"A-ţi transforma inima de piatră într-o inimă plină de iubire."
Puţini îşi pot imagina faptul că Preşedintele juriului la secţiunea pian a Concursului Internaţional "George Enescu", pianistul Jean Claude Pennetier este preot ortodox şi slujeşte într-o bisericuţă de lemn în stil transilvănean, undeva la marginea Parisului, o bisericuţă care este afiliată Mitropoliei Române a Europei Centrale. O alegere ce ţine de o anume dispoziţie interioară, de căutări mai profunde şi în acest caz de descoperiri şi confirmări concretizate într-un alt mod de expresie, nu doar cel eminamente muzical.
Dar să păstrăm ambianţa de concurs şi imaginea pianistului cu o carieră de mare anvergură, a dirijorului, a pedagogului, a celui care poate "simţi" valoarea într-o competiţie în care se prezintă peste 80 de pianişti de pe patru continente.
Puteţi crea în câteva cuvinte, o imagine a acestui concurs?
A fost un concurs cu un nivel foarte, foarte înalt şi mai ales foarte strâns între candidaţi, ceea ce înseamnă că această competiţie atrage enorm. Regret că nu au fost candidaţi francezi, sunt puţin trist. Va trebui să le spun - trebuie să veniţi la Bucureşti. Trebuie să vă prezentaţi la acest concurs foarte bun.
Ce ne puteţi spune despre finalişti? Care au fost criteriile prin care au fost departajaţi?
Criteriile - trebuie să înţelegeţi că pentru primele trei premii nu am judecat doar ultima probă, ci întregul concurs. Sunt premiile I şi II ale întregului concurs, nu doar ale acestei probe finale. Poate că sunt lucruri pe care publicul nu le-a înţeles. Noi am avut o viziune generală asupra a tot ceea ce s-a realizat aici.
Cum aţi descrie această nouă generaţie de pianişti?
Premiantul I are mai mult de 30 de ani, au fost alţi candidaţi care aveau 20 de ani. Nu este chiar aceeaşi generaţie. Cred că toţi ar trebui să înveţe să aibă încredere în muzică. S-a simţit dorinţa lor de a demonstra ceva, voinţa lor de a arăta ceva. E nevoie de puţină experienţă pentru a învăţa acest lucru.
Aţi cântat în această săptămână, aici pe scena Ateneului Român împreună cu pianista Mara Dobrescu, la patru mâini, muzică romantică...
Da, cu multă plăcere.
Mara a fost eleva dumneavoastră?
Doar la un curs de vară, nu la Conservator. Este o artistă încântătoare. Îmi place mult ceea ce face. Între toate probele concursului a fost singurul moment muzical mai intim, doar pentru plăcerea în sine de a cânta.
Poate muzica să ne aducă, să ne dăruiască revelaţii spirituale?
Cred că muzica deschide porţile inimii şi că ne ajută - amintesc ceea ce susţin Sfinţii Părinţi - să ne transformăm inima noastră de piatră într-o inimă plină de iubire. Muzica ajută mult în acest sens.
http://culturebox.francetvinfo.fr/musique/musique-classique/pianist...
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius