altmarius

cultură şi spiritualitate

Înţelepciune biblică: Sfânta Scriptură

Înţelepciune biblică: Sfânta Scriptură

Florentina- Cristina Căpăţînă

"Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." (II Petru 3, 16)

 

Sfânta Scriptură simbolizează felul prin care Dumnezeu grăieşte oamenilor. În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfânta Scriptură reprezintă cea de-a doua cale de cunoaştere a lui Dumnezeu. "Deoarece nu prin scrieri, ci prin lucruri a voit Dumnezeu să înveţe firea oamenilor. Ce înseamnă prin lucruri? Prin intermediul creaţiei însăşi…." ("Erminia Duhului") Motiv pentru care Solomon afirmă: "Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel Care le-a zidit." (Înţelepciunea lui Solomon 13, 5), iar Sfântul Atanasie cel Mare relatează: "Numai cei care şi-au pierdut raţiunea neagă existenţa lui Dumnezeu, care ne-a adus la existenţă prin creaţie".

Datorită pierderii harului a fost nevoie de apariţia Sfintei Scripturi: "Ar fi trebuit să nu avem nevoie de Sfintele Scripturi, ci să avem o viaţa atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre" (Sfântul Ioan Gură de Aur, "Omilii la Matei"). Sfânta Scriptura este inspirată de Duhul Sfânt, după cum ne mărturiseşte chiar Sfântul Apostol Pavel: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (II Timotei 3, 16-17).

Biserica Ortodoxă recomandă drept-credincioşilor săi citirea Sfintei Scripturi deoarece ne ajută în dobândirea harului Duhului Sfânt. Însă aceasta nu înseamnă că fiecare credincios o poate interpreta după priceperea sa. Apostolul Pavel atrage atenţia că: "În ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (II Petru 3, 16). Există trei criterii prin care Sfânta Scriptură poate fi tâlcuită cu acelaşi duh în care a fost scrisă. În primul rând, Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că Sfânta Scriptură se regăseşte profund în tradiţia vie trăită în cadrul Bisericii. Sfânta Liturghie este locul propice în care Sfânta Scriptură este interpretată. În al doilea rând, dacă ne dorim o înţelegere corectă a Sfintei Scripturi, aceasta trebuie citită alături de o carte care o tâlcuieşte, inspirată de Duhul Sfânt, scrisă de Sfinţii Părinţi. În al treilea rând, Sfânta Scriptură trebuie citită cu credinţă, în acelaşi mod în care a apărut din credinţă fiind o dovadă a credinţei. De exemplu, viaţa sfinţilor este interpretarea cea mai plastică a Sfintei Scripturi. Minunile din Sfânta Scriptură au ecou în minunile sfinţilor. Cine citeşte vieţile sfinţilor şi îi urmează în credinţă învaţă să se folosească de Sfânta Scriptură în acelaşi duh în care a fost scrisă.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor