Alexei Sevastianov, un muncitor din Chişinău, a fost „tratat" mai bine de un an la psihiatrie, în anii '60 ai secolului trecut, pentru că a distrus portretul liderului sovietic.
Combaterea activităţilor considerate antisovietice de regim a continuat şi după moartea lui Stalin în 1953, în aşa-numita perioadă de „dezgheţ" hruşciovist. Unul dintre primele cazuri de acest fel din RSS Moldovenească este legat de manifestarea unui comportament care ar fi fost interpretat drept unul banal în orice ţară cu minimă democraţie.
Este vorba despre practica de a interna oamenii la psihiatrie pentru acţiuni considerate antisovietice. Potrivit datelor disponibile în arhiva fostului KGB al RSSM, începând cu anul 1958, persoanele care puneau la îndoială anumite aspecte ale politicii Partidului Comunist erau susceptibile de a fi supuse tratamentului forţat la Spitalul Republican de Psihiatrie din Chişinău, cunoscut şi ca Spitalul de la Costiujeni.
„ATENTAT" LA POZĂ
Asta i s-a întâmplat lui Alexei Sevastianov, un simplu muncitor la Termocom în Chişinău. La 26 septembrie 1958, bărbatul a scos de pe perete din biblioteca întreprinderii portretul unui lider sovietic, l-a rupt în bucăţi, iar apoi i-a dat foc. Pentru această faptă, Sevastianov risca o pedeapsă aspră. Autorităţile îi intentează imediat dosar penal. De ce regimul considera atât de „periculos" gestul lui Sevastianov?
Aflăm dintr-un proces-verbal al anchetei judiciare că este vorba de portretul lui Nichita Sergheevici Hruşciov însuşi, prim-secretar al CC al PCUS, cel care a condamnat cultul personalităţii, imputându-i lui Stalin teroarea în masă. Totodată, merită de remarcat faptul că Sevastianov îşi exprimă admiraţia pentru Malenkov, care, după părerea sa, ar trebui să fie liderul URSS şi al cărui portret ar fi trebuit să stea în locul celui al lui Hruşciov.
Avem o situaţie în care un cetăţean sovietic îşi exprimă preferinţa pentru un lider pe care el îl simpatizează şi susţine, în detrimentul celui care a ieşit învingător în competiţia cu alţi numeroşi pretendenţi după moartea lui Stalin.
S-ar părea că nu e mare lucru, dar regimul sovietic percepe acest gest ca pe unul ce periclitează ordinea existentă şi consideră că făptaşul trebuie pedepsit. Logica regimului comunist era următoarea: partidul unic deţinea adevărul unic, iar liderul său era încarnarea acestuia. Punerea la îndoială a liderului era, din această perspectivă, un afront adus partidului şi ideologiei comuniste.
RISCA ŞAPTE ANI DE DETENŢIE
Chiar a doua zi după ce a ars portretul lui Hruşciov, lui Sevastianov i se intentează dosar, iar „crima" sa cade sub incidenţa articolului 54, punct 10 al Codului Penal al RSS Ucrainene (RSSM nu avea atunci un cod penal propriu) - „propagandă şi agitaţie contrarevoluţionară".
Prevederile articolului respectiv erau foarte vagi, astfel că orice persoană era susceptibilă de a fi condamnată, pentru acţiuni mai mult sau mai puţin banale, fără un caracter politic explicit, riscând până la şapte ani de închisoare.
Foto: Spitalul de psihiatrie de la Costiujeni
Înainte şi în timpul procesului intentat de Curtea Supremă de Justiţie, Alexei Sevastianov trimite o serie de scrisori la Moscova, la ziare centrale, dar şi Comitetului Central al PCUS, unde mărturiseşte motivele care l-au determinat să facă acest gest. El nu regretă nicidecum ceea ce a făcut, ci se revoltă că nimeni nu-l înţelege. Sevastianov nu crede că a făcut o faptă reprobabilă, cu atât mai mult „criminală" sau antisovietică.
TRATAT DE „URA ANTISOVIETICĂ"
Începe procesul, sunt adunate „dovezile" de la martori, printre care un angajat al bibliotecii, soţia lui Sevastianov şi câteva rude de-ale sale. Majoritatea depoziţiilor nu sunt nici pe departe în defavoarea inculpatului. Din contra, de exemplu, o rudă de-a sa din Rusia vorbeşte foarte respectuos despre el. Totodată, soţia îl vorbeşte numai de bine pe Sevastianov, încercă să-şi salveze soţul de la o condamnare severă.
Dar regimul comunist consideră un fapt extrem de grav manifestarea „urii" faţă de conducătorii statului sovietic. Dar, în loc de închisoare, justiţia sovietică i-a dat un alt verdict: să fie internat pentru tratament forţat la Spitalul de Psihiatrie. Abia la 14 mai 1960, Alexei Sevastianov „a terminat cursul de tratament".
În ciuda condamnării cultului lui Stalin, Nichita Hruşciov a perpetuat represiunea politică împotriva persoanelor care îşi exprimau dezacordul faţă de politica partidului sau faţă de un lider sovietic. Acest proces ne arată încă o dată că Hruşciov a condamnat stalinismul, nu şi ideologia şi practicile inumane ale regimului comunist.
Alexei Sevastianov „recidivează"
În 1961, la un an după externare din spitalul de la Costiujeni, „inculpatul" Sevastianov „recidivează". Pe un afiş de cinema care anunţa rularea unui film cu titlul „Naş Nichita Sergheevici [Hruşciov]" (al nostru Nichita Sergheevici, trad.), este găsită o inscripţie care transformă denumirea în „ne-Naş Nichita Sergheevici" (Nichita Sergheevici nu este al nostru).
Afişul este semnat cu iniţialele „A.S.". Organele KGB fac presupunerea că este vorba de Alexei Sevastianov. Era anul în care avusese loc congresul al 22-lea al PCUS, la care este condamnat pentru a doua oară Iosif Stalin şi se decide ca trupul acestuia să fie scos din mausoleu.
Probabil, din această cauză poliţia politică îl lasă în pace pe Sevastianov. Dosarul său personal din arhivele KGB nu oferă date despre soarta de mai departe a lui Alexei Sevastianov.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius