă inimii mele. Este în mod evident una dintre cele mai reuşite lucrări de tinereţe ale lui Brahms.


Care este aspectul pe care îl preţuiţi cel mai mult la interpretarea live?

Este un lucru fantastic! Marea majoritate a publicului pentru care cânt live - 95-96 % este formată din oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată. Nu le cunosc numele, nu le cunosc trecutul. Când mă aflu pe scenă şi cânt pentru ei, se stabileşte o legătură foarte intimă. Ne aflăm în aceeaşi sală, aşteptând ca muzica să-şi împrăştie magia asupra noastră. Aşadar, chiar dacă nu ne cunoaştem, devenim prieteni, prin muzică. Pentru că reacţionăm la muzică, ne mişcă, ne emoţionează. Aceste lucruri fac parte din viaţă şi trebuie să ne bucurăm de ele.


La Bucureşti avem ocazia să vă admirăm interpretarea, însă ne este cunoscută contribuţia dumneavoastră excepţională în calitate de compozitor, scriitor, pictor. Care este impulsul creativităţii dumneavoastră?

Nu ştiu sigur…Cel mai mult cânt la pian şi îmi câştig existenţa în acest fel, însă cred că "a scrie" - muzică şi cuvinte - este un lucru pe care trebuie să îl fac, să scot la lumină ceea ce se află în interiorul meu.


Ce vă face fericit din modul în care oamenii vă citesc cărţile, vă ascultă muzica, vă privesc tablourile?

Este minunat când cineva răspunde la ceva creat de mine. Am compus multe piese: cicluri de cântece, o misă pentru cor şi orchestră, care va fi înregistrată anul viitor, este un teren în care emoţia şi vulnerabilitatea se manifestă în acelaşi timp. Să creezi ceva şi să împarţi cu cineva, care va citi, va asculta. Creaţia mea este o parte din mine.


Vă număraţi printre cei mai populari bloggeri, în sfera culturală. Cât de importantă este pentru dumneavoastră comunicarea? Dar educaţia?

Îmi place să scriu despre muzică, cred că cele mai dese postări ale mele sunt pe subiecte muzicale, dar sunt şi alte subiecte legate de religie, de viaţa socială… politică ocazional, încerc să clarific anumite lucruri în urma unor controverse. Poate scena extinsă pe care o am la îndemână ca blogger este de cea mai mare importanţă în relaţia cu cititorii mei. În cazul unui subiect controversat, sunt interesat să găsesc puctul de întâlnire dintre persoane diverse. Îmi plac opiniile diferite şi libertatea de a le exprima.


Aţi identificat anumite ameninţări pentru muzica clasică, în epoca noastră?

Cred că a existat mereu provocarea de a asculta muzică. Există voci care spun că publicul devine tot mai restrâns, că tot mai puţini tineri studiază instrumente muzicale. Într-un fel poate fi adevărat, dar cred în acelaşi timp că tot mai mulţi oameni ascultă muzică astăzi, mai mulţi decât oricând în istorie. Sigur că internetul face o mare diferenţă. Accesibilitatea de a asculta muzică, radioul pe de altă parte… oamenii ascultă muzică în diverse ipostaze, aşadar nu cred că trebuie să fim pesimişti în legătură cu acest aspect. Important este să interpretăm muzică, avem nevoie de muzică nouă, trebuie să încurajăm compozitorii să compună muzică nouă. În acelaşi timp, nu mă deranjează să văd o sală de concerte ca un muzeu… pentru că muzeele sunt locuri minunate. Interpretăm piese compuse cu sute şi sute de ani în urmă. Nu ar trebui să o facem din complezenţă şi nu ar trebui să ne simţim ruşinati de acest lucru. Să păstrăm marile tablouri, marea literatură, marile clădiri… cred că muzica este şi ea parte din această moştenire. Desigur, ca şi arhitectura, se completeză cu construcţii moderne, dar nu trebuie să ne simţim ruşinaţi de ceea ce vine din trecut. Este un lucru bun.


Astăzi sunteţi invitat al Festivalului "George Enescu". Însă la fel de des interpretaţi în Festivalul BBC Proms. Putem compara cele două evenimente artistice? Cât de des aţi remarcat numele lui Enescu în programul festivalului londonez?

Sunt convins că este unul dintre compozitorii prezenţi în mod constant în programele festivalului, însă nu aş putea răspunde cu exactitate la întrebare. Eu obişnuiesc să călătoresc în timpul verii, cânt în festivalurile din America în această perioadă şi deşi BBC Proms are o ofertă fantastică, de cele mai multe ori nu reuşesc să îl urmăresc. Însă sunt convins că vorbim despre două dintre cele mai importante festivaluri europene...


Le putem găsi anumite puncte comune?

Se desfăşoară cam în aceeaşi perioadă a anului, sunt evenimente marcante şi ce este minunat în ceea ce le priveşte pe amândouă este că au identitate naţională, dar şi artistică. Când oamenii se gândesc la România, le vine în minte Festivalul Enescu. Când se gândesc la Londra, se gândesc la Festivalul BBC Proms. Este minunat că arta celor două ţări poate fi înfăţişată atât de proeminent, este un spirit pe care trebuie să-l păstrăm viu în Europa. Cultura europeană este atât de bogată şi are o istorie fascinantă, cu figuri artistice atât de importante. Politicienii vin şi pleacă, însă artiştii, compozitorii rămân, generaţie după generaţie, un fapt care trebuie apreciat pe de-a-ntregul.

Interviu realizat de Alina Velea

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor