Îngerii căzuţi

[Convergențe - Lumina]

Theologica

http://ziarullumina.ro/Ingerii-cazuti-133637.html

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 18 Mai 2018

Sfânta Scriptură vorbeşte adesea de îngerii răi, numindu-i duhuri rele (Luca 7, 21; 8, 2; Fapte 19, 3), duhuri necurate (Matei 10, 1), duhuri ale răutăţii (Efeseni 6, 12), diavoli, draci, demoni (Luca 8, 30-35), îngerii diavolului sau îngerii satanei (Apocalipsă 12, 7-9). Căpetenia lor este cunoscută sub numele de diavolul (I Petru 1-8), ispititorul (Matei 6, 3), satana (Apocalipsă 20, 2-7), Belzebut (Luca 11, 15), Veliar (II Corinteni 6, 15), stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 12, 31), stăpânitorul puterilor din văzduh (Efeseni 2, 2) sau domnul dracilor (Matei 9, 34).

În Vechiul Testament, diavolul produce lui Iov mari suferinţe şi nenorociri (Iov 1, 6; 2, 2), îl munceşte pe Saul când acesta este părăsit de Duhul Domnului (I Regi 14, 4), ispiteşte pe David (I Paralipomena 21, 1), iar moartea însăşi a apărut în lume din cauza diavolului (Înţ. Sol. 2, 24). În Noul Testament, Mântuitorul confirmă existenţa diavolului prin parabola neghinei şi a grâului sau în răspunsul dat fariseilor, care îl acuzau că scoate draci cu domnul dracilor (Matei 12, 26-19).

Îngerii răi sunt fiinţe reale şi raţionale, care „cred şi se cutremură” (Luca 2, 19), au voinţă liberă şi au păcătuit dintru început (I Ioan 3, 18), având planurile lor (II Corinteni 2, 11) de luptă împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însăşi posibilitatea mântuirii omului se explică prin faptul că păcatul n-a venit de la sine, ci de la diavolul, care este izvorul a tot răul. Hristos S-a întrupat „pentru ca să sfărâme lucrările diavolului”. Mai presus de toate, existenţa îngerilor răi constituie dovada respectului pe care Dumnezeu o are faţă de făpturile create de El (I Ioan 3, 8), pentru că acestea îşi pot hotărî ele însele destinul lor. Sfânta Scriptură spune că îngerii au căzut din starea bună în care au fost creaţi, din propria lor vină. Evanghelia arată că „diavolul a fost dintru început ucigător de oameni şi întru adevăr n-a stătut, căci nu este adevăr în el” (Ioan 8, 44). Dacă diavolul n-a stat întru adevăr de la început, înseamnă că la început a fost bun şi numai după aceea a căzut, din proprie iniţiativă. Pentru Părinţii Bisericii răul nu are caracter ontologic, ci ţine de voinţa diavolului, care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Unii dintre îngeri s-au îndepărtat conştient şi liber de Dumnezeu, din cauza mândriei, şi au atras asupra lor condamnarea veşnică. „Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în iad, ţinându-i în lanţuri spre judecată” (II Petru 2, 4; Iuda 6).