altmarius

cultură şi spiritualitate

Repere şi idei
Îngeriște

Mi-amintesc doar c-am adormit, în timp ce caii nechezau mai departe. Și că pe urmă m-am trezit. Când am suit în căruță, nu știu. Și nici când am ieșit din sat. 
- Am ajuns, zice tataie. 
- Unde?, întreb. 
- La pepeniște, răspunde el. 
- Păi, așa iute? 
- Am plecat de cel puțin două ceasuri de acasă! 
Înseamnă că m-a luat somnul la loc imediat ce-am urcat în căruță! Precis că asta s-a întâmplat. 
Pepeniște e locul unde cresc pepenii. 
Dacă era porumb în loc de pepeni, i se spunea porumbiște. 
Dacă erau oameni în loc de porumb, se chema omeniște. 
Dacă erau îngeri în loc de oameni, îngeriște. 
În cazul în care îngerii erau păzitori, se numea tataiște. 
Așa cred eu că trebuia să se numească. 
Tataie rupe un pepene din vrej și-l despică în două. Îi înfulec miezul cât ai zice cuvântul cu care seamănă briceagul lui tataie. Pește, vreau să spun.
După asta îmi dă briceagul mie. Ehei, dacă ați ști... 
Faptul că sunt cu tataie îmi dă dintr-odată o putere mare. Cum umblu așa printre pepeni, cu briceagul în mână, simt că aș putea să ating cerul cu creștetul. Numai să vreau. Dar nu vreau. 
Și mai simt că i-aș putea cere zilei acesteia de vară să nu se sfârșească niciodată. Numai să poată. Nu știu însă sigur dacă poate. 
Tataie se lungește la umbra căruței, în timp ce caii, lăsați liberi pe miriștea de alături, se aud nechezând. Ca să aibă cu ce se înveli tataie. Și să nu-i fie nici frig, nici cald, dacă se întâmplă să adoarmă. Cum nu mai scoate nici o vorbă, îmi dau seama că taman asta se întâmplă. 
Ca să văd cât de mare e totuși puterea pe care o am, mă gândesc să tai o portiță cu briceagul în coaja unui pepene și să pășesc înăuntru. Adevărul este că într-un pepene poți orice! Așa îmi închipui că trebuie să fie, dar tocmai când să trec dincolo de pragul portiței pe care am deschis-o, pârâie cerul în depărtare. 
- O să vină ploaia, zice tataie, din fața căruței. 
Nici n-am băgat de seamă când s-a trezit. Ba a înhămat și caii între timp! 
Tunetul se apropie tot mai mult de noi. 
Uite că nu mi-a dat prin gând să-mi folosesc puterea împotriva ploii!
Dacă apucam să intru în pepene, eram la adăpost acum. Și-l luam și pe tataie cu mine. Cu căruță cu tot. Chiar cu tot câmpul pe care ne aflam. Și cu satul din care plecasem de dimineață. (Fragment din romanul „Duminicile zilei de luni”, în curs de apariție la Editura RAO)

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor