altmarius

cultură şi spiritualitate

Înţelepciune biblică: Mândria sau depărtarea de harul divin

Înţelepciune biblică: Mândria sau depărtarea de harul divin

Marius-Adrian Călin

"Căci oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 14, 11)

 

Subliniem în primul rând că mândria este un păcat foarte mare, pentru că roadele ei îl fac pe om să nu mai fie capabil de a primi adevărurile insuflate de Dumnezeu. Cu toate că, după căderea omului în păcat, acesta devine vrednic de plâns şi de neîndreptat fără intervenţia divină, cel mândru nici acum nu doreşte să se supună Creatorului Său, mergând spre pierzare.

În al doilea rând, el socoteşte că poate singur să îşi rezolve problemele, alungând astfel, cu voia lui, purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pe de o parte, el nu însetează nici după har, pe care îl nesocoteşte, excluzându-se singur din rândul celor ajutaţi de această binecuvântare pe calea mântuirii. Pe de altă parte, acest ajutor divin se cunoaşte după roadele sale, care sunt: "bunătatea, blândeţea, fapta bună, credinţa, curăţia, înfrânarea" şi altele pe care le descoperim în Epistola către Galateni (5, 23).

Mai mult, la cei mândri nu întâlnim aceste lucruri şi, de asemenea, nici manifestarea binecuvântării dumnezeieşti. De asemenea, cel mândru înaintea oamenilor este mândru şi înaintea lui Dumnezeu. El cu uşurinţă îndrăzneşte să se certe cu Creatorul Său, se supără pe El, mai ales atunci când păţeşte ceva rău. Cele mai multe din dorinţele celor mândri sunt de a trăi în viaţă desfătată, în plăceri şi în păcate. Altfel spus, de a fi departe de Dumnezeu.

De altfel, nerecunoaşterea stării de păcat în care se află cel mândru îl face ca, atunci când din dumnezeiasca grijă şi înţeleapta pedagogie divină primeşte de pildă un necaz, să se dezică de Dumnezeu, să nu îl mai recunoască sau să se întrebe mereu: De ce mie? În plus, cel mândru este mereu nemulţumit de starea în care se află, chiar dacă un eveniment anume din viaţa lui a avut rolul de a-l smeri.

Prin urmare, trebuie să fim cu luare aminte la acest mare păcat al mândriei, fiind atenţi şi la cuvintele psalmistului care ne învaţă că "adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă" (Psalmul 30, 24).

 

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor