Se întâmpla în 1981. Un episod aproape necunoscut în viața lui Mario Vargas Llosa. Fusese invitat să realizeze pentru Panamericana Televisión programul cultural Turnul Babel care s-a transmis în Peru duminica, la ora 10 seara, și care, în cele șase luni în care s-a difuzat, ajunsese la o audiență maximă. Despre această aventură de jurnalist tv, Mario Vargas Llosa povestește cu mult umor în capitolul VI al cărții sale Povestașul. Genaro Delgado Parker, directorul postului, îi acordase libertate totală pentru a-și alege temele prezentate și suficiente resurse materiale pentru a călători oriunde cu scopul de a realiza reportaje sau interviuri. Astfel, a ajuns cu echipa sa de televiziune în Spania, Brazilia, Chile, a fost în Argentina, la Buenos Aires, acasă la Ernesto Sábato și la Borges, în apartamentul său de la etajul șase al unui bloc din strada Maipú în care scriitorul argentinian a locuit începând din 1944.
(Un foarte mic fragment din acest program poate fi văzut aici: https://www.youtube.com/ watch?v=TmI6O_cJQsk)
Nu era prima oară când Mario Vargas Llosa realiza un interviu cu Jorge Luis Borges. Îl cunoscuse în 1963, la Paris. Borges fusese invitat să participe la Congresul pentru libertatea culturii de la Berlin. De acolo, face un turneu în Olanda, Anglia, Scoția, Suedia, Danemarca, apoi vine la Paris pentru două conferințe despre literatura fantastică. Este perioada când Mario Vargas Llosa, după ce își luase doctoratul la Madrid, se stabilește în capitala Franței. Avea mai multe slujbe pentru a se putea întreține, printre care și aceea de traducător de știri din limba spaniolă pentru Radioteleviziunea franceză, dar și de jurnalist la secția spaniolă a Agenției France Presse. În această calitate, realizează cu Borges un prim interviu.
Ambele convorbiri fac parte, împreună cu alte scrieri ale lui Llosa dedicate scriitorului argentinian, din volumul O jumătate de secol cu Borges, apărut în 2020 la Editura Alfaguara. Prin amabilitatea Grupului Editorial Penguin Random House (din care face parte Editura Alfaguara) publicăm, în exclusivitate pentru România literar\, interviul din 1981, inclus în volum cu titlul Borges en su casa.
Prezentare, traducere și note de Mariana Sipoș
Acasă la Borges
Dacă ar trebui să numesc un scriitor de limbă spaniolă din vremea noastră a cărui operă va rezista peste timp și care va lăsa o urmă profundă în literatură, l-aș numi pe poetul, prozatorul și eseistul argentinian care i-a împrumutat numele său Gracielei Borges1, anume pe Jorge Luis BORGES.
Cele câteva cărți pe care le-a scris, cărți întotdeauna scurte, perfecte ca un inel, în care ai impresia că nimic nu lipsește și că nimic nu este în plus, au avut și au o enormă influență asupra celor care scriu în limba spaniolă. Povestirile lui fantastice, care se petrec în Pampa argentiniană, în Buenos Aires, în China, la Londra, oriunde, în realitate sau în irealitate, dovedesc aceeași imaginație puternică și aceeași cultură formidabilă ca eseurile sale despre timp, despre limba vikingilor… Dar erudiția nu este niciodată la Borges plictisitoare, academică, ea este întotdeauna ceva insolit, sclipitor, amuzant, o aventură a spiritului din care cititorii ies întotdeauna fascinați și îmbogățiți.
Interviul pe care Borges ni l-a acordat a avut loc în modestul său apartament din centrul orașului Buenos Aires, unde locuiește împreună cu o asistentă, căci Borges și-a pierdut vederea cu ani în urmă, și cu o pisică de angora pe care a botezat-o cu numele de Beppo pentru că, ne-a spus, așa se numea pisica poetului englez preferat: Lord ron. (M. V. L.)
MARIO VARGAS LLOSA: M-a impresionat mult când am văzut că nu aveți în bibliotecă și cărțile dumneavoastră, nu este nici măcar una. De ce nu aveți cărțile dumneavoastră în bibliotecă?
JORGE LUIS BORGES: Am mare grijă de biblioteca mea. Cine sunt eu ca să mă identific cu Schopenhauer…
MVLL: Și nici cărți despre dumneavoastră, nu văd niciuna dintre multele cărți care s-au scris despre dumneavoastră.
JLB: Am citit-o doar pe prima, care s-a publicat în timpul dictaturii, în orașul Mendoza.
MVLL: Care dictatură, domnule Borges? Pentru că, din nefericire, au fost atâtea…
JLB: Aceea a… aceluia, al cărui nume nu vreau să mi-l amintesc.
MVLL: Nici măcar să-l menționați.
JLB: Nu, nici măcar. Anumite cuvinte este bine să le eviți. Ei bine, atunci a fost publicată cartea Borges, enigmă și cod de acces2, scrisă de Ruiz Díaz, un profesor din Mendoza, și de un bolivian, Tamayo. Și eu am citit această carte să văd dacă descopeream codul, pentru că enigma o știam. După aceea nu am mai citit nici una, Alicia Jurado a scris o carte despre mine. I-am mulțumit spunându-i: „Știu că este bună, dar tema nu mă interesează sau poate mă interesează prea mult, prin urmare nu o voi citi.“
MVLL: Și nu ați citit nici voluminoasa biografie publicată de Rodríguez Monegal?
JLB: Tu ce crezi, este foarte bună?
MVLL: Cel puțin e foarte documentată și e scrisă realmente cu mare admirație, cu o mare afecțiune pentru dumneavoastră și o mare cunoaștere, cred, a operei dumneavoastră.
JLB: Da, suntem prieteni. El este din Melo, din Uruguay.
MVLL: Da și, în plus, apare într-o povestire de-a dumneavoastră ca personaj.
JLB: Despre Melo îmi amintesc câteva versuri foarte frumoase ale lui Emilio Oribe, care încep într-un mod banal și apoi se însuflețesc, se amplifică: „M-am născut în Melo, un oraș cu case coloniale“… Ei bine, asta nu este nimic …, „coloniale case“, „case coloniale“ ușor diferite… „M-am născut în Melo / orașul cu case coloniale, / în mijlocul unei nesfârșite câmpii patriarhale“, iar apoi se lărgește și mai mult, „în mijlocul unei nesfârșite câmpii patriarhale / și în apropierea Braziliei“. Cum crește versul, nu? Cum se extinde.
MVLL: Mai ales așa cum recitați dumneavoastră.
JLB: Nu, dar… „M-am născut în Melo, un oraș cu case coloniale“ nu înseamnă nimic; „în mijlocul unei nesfârșite câmpii patriarhale și în apropierea Braziliei“, vezi deja un imperiu la sfârșitul versului. Este o poezie foarte frumoasă. Emilio Oribe.
MVLL: Da, este foarte frumoasă. Spuneți-mi, domnule Borges, există un lucru despre care vreau să vă întreb de mulți ani. Eu scriu romane și m-a mâhnit întotdeauna o frază a dumneavoastră foarte frumoasă, dar foarte ofensatoare pentru un romancier, o frază care sună mai mult sau mai puțin așa. „O aberație istovitoare să vrei să scrii romane, să vrei să te întinzi pe cinci sute de pagini pentru a scrie ceva ce se poate formula într-o singură frază.“
JLB: Da, este o eroare, dar o eroare inventată de mine. Din lene? Sau incompetență.
MVLL: Dar dumneavoastră ați fost un mare cititor de romane și un excelent traducător de romane.
JLB: Nu, nu. Eu am citit foarte puține romane.
MVLL: Totuși, romanele apar în opera dumneavoastră, sunt menționate și chiar inventate.
JLB: Da, dar nu l-am putut citi pe Thackeray. În schimb, Dickens îmi place mult.
MVLL: Vanity Fair (Bâlciul deșertăciunilor) vi s-a părut foarte plictisitoare.
JLB: Făcând un efort, am putut să citesc Pendennis, dar Vanity Fair nu am mai putut.
MVLL: Conrad, de exemplu, este un autor pe care îl admirați, Nu v-au plăcut romanele lui?
JLB: Bineînțeles că da, de aceea spun: cu puține excepții. De exemplu, cazul lui Henry James, care era un mare autor de proză scurtă și un romancier, să spunem, de alt calibru.
MVLL: Însă printre autorii cei mai importanți pentru dumneavoastră nu este niciun romancier? Nu puteți menționa niciun romancier printre autorii pe care îi considerați importanți sau sunt toți mai ales poeți și eseiști?
JLB: Și autori de proză scurtă.
MVLL: Și autori de proză scurtă.
JLB: Pentru că nu cred că O mie și una de nopți este un roman, nu-i așa? Este o antologie fără sfârșit.
MVLL: Avantajul romanului este că totul poate fi roman. Cred că este un gen canibal, care înghite toate genurile.
JLB: Apropo de „canibal“, știți originea acestui cuvânt?
MVLL: Nu, nu o cunosc. Care este?
JLB: Foarte frumoasă. Caribe3, care a dat caribal și apoi canibal.
MVLL: Înseamnă că este un cuvânt de origine latinoamericană.
JLB: Nu, fără „latino“. Era un trib de indieni, los caribes, e un cuvânt al indigenilor, și de aici a apărut canibal și Calibán, al lui Shakespeare.
MVLL: Curioasă contribuție a Americii la vocabularul universal.
JLB: Sunt atâtea. Chocolate, care era xocoatl, cred, nu? S-a pierdut tl, din nefericire. Papa4, de asemenea.
MVLL: Care credeți că a fost cea mai însemnată contribuție a Americii în domeniul literaturii? Din toată America: America hispanică, portugheză… Un autor, o carte, o temă?
JLB: Eu cred că mai degrabă modernismul, în general. Vine din literatura în limba spaniolă, dar el apare în această parte a hispanității, așa cum subliniază Max Henríquez Ureña. Într-o discuție cu Juan Ramón Jiménez, el mi-a vorbit despre emoția cu care a primit un exemplar din Munții de aur5, din anul 1897. Și despre influența lui în marii poeți din Spania. Dar modernismul a apărut în această parte. Și în mod curios, aici suntem – nu din punct de vedere geografic – mult mai aproape de Franța decât spaniolii. Eu mi-am dat seama în Spania că puteam să laud Anglia, să laud Italia, să laud Germania, să laud chiar și America de Nord, dar dacă vorbeam despre Franța, se simțeau deranjați.
MVLL: Naționalismul este pretutindeni ceva imposibil de eradicat.
JLB: Unul dintre cele mai mari rele din epoca noastră.
MVLL: Aș vrea să vorbim puțin despre acest lucru, domnule Borges, pentru că… Vă pot vorbi cu toată sinceritatea, presupun.
JLB: Da, și vreau să vă mai spun că este un rău care aparține atât dreptei, cât și stângii.
MVLL: Mă derutează unele declarații politice ale dumneavoastră, dar există un aspect pentru care, atunci când vorbiți despre el, meritați toată admirația și tot respectul meu și acesta este tocmai naționalismul. Cred că ați vorbit mereu cu o mare luciditate despre acest lucru sau, mai bine zis, ați vorbit împotriva naționalismului.
JLB: Și totuși, am comis și eu această greșeală.
MVLL: Dar acum, în ultimii ani…
JLB: Faptul că am vorbit despre țărmurile oceanului la Buenos Aires, faptul că am întâlnit payadores6, că am cunoscut cuchilleros7, că i-am folosit în literatura mea. Eu am scris și milongas8… Totul este demn de literatură. De ce nu și temele naționale?
MVLL: Eu mă refeream la naționalismul politic.
JLB: Acesta este o eroare, o eroare pentru că dacă cineva iubește un lucru împotriva altuia înseamnă că nu-l iubește cu adevărat. De exemplu, dacă eu iubesc Anglia împotriva Franței este o eroare, trebuie să iubesc ambele țări, atât cât este posibil.
MVLL: Ați făcut multe declarații împotriva oricărui posibil focar de ostilități între Argentina și Chile.
JLB: Mai mult. Eu, în prezent, în ciuda faptului că sunt nepot și strănepot de militari și, mergând și mai departe, de conchistadori spanioli care nu m-au interesat, sunt pacifist. Cred că orice război este o crimă. În plus, dacă se admit războaiele juste, care au existat, fără îndoială – războiul de șase zile, de exemplu – dacă admitem un război just, unul singur, deja deschidem ușa oricărui război și niciodată nu au lipsit argumentele pentru a justifica un război, mai ales dacă sunt inventate și sunt aruncați în închisoare ca trădători toți cei care gândesc altfel. Eu nu mi-am dat seama de la început că Bertrand Russell și Gandhi și Alberdi și Romain Rolland aveau dreptate să se opună războiului, și poate e nevoie de mai mult curaj acum ca să te opui războiului decât pentru a-l justifica sau chiar pentru a participa la el.
MVLL: Aici sunt de acord cu dumneavoastră. Cred că este foarte exact ceea ce spuneți. Care este regimul politic ideal pentru dumneavoastră, domnule Borges? Ce v-ar plăcea pentru țara dumneavoastră și pentru America Latină? Ce regim vi s-ar părea cel mai potrivit pentru noi?
JLB: Eu sunt un vechi anarhist spencerian9 și cred că statul este un rău, dar deocamdată este un rău necesar. Dacă aș fi dictator, aș renunța la funcția mea și m-aș întoarce la foarte modesta mea literatură, pentru că nu am nicio soluție de oferit. Eu sunt o persoană dezorientată, dezamăgită, asemenea tuturor conaționalilor mei.
MVLL: Dar vă considerați un anarhist, deci practic un om care apără suveranitatea individuală împotriva statului.
JLB: Da, totuși, nu știu dacă suntem demni. În orice caz, nu cred că țara asta este demnă de democrație sau de anarhie. Poate alte țări, da, poate, Japonia sau țările scandinave. Aici evident alegerile ar fi malefice, ne-ar aduce un alt Frondizi10 sau pe alții … și așa mai departe.
MVLL: Acest scepticism nu este incompatibil cu declarațiile dumneavoastră optimiste despre pace, clar împotriva războiului și, în ultima vreme, împotriva torturii și a tuturor formelor de represiune.
JLB: Da, știu. Dar nu știu dacă asta poate fi util. Am făcut aceste declarații din motive etice, dar nu cred că sunt de ajutor, nu cred că pot ajuta pe cineva. Mă pot ajuta pe mine să-mi liniștesc conștiința, nimic mai mult. Dar dacă eu aș fi guvernul, nu știu ce aș face, suntem într-un impas fără ieșire.
MVLL: Eu v-am mai luat un interviu acum aproape un sfert de secol, în Paris, și unul din lucrurile despre care v-am întrebat…
JLB: Un sfert de secol… Nu mai spune! Ce trist dacă vorbim despre un sfert de secol…
MVLL: …un lucru despre care v-am întrebat atunci a fost ce credeți despre politică și știți ce ați răspuns? „Este una dintre formele plictiselii“.
JLB: Ah, bine, bine spus.
MVLL: Este un răspuns frumos, dar nu știu dacă l-ați mai repeta acum: continuați să credeți că este o formă a plictiselii?
JLB: Ei bine, aș spune că plictiseală este un cuvânt prea blând. În orice caz, să spunem că este o hărțuire. Plictiseală este prea… Înseamnă o understatement11…
MVLL: Există vreun om politic contemporan pe care îl admirați, îl respectați?
JLB: Eu nu știu dacă cineva poate admira politicienii, persoane care se pun de acord, ca să mituiască, să zâmbească, să apară în fotografii și, scuzați-mă, să fie populare…
MVLL: Ce tipuri umane admirați dumneavoastră? Aventurieri…
JLB: Da, i-am admirat mult, dar acum nu mai știu. Trebuie să fie aventurieri individuali.
MVLL: Cum ar fi, de exemplu? Vă amintiți vreun aventurier care v-ar fi plăcut să fiți?
JLB: Nu, mie nu mi-ar fi plăcut să fiu altă persoană.
MVLL: Sunteți mulțumit cu destinul de Borges.
JLB: Nu, nu sunt mulțumit, dar știu că, dacă aș fi avut alt destin, aș fi altă persoană. Și cum spune Spinoza, „orice lucru tinde să își conserve existența“. Eu insist să fiu Borges, nu știu de ce.
MVLL: Îmi amintesc o frază de-a dumneavoastră: „Multe lucruri am citit și puține am trăit“, care, pe de o parte este foarte frumoasă, iar pe de alta pare nostalgică…
JLB: Foarte tristă.
MVLL: Se pare că o regretați.
JLB: Eu am scris asta când aveam treizeci de ani și nu îmi dădeam seama că a citi este tot o formă de a trăi.
MVLL: Dar nu aveți nostalgia lucrurilor pe care nu le-ați făcut tocmai pentru că ați dedicat atât de mult timp unei vieți pur intelectuale?
JLB: Cred că nu. Cred că pe termen lung, un om trăiește în mod esențial totul și importante nu sunt experiențele, ci ceea ce faci cu ele.
MVLL: Presupun că această gândire v-a conferit o mare detașare de lucrurile materiale. Poți descoperi acest lucru când ajungi să intri în casa dumneavoastră. Trăiți practic ca un călugăr, casa dumneavoastră este de o enormă austeritate, dormitorul pare chilia unui călugăr, este, cu adevărat, de o sobrietate extraordinară
JLB: Luxul mi se pare o vulgaritate.
MVLL: Ce au însemnat în viața dumneavoastră banii, domnule Borges?
JLB: Posibilitatea de a avea cărți și de a călători.
MVLL: Dar niciodată nu v-au interesat banii? niciodată nu ați muncit ca să câștigați bani?
JLB: Dacă am făcut-o se pare că nu am reușit. Bineînțeles, este mai bună prosperitatea, este superioară sărăciei, mai ales într-o zonă săracă, unde ești obligat să te gândești la bani tot timpul. O persoană bogată se poate gândi și la altceva. Dar eu niciodată nu am fost bogat. Strămoșii mei au fost, am avut proprietăți și le-am pierdut, au fost confiscate, dar, în fine, nu cred să aibă mare importanță asta.
MVLL: Dumneavoastră știți că o bună parte din țările acestui pământ azi trăiesc în funcție de bani, prosperitatea materială este singurul stimul.
JLB: Este normal să fie așa, mai ales dacă există sărăcie. La ce altceva se poate gândi un cerșetor dacă nu la bani sau la mâncare. Dacă ești foarte sărac trebuie să te gândești la bani. O persoană bogată se poate gândi la altceva, dar un sărac, nu. În același fel în care un bolnav nu se poate gândi decât la sănătate. Te gândești la ceea ce îți lipsește, nu la ceea ce ai. Când nu orbisem, nu mă gândeam că vederea era un privilegiu, în schimb, aș da orice pentru a-mi recăpăta vederea și nu aș mai ieși din această casă.
MVLL: Un lucru care m-a surprins în modesta casă în care trăiți, mai ales în dormitorul dumneavoastră foarte auster, a fost să văd că unul dintre puținele obiecte de acolo este decorația Orden del Sol pe care v-a oferit-o guvernul peruan.
JLB: Decorația asta s-a întors la familie după patru generații.
MVLL: Cum așa, domnule Borges?
JLB: A obținut-o și străbunicul meu, colonelul Suárez, care a comnadat celebrul atac al cavaleriei peruane în bătălia de la Junín. A obținut acest Ordin și a fost avansat de la căpitan la colonel de către Simón Bolívar. Apoi această decorație s-a pierdut în războiul civil12. Deși familia mea era unitariană, eu sunt rudă îndepărtată a lui Rosas13 – de fapt, toți suntem rude în această țară aproape nelocuită. După patru generații, decorația s-a întors la noi, din rațiuni literare, am fost cu mama la Lima și ea a plâns pentru că își amintea că văzuse această decorație în portretele străbunicului meu și acum o ținea în mână și era pentru fiul ei. A fost foarte, foarte emoționată. (…)
MVLL: Ce țară v-a impresionat mai mult când ați vizitat-o, domnule Borges?
JLB: Nu știu, aș spune că Japonia, Anglia și…
MVLL: Islanda, de exemplu?
JLB: Islanda, bineînțeles, pentru că studiez limba nordică, limba mamă a suedezei, a norvegienei, a danezei și parțial și a englezei.
MVLL: Este o limbă care a încetat să mai fie vorbită în urmă cu patru secole?
JLB: Nu, nu, se vorbește azi în Islanda. Eu am ediții ale clasicilor, opere din secolul al XIII-lea, care mi-au fost dăruite sau pe care le-am cumpărat în Reykjavik, și nu au glosar, nici prolog, nici note de subsol.
MVLL: Cu alte cuvinte, este o limbă care nu a evoluat, care continuă să fie aceeași de-a lungul a opt secole.
JLB: De fapt, eu bănuiesc că pronunția s-a schimbat. Ei îi pot citi pe clasicii lor așa cum un englez poate citi, de exemplu, pe Dunbar, pe Chaucer sau cum noi putem să citim azi, să zicem, el Cantar de Mio Cid sau francezii La chanson de Roland.
MVLL: Sau grecii pe Homer.
JLB: Da, exact. Ei își pot citi clasicii în ediții fără note explicative, fără glosare, pronunțând fără îndoială în mod diferit. Dar, de exemplu, și pronunția engleză s-a schimbat mult. Noi spunem To be or not to be și se pare că Shakespeare, în secolul XVII spunea păstrând încă vocalele deschise saxone: Tou be or nat tou be. Era mult mai sonor, complet diferit și ni se pare aproape comic acum.
MVLL: Domnule Borges, curiozitatea asta sau, mai mult decât o curiozitate, această fascinație a dumneavoastră pentru literaturile exotice…
JLB: Adevărul e că nu știu dacă sunt exotice…
MVLL: Mă refer la interesul dumneavoastră pentru literatura nordică sau anglosaxonă.
JLB: Bine, anglosaxona este vechea literatura engleză.
MVLL: …dumneavoastră credeți că are vreo legătură cu…
JLB: Cu nostalgia?
MVLL: Cu Argentina, cu faptul că Argentina este o țară total modernă, aproape fără trecut.
JLB: Eu cred că da și poate că una din bogățiile noastre este nostalgia. Nostalgia Europei, mai ales, pe care un european nu o poate înțelege, pentru că un european nu se simte european, ci, să spunem, englez, francez, german, spaniol, italian, rus…
Buenos Aires, iunie 1981
______________________________
1 Graciela Borges: celebră actriță argentiniană, căreia Borges i-a făcut cadou numele lui de familie, dat fiind că tatăl ei i-a interzis să-și folosească propriul nume când și-a început cariera artistică, la paisprezece ani.
2 Este vorba de volumul Borges, enigma y clave de Adolfo Ruz-Díaz și Marcial Tamayo, publicat în 1955 la Editura Nuestro tiempo.
3 Caribe: denumirea spaniolă pentru Caraibe.
4 papa: cartof, în limba spaniolă.
5 Munții de aur, primul volum de poeme publicat de poetul argentinian Leopoldo Lugones (1874–1938).
6 payador: cântăreț popular argentinian, care, de obicei, improvizează versurile, acompaniindu-se la chitară.
7 cuchillero: făuritor artizanal de cuțite, artă populară veche de mai bine de zece secole, specifică Argentinei.
8 milonga: versuri pentru compoziția muzicală folclorică specific argentiniană, cu același nume.
9 Herbert Spencer (1820-1903) filosof britanic, susținător al „legii libertății egale“, conform căreia orice individ este liber să facă ce dorește atâta timp cât nu îi dăunează altui individ.
10 Arturo Frondizi, președinte al Argentinei între 1958 și 1962.
11 Understatement, în engleză, în original: subestimare, afirmație modestă
12 Este vorba de războiul civil dintre adepții Partidului Unitar și cei ai Partidului Federalist izbucnit după dobândirea Independenței (1824). Figura dominantă a acestei perioade a fost federalistul Juan Manuel de Rosas care a condus în stil dictatorial provincia Buenos Aires din 1829 până în 1852.
13 Străbunicul lui Borges, colonelul Isidoro Suárez, era văr de-al doilea cu Juan Manuel de Rosas, dar, cu toate acestea, a fost nevoit să trăiască în exil în Uruguay, după ce toate proprietățile i-au fost confiscate și un frate a fost executat.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius