altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din Bucuresti

Recitalul violonistului Alexandru Tomescu și al pianistei Sînziana Mircea în cadrul Maratonului vaccinării din București
Astăzi, de la ora 16.00, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea vor susține un recital la Centrul de Vaccinare deschis în incinta Bibliotecii Naționale din București. Programul, cu o durată de 40 de minute, va cuprinde Balada de Ciprian Porumbescu, Preludiu în mi major de Johann Sebastian Bach, “Bach meets Haendel” de Sînziana Mircea, „Suferința dragostei” și „Bucuria dragostei” de Fritz Kreisler, Introducere și Rondo Capricioso de Camille Saint-Saëns, Dans țărănesc de Constantin Dumitrescu. Evenimentul va avea loc în cadrul Maratonului vaccinării de la București, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

 
Două evenimente în agenda de astăzi a Operei bucureştene
În această seară, de la ora 18.30, Opera Națională București reia concertul vocal-simfonic propus și în seara trecută. Publicul este invitat la „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi, soliști fiind soprana Renata Vari, mezzo-soprana Antonela Bârnat, tenorul Daniel Magdal și basul Marius Boloș. Participă Corul și Orchestra Operei sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. În această primă etapă de reluare a spectacolelor, accesul publicului este permis în limita ocupării a 30% din capacitatea sălii. Și tot astăzi, începând cu ora 19.00, Opera Națională București difuzează on-line înregistrarea spectacolului „Traviata” de Giuseppe Verdi, operă în versiune de concert. În rolurile principale au evoluat soprana Marta Sandu Ofrim, tenorul Lucian Corchiș și baritonul Cătălin Ţoropoc, alături de Corul și Orchestra Operei. Conducerea muzicală i-a aparținut dirijorului Vlad Conta, iar conceptul regizoral - Paulei Stoica. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore.

 
Calendarul muzical al zilei - 9 mai 2021

  • 1707 Comemorarea compozitorului şi organistului danez-german Dietrich Buxtehude 314 ani
  • 1740 S-a născut compozitorul italian Giovanni Paisiello (decedat 5.06.1816) 281 ani
  • 1877 Comemorarea compozitoarei românce Elena Asachi 144 ani
  • 1914 S-a născut dirijorul italian Carlo Maria Giulini (decedat 14.06.2005) 107 ani
  • 1927 S-a născut compozitorul român Nicolae Beloiu (decedat 10.03.2003) 94 ani
  • 1928 Comemorarea compozitorului şi violoncelistului român Constantin Dimitrescu 93 ani
  • 1937 S-a născut organistul francez Yves Devernay (decedat 10.12.1990) 84 ani
  • 1950 Aniversarea pianistului francez Michel Béroff 71 ani
  • 1953 Comemorarea pianistului român Theodor Fuchs 68 ani
  • 1955 Aniversarea mezzosopranei suedeze Anne-Sofie von Otter 66 ani
  • 1957 Comemorarea interpretului italian Ezio Pinza 64 ani
  • 1960 Comemorarea compozitorului maghiar Paul Abraham 61 ani
  • 1966 Comemorarea compozitorului român Alfred Mendelsohn 55 ani
  • 1970 Comemorarea bizantinologului român I. D. Petrescu 51 ani
  • 2009 Comemorarea dirijorului român Mendi Rodan 12 ani

 


 

Ştiri muzicale din ţară

Mâine se vor încheia înscrierile pentru a doua ediție a bursei „Moștenitorii României muzicale”
Doar până mâine, 10 mai 2021, se mai pot face înscrieri pentru a doua ediție a bursei „Moștenitorii României muzicale”. Realizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, proiectul are menirea de a sprijini valorile artei interpretative românești în domeniul muzicii clasice. Se pot înscrie muzicieni cu vârste între 16 și 24 de ani, iar valoarea bursei este de 4.000 de euro și revine integral unui singur candidat. Bursa se acordă pentru susținerea unui proiect specific propus de concurent, în relație cu evoluția sa profesională. Aceasta poate fi folosită pentru susținerea formării la instituții de învățământ din țară și din străinătate, participarea la cursuri de măiestrie, achiziționarea de instrumente, realizarea de înregistrări audio/video, editarea de discuri sau oricare alte activități ce au legătură cu devenirea profesională a unui muzician. De asemenea, câștigătorul bursei va avea posibilitatea de a susține un recital la Sala Radio. Pentru ediţia curentă, câștigătorul bursei va fi anunțat în data de 28 mai 2021. Din juriu fac parte Liliana Staicu - director al Orchestrelor și Corurilor Radio, Răsvan Dumitru - șef de partidă în cadrul Orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și membru al Cvartetului Arcadia, Ioan Dragoș Dimitriu - manager al Filarmonicii din Brașov, violistul Răzvan Popovici - organizator al festivalului Sonoro și Cristina Comandașu - manager Radio România Muzical. Din partea Rotary Club Pipera, membru delegat este Dan Popescu. Detalii despre proiect regăsiţi pe site-ul postului nostru.

 
Concert simfonic pe Esplanada Sălii Thalia din Sibiu
Concertul simfonic prezentat ieri seară la Deva de Filarmonica din Sibiu va fi oferit astăzi şi publicului sibian. De la ora 17.00, pe Esplanada Sălii Thalia va evolua Orchestra instituţiei condusă de dirijorul Cristian Lupeș. Soliști – baritonul Cristian Ardelean și pianistul Sorin Petrescu. Programul cuprinde lucrări semnate de compozitori precum Tiberiu Olah, Franz Liszt, Johannes Brahms, Charles Gounod sau Giuseppe Verdi. Concertul face parte din proiectul „Summit-ul Muzical European”, derulat de Filarmonica din Sibiu în perioada 6-10 mai.

 
„Tannhäuser” de Richard Wagner – spectacol difuzat on-line de Opera Națională Română din Cluj-Napoca
Pentru această seară, Opera Națională Română din Cluj-Napoca a programat difuzarea on-line a înregistrării spectacolului „Tannhäuser” de Richard Wagner; reprezentaţia a avut loc pe scena instituţiei în data de 10 aprilie 2017. Producţia spectacolului aparţine regizoarei Mihaela Bogdan, scenografei Viorica Petrovici şi Mădălinei Mânzat care a semnat lighting design-ul. Rolurile principale au fost interpretate de soliştii Marius Vlad Budoiu, Carmen Gurban, Geani Brad şi Iulia Merca. Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet ale Operei au evoluat sub bagheta dirijorului József Horváth. Înregistrarea va putea fi urmărită pe platformele on-line ale Operei clujene începând de la ora 19.00, fiind disponibilă timp de 48 de ore.

 
Eveniment dedicat Zilei Europei la Timişoara
Opera Naţională Română din Timișoara invită publicul la un recital organizat la Muzeul Național de Artă din localitate. Acesta va avea loc în această seară, de la ora 19.00, accesul spectatorilor fiind permis în limita ocupării a 30% din capacitatea sălii. Dedicat Zilei Europei şi intitulat "Cânt și cuvânt în romantism", recitalul va fi susţinut de soliștii Gabriella Varvari, Cosmin Ifrim şi Alexandru Moisiuc. La pian vor acompania Angela Balici şi Traian Moldovan, iar cadrul scenografic poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar. Vor fi interpretate lucrări din creația compozitorilor Erich Wolfgang Korngold, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Robert Schumann, Richard Strauss și Richard Wagner.

 

Actualitatea internaţională

„Enescu, Mozart, Beethoven. Concert pentru Europa”
Pentru a sărbători Ziua Europei, Accademia di Romania din Roma, în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” din București, Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” din Brașov, Radio România Muzical, Vibrate Festival Brașov și Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma, sub patronajul Ambasadei României în Italia, Reprezentanței Comisiei Europene în Italia și al Primăriei orașului Roma, prezintă on-line concertul „Enescu, Mozart, Beethoven. Concert pentru Europa”. Acesta va fi difuzat în această seară, de la ora 20.00 - ora României, interpreţi fiind violonistul Vlad Maistorovici și pianista Diana Ionescu. În program se regăsesc creații ale compozitorilor George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven. Concertul va putea fi urmărit pe paginile de Facebook ale Accademiei di Romania din Roma, Muzeului Național „George Enescu” și postului Radio România Muzical.

 
Concert sustinut de membri ai Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene va marca Ziua Europei printr-un concert difuzat pe platformele on-line proprii, precum şi pe cele ale partenerilor săi. Interpreţi au fost şase tineri portughezi, întrucât anul acesta Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene aparţine Portugaliei, după ce anul trecut a aparţinut Germaniei. Muzicienii David Seixas, Pedro Marques, Raquel Reis, Mariana Espada Lopes, Miguel Erlich şi António Novais, împărţiţi în două trio-uri instrumentale, au înregistrat concertul în două clădiri ce fac parte din patrimoniul mondial UNESCO - Palatul Național din Mafra, Portugalia şi Palais Lichtenau din Potsdam, Germania. Programul a cuprins Serenada op. 8 în re major de Ludwig van Beethoven, „Verdes Anos” de Carlos Paredes într-un aranjament realizat de J. Teixeira şi „Que linda falua” de Alejandro Erlich Oliva. Înregistrarea concertului va fi difuzată începând cu ora 12.00, ora României.

 
Concert dedicat Zilei Europei de Forumul Cultural Austriac
În cadrul seriei de evenimente on-line oferite de Forumul Cultural Austriac şi dedicate Zilei Europei, astăzi, de la ora 10.00, pe platformele on-line ale Forumului, dar si pe pagina de Facebook a postului nostru puteţi urmări concertul susţinut de Aureum Saxofon Quartett. Formaţia alcătuită din Martina Stückler (saxofon sopran), Johannes Weichinger (saxofon alto), Viola Jank (saxofon tenor) şi Lukas Seifried (saxofon bariton) va interpreta, printre altele, aranjamente ale unor lucrări din creaţia compozitorilor Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach şi Chick Corea.

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor