Interviu cu Al. Agache

[altmarius]

AL. AGACHE : De-abia acum sunt un bariton împlinit, m-am „copt” şi m-am pus la punct cu tehnica!

Publicat: Astăzi, 06:01

Era după anul 1980, când auzeam pentru prima oara numele  Alexandru Agache… Se vorbea ca despre un fenomen vocal al tinerei generaţii de solişti clujeni. De auzit însă, nu l-am auzit decât la Gala pentru Romania de la Viena, în ianuarie 1990. Ei, da! De multă vreme nu ascultasem un glas aşa de rotund, sonor şi omogen de bariton! Interpreta aria lui Gerard din opera Andrea Chénier  de Giordano. Cu aceeaşi arie (la care a adăugat şi Rigoletto de Verdi), s-a prezentat şi la Concertul de deschidere a Festivalului Internaţional George Enescu,din 2007. A fost ocazia cu care ne-am aflat şi „faţă în faţă” la un interviu pentru Televiziunea Română. Se afla în Bucureşti, înaintea spectacolului cu Scarpia din Tosca, la Opera din Catania

-          În afară de Verdi, din creaţia căruia aţi interpretat aproape toate rolurile principale de bariton, aţi cântat puţin operele altor compozitori. Eu ştiu doar de Elixirul dragostei de Donizetti, Măştile de Mascagni (operă cântată prin Italia) şi Don Giovanni de Mozart, la Cluj Napoca şi Livorno.

-          Au mai fost şi Sharpless din Madama Butterfly,  Schaunard din Boema de Puccini, roluri interpretate de mine în ultimii ani de studii, Figaro din Bărbierul din Sevilla de Rossini, cu care am debutat la Ankara, alături de o echipă din Cluj precum şi Valentin din Faust de Gounod, Enrico din Lucia di Lammermoor de Donizetti, 

Barnaba din Gioconda de Ponchielli, Contele Almaviva din Nunta lui Figaro de Mozart (cu care am apărut la Bilbao şi Toulon) şi altele, nu-mi aduc aminte acum pe toate.

-          După atâţia ani de carieră se poate spune despre dv. că sunteţi un bariton verdian?

-          Şi da, şi nu. Depinde de volum, culoare, armonicele din timbru. Poate fi un bariton verdian şi unul mai liric dar şi unul dramatic. Eu am cântat multe titluri din Verdi: Traviata, Otello, Trubadurul, Bal mascat, Rigoletto, Simon Boccanegra, Nabucco, Macbeth, Alzira, Aida, Don Caarlo, Luisa Miller, Forţa destinului. Tot ce pot să vă  spun  este că, de fapt, de-abia acum sunt un bariton împlinit,acum m-am „copt” şi m-am pus la punct cu tehnica. (Râde). Dintre toate personajele amintite, cel mai cântat a fost Simon Boccanegra dar, n-o să credeţi, mie nu-mi place! E prea plictisitor, cu toate calităţile lui de tată şi Doge! Eu îl iubesc pe  Iago din Otello, pentru că, pe scenă, pot fi… un mare ticălos! (Râde).   (Interviu pentru TVR,2007)

Alexandru Agache este un copil al Clujului, născut în ziua de 16 august 1955. N-a avut muzicieni în familie, ci numai o bunică şi o mamă care cântau muzică populară. În liceu, visa să facă muzică rock, drept care îşi încerca vocea acasă, „urlând cât îl ţineau plămânii”. Aşa atrage atenţia unei familii de cântăreţi de operă, cu care era vecin. Recomandat deci de Vasile Cătană, începe studiul particular şi apoi universitar, cu Alexandru Fărcaş. După câţiva ani în Corul Filarmonicii şi un stagiu militar de un an şi patru luni, este angajat de directorul Tudor Jarda la Opera Română. Face roluri mici şi în anul 1983 cucereşte cel mai mare premiu la Concursul Internaţional de la Lucca. Succesele următoare de la: Florenţa, Paris, Munchen, Viena, Berlin, Budapesta, Geneva, Hamburg îi deschid porţile marilor teatre de operă ale lumii: Covent-Garden (1988), Scala (1989), Huston (1992), Metropolitan (1999), Arena din Verona (2000).

-          V-aţi simţit vreodată obosit?

-          Sigur, altfel nu se poate. Pentru că te uzezi nervos. Chiar dacă vocea nu te lasă de tot (râde), intervine o autoprotecţie şi atunci, mai anulezi câte ceva. Eu am şi riscat, atât cantitativ cât şi ca dificultate a partiturii. Acceptam 3-4 opere grele, pe care le făceam în şase luni. Învăţam repede un rol, doar cu două-trei corepetiţii, şi spuneam că sunt gata. Gândiţi-vă numai la cele 12 producţii londoneze, făcute într-o singură stagiune.

-          Regretaţi?

-          A, nu toate mi-au prins bine, din toate am tras învăţăminte. (Interviu pentru TVR,2007)

Deşi visa să se stabilescă în Elveţia (datorită unor rude ale soţiei care l-a ajutat pentru început), a hotărât să locuiască la Köln. De aici, putea mult mai uşor să obţină orice viză şi să plece acolo unde era solicitat prin Agenţia Luisei Petrov. Au apărut mai apoi şi cei doi copii, un băiat şi o fată.

Cel mai mult i-a plăcut la Tokyo şi în America, iar dintre marii dirijori cu care a colaborat, păstrează amintiri puternice despre Sir Georg Solti, cu care a înregistrat Cantata Profană de Bartok şi a făcut un şir de spectacole cu Simon Boccanegra, la Londra ( transmise prin Radio şi Televiziune, în toată lumea). Recunoaşte că destinul i-a dăruit o voce „interesantă” care, la început, era „neterminată”. Pentru Alexandru Agache important era ca glasul să-i sune bine cu o zi înainte de spectacol, şi să doarmă bine. Se scula pe la prânz, mânca foarte puţin, se ducea la teatru cu o oră înainte, făcea puţine vocalize şi era gata de întâlnirea cu publicul. După aceea, însă, până la ora cinci dimineaţă, nu putea să se odihnească. Se pierdea în analize…

S-a întâlnit pe scenă şi cu români. Dintre ei, remarcabile rămân: întâlnirea cu Leontina Văduva (în Rigoletto la Bordeaux şi  în înregistrarea discului cu aceeaşi operă) şi colaborarea cu Nelly Miricioiu, în Luisa Miller.

-          Ce vă dă forţă să mergeţi mai departe?

-          Pasiunea pentru scenă, familia, sprijinul impresarei şi faptul că încă mai pot, că am o carieră frumoasă, în plină desfăşurare.

-          Artistul Alexandru Agache este aşadar, dăruit muzicii şi scenei. Omul Alexandru Agache cui este dăruit?…

-          Cum am spus, familiei şi viitorului meu destin!(interviu pentru TVR, 2007)

… Şi destinul a făcut ca Alexandru Agache să-şi modifice drumul vieţii particulare şi să revină de mai multe ori în Romania, la Cluj Napoca şi la Bucureşti, în: Macbeth, Tosca, Nabucco şi Rigoletto (2008-2010).

Luminiţa Constantinescu