cultură şi spiritualitate
Felicia-Gabriela Greciuc - prim-oboistă a Orchestrei Operei Regale din Danemarca şi membră a Cvintetului de suflători româno-danez V Coloris, a colaborat cu Orchestra Simfonică Națională Daneză, tot ca prim-oboistă, în cadrul concertului susţinut joi, 2 februarie 2023, la Copenhaga, sub conducerea lui Leonidas Kavakos. În program - creaţii semnate de Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn şi Johannes Brahms. Felicia-Gabriela Greciuc a avut amabilitatea de a accepta invitația noastră de a ne acorda un interviu, în direct, în pauza concertului:
Felicia-Gabriela Greciuc, bună seara!
Bună seara!
Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să fiți alături de noi, pentru câteva minute, în pauza concertului. Activați ca prim-oboistă a Orchestrei Operei Regale din Danemarca, dar pentru acestă serie de două concerte susținute de Orchestra Simfonică Națională Daneză ați fost invitată să colaborați, tot ca prim-oboistă, întrucât titulara acestui ansamblu a fost solista concertului de Bach. Ați mai colaborat cu această orchestră?
Mă bucur că ne putem auzi în această seară. Da, am mai colaborat cu această orchestră, din nefericire, în ultima perioadă pentru proiecte de scurtă durată, datorită faptului că am un program destul de încărcat la Opera Regală, plus celelalte activități extra, personale și datorită cărora îmi rămâne foarte puțin timp liber pentru a participa la un proiect de mai lungă durată cu Orchestra Radio. Așa că sunt foarte fericită că de această dată m-am alăturat Orchestrei Radio, mai ales în acest context special, când Eva, oboista lor este solistă.
Cum au decurs repetițiile conduse de Leonidas Kavakos?
Repetițiile au decurs foarte, foarte bine. Domnul dirijor a venit cu o atenție foarte mare asupra detaliilor armonice a frazei, a structurii, a articulației, a stării. De aceea mă bucur că am avut ocazia să lucrez cu dumnealui și să văd muzica din perspectiva lui ca muzician, instrumentist, dirijor de renume. A fost într-adevăr o săptămână plină de inspirație.
Aș vrea să știu care este atmosfera la Copenhaga? Radio România Muzical este unicul post din rețeaua Uniunii Europene de Radio care preia în direct acest concert și sunt curioasă să aflu cum considerați că a receptat publicul această primă parte a concertului?
Sunt obișnuită cu publicul meloman danez, bineînțeles. De obicei este foarte, foarte primitor, dar mai ales în această seară. Cu siguranță este un eveniment extraordinar pentru ei, să o vadă pe extraordinara oboistă Eva Steinaa (s-o vadă și s-o asculte) în postura de solistă, interpretând concertul de Bach - dublul pentru vioară și oboi, alături mai ales de renumitul violonist și dirijor Kavakos și bineînțeles de colegii din orchestră. Deci, o atmosferă relaxantă și primitoare.
Din perspectiva dumneavoastră, cum priviți cele trei titluri ce constituie programul concertului din această seară?
Poate că sunt puțin subiectivă... bineînțeles că țin foarte mult la concertul dublu pentru oboi și vioară de Johann Sebastian Bach. Este un concert extraordinar, mai ales datorită faptului că instrumentele soliste au un caracter foarte vocal și, pentru mine, aș spune că deschide concertul cu o atmosferă nobilă și foarte calmă. Apoi, domnul Kavakos a ales să interpreteze Simfonia 64 de Haydn; consider că vrea să ne introducă într-o lume simfonică a orchestrei, pentru că așa cum știm, Haydn este părintele simfoniei și mai ales această simfonie vine cu o schimbare. Din titlul ei putem deduce că totul este schimbător. În timp ce se schimbă și noi ne schimbăm, deși totul se schimbă și avem momente de nostalgie - așa cum redă foarte frumos Haydn în partea a doua -, el a rămas mereu pozitiv și mereu energic, cu dorința că orice se întâmplă, totul va fi bine. Consider că prin introducerea Simfoniei lui Haydn introduce o orchestră simfonică mai mare și ușor, ușor trecem la Brahms, intrăm într-o lume romantică. Brahms vine cu multe culori, multe instrumente, foarte multe și diferite solo-uri și combinații de instrumente, probabil și din perioada lui de muzică de cameră. Această simfonie cred că a fost o mare provocare pentru Brahms, datorită faptului că avea foarte mare respect pentru simfoniile lui Beethoven și nu credea că el ar putea fi în stare să scrie mai frumos și mai nobil decât a putut Beethoven. Dar, se dovedește că această simfonie este una dintre cele mai speciale simfonii din acea perioadă și aș putea spune că eu cred că s-a inspirat din simfoniile lui Beethoven. Deși el a lucrat îndelungat...
...21 de ani până a finalizat această simfonie, le-a analizat din plin pe cele ale lui Beethoven...
...exact. Când a refăcut-o, a rescris-o, a fost cântată, recântată, a ajuns la o formulă finală și chiar putem recunoaște că în ultima parte a acestei simfonii totul se termină într-un caracter pozitiv ca și în Simfonia IX-a de Beethoven, cu o odă de fericire și totul iar se termină cu bine.
Să nu uităm că Hans von Bulow a considerat această primă simfonie a lui Brahms ca fiind cea de-a X-a a lui Beethoven, într-un mod pozitiv, în niciun caz nu a fost o apreciere negativă.
Exact. Văd oarecum şi o legătură a acestui concept de concert. Şi da, este o provocare și pentru orchestră să cânte de la baroc până la romantic și să treacă prin toate perioadele istoriei muzicii și atunci eu cred că funcționează foarte bine și este un concert extraordinar.
Cu siguranță. Aș vrea să mai știm acum și cum arată agenda dumneavoastră pentru următoarea perioadă? Şi mai ales când veți reveni în România?
În următoarea perioadă mă voi concentra mult mai mult asupra proiectelor mele de muzică de cameră, alături de ansamblul din care fac parte, Cvintetul V Coloris. Avem baza în Copenhaga. Avem în plan să facem înregistrări, concerte, lucrăm pentru a doua ediție a festivalului care se va desfășura în Copenhaga, în toamnă. Sunt mult mai implicată în partea pedagogică în următoarea perioadă și mai ales în partea culturală a concertelor și tot ceea ce înseamnă muzică și educație în Germania. Cam asta ar fi momentan. Foarte multe concerte de muzică de cameră și mai puțină orchestră pentru următoarele luni, dar sunt foarte încărcată pozitiv și aștept cu nerăbdare să-mi văd colegii și să cântăm împreună.
Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat. Noi așteptăm să ascultăm și partea a doua a concertului, așa că vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți și sperăm să ne reauzim cât de curând!
Mulțumesc frumos! Şi da, ne vedem în România cu cvintetul la Festivalul "George Enescu", care va fi, probabil, prima noastră mare oportunitate să cântăm în România cu mai multă vizibilitate și lucrăm foarte mult în această perspectivă. Avem niște luni foarte încărcate pe viitor, dar abia aștept să ne vedem în România și vă așteptăm la concert!
Cu drag! Mulțumesc foarte mult pentru invitație și încă o dată, mulțumesc foarte mult pentru această minunată discuție și mult succes pe mai departe!
Mulțumim.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius