altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi : 2018-10-30

Ştiri muzicale din Bucuresti

Radio România Muzical prezintă recitalul 'Musical Bridges'
Bookmark and Share
Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la Sala Radio din București pe baritonul american David Small și pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu. Marți, 30 octombrie, de la ora 19.00, puteți asculta lucrări americane care amintesc de tradiția cântecelor de peste ocean, un opus de George Enescu și, mai ales, un ciclu de trei cântece scrise de unul dintre cei mai apreciați compozitori americani contemporani, Dan Welcher, pe versuri de Eminescu, în limba română.
Chiar în prezența autorului, care va fi prezent la Sala Radio din București, aceste trei cântece pe versuri de Eminescu vor fi prezentate în premieră absolută. Ce te legeni, codrule, Când însuși glasul și La steaua sunt poeziile eminesciene alese de Dan Welcher. Cele trei cântece au fost compuse în 2018, fiind dedicate Centenarului României.
Programul recitalului este întregit de binecunoscutele 7 cântece op.15 de George Enescu pe versuri de Clément Marot, 2 cântece de Steven Mark Kohn, compozitor american născut în 1957, cu o carieră de invidiat în zona muzicii de scenă și un ciclu de 5 lieduri semnate de compozitorul Lee Hoiby (1926-2011), inspirate de stilul și concepția lui Franz Schubert. Din creația lui Dan Welcher, Angela Drăghicescu va interpreta și o piesă pentru pian solo.
Biletele pentru acest recital-eveniment, organizat de Radio România Muzical și de Fundația Women who score, sunt disponibile în rețeaua www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la casa de bilete a Sălii Radio. Radio România Muzical înregistrează recitalul, urmând să-l difuzeze pe parcursul zilei de 1 decembrie. 
 
Recital de flaut, tubă şi pian, la Ateneul Român
Bookmark and Share
Recital cameral astăzi, 30 octombrie 2018, în Sala mică a Ateneului Român. În fața publicului se vor afla, de la ora 19,00, Ioana Balașa - flaut piccolo, Laurențiu Sima - tubă și Adela Lörincz - la pian. Cei trei muzicieni vor interpreta, între altele, piese de Tomaso Albinoni, Mike Mower, Dinu Lipatti și Sebastian Androne. Recitalul este înscris pe agenda Stagiunii de marți seara organizată de Filarmonica George Enescu. 
 
Două spectacole la Opera Comică pentru Copii
Bookmark and Share
Opera Comică pentru Copii prezintă marți, 30 octombrie 2018, două spectacole. De la ora 10.00, în Sala UnderGrant, cei mici vor putea vedea reprezentația Erus și Valea Răbdării de Alec Blenche, o poveste despre prietenie, despre educație și înțelegere care va demonstra că răbdarea este una dintre cele mai prețioase virtuți ale omului. Regia îi aparține Irina Slate, iar scenografia este realizată de Bianca și Sabina Veșteman.
Tot la Opera Comică pentru Copii, dar în Sala Mare, la ora 11.00 începe opera în trei acte Motanul încălțat de Cornel Trăilescu. Libretul este semnat de Tudor Muşatescu şi Nina Stoiceva, după basmul omonim de Charles Perrault, iar versiunea regizorală îi aparține lui Cristian Mihăilescu. Timp de 60 de minute, "Cotoșman, care are cizme noi și puteri magice - simțul dreptății, iubirea față de stăpânul său și dorința de a-i pedepsi pe cei răi - îl ajută pe Ionică să câștige mâna Domniței prin mai multe șiretlicuri." 
 
Duelul viorilor ajunge la Bucureşti
Bookmark and Share
Continuă ediția a opta a turneului Duelul viorilor organizat de Radio România Cultural și Asociația Culturală Accendo. Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru cântă pe valoroasele lor instrumente, Stradivarius și Guarneri del Gesu, și îl au ca partener de scenă pe pianistul Horia Mihail. Programul muzicienilor include piese de Henryk Wieniawski, Pablo de Sarasate, Astor Piazzolla, Igor Alexandrovici Frolov, Dmitri Şostakovici, Carlos Gardel, Angel Villoldo și Gerardo Matos Rodriguez. Recitalul de marți, 30 octombrie 2018, are loc la Sala Teatrellidin București, de la ora 19,00. 
 
Se încheie turneul 'Romanian Rhapsody'
Bookmark and Share
Marți, 30 octombrie 2018, se încheie turneul Romanian Rhapsody, susținut din 22 octombrie, de flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu. Cei doi muzicieni propun publicului o retrospectivă a muzicii clasice românești, trasând un arc peste ultima sută de ani: de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și a lui Paul Constantinescu, trecând prin creația lui George Enescu, și până la muzica timpului nostru semnată de Doina Rotaru sau Cristian Lolea. Ultimul recital din această serie are loc la Muzeul Național Cotroceni din București, de la ora 19,00. 
 
Concert comemorativ Liviu Dănceanu, în 31 octombrie
Bookmark and Share
În Sala Mare a Ateneului Român va avea loc miercuri, 31 octombrie 2018, un concert dedicat memoriei lui Liviu Dănceanu, reputat compozitor, dirijor, publicist și profesor la Universitatea Națională de Muzică București, stins din viață în 26 octombrie 2017. Regretatul muzician va fi comemorat în cadrul unui eveniment ce îi are ca invitați pe compozitorii Dan Dediu și Adrian Iorgulescu, actorul George Popa, ansamblul Archaeus, violoncelistul Marin Cazacu, Bucharest Festival Orchestra, ansamblul Game, soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu, Corul Preludiu dirijat de Voicu Enăchescu și Orchestra Universității Naționale de Muzică București condusă de Bogdan Vodă. Ora de începere a concertului este 19,00. 
 
Calendarul muzical al zilei - 30 octombrie 2018
Bookmark and Share
  • Au trecut 84 de ani de la naşterea flautistului şi dirijorului olandez Frans Bruggen (30 octombrie 1934 - 13 august 2014)

  • S-a născut dirijorul belgian René Jacobs - 72 ani (1946)

  • Aniversarea dirijorului român Alexandru Samoilă - 68 ani (1950)

  • Se împlinesc 65 de ani de la moartea compozitorului maghiar Imre Kalman (24 octombrie 1882 - 30 octombrie 1953)

  • S-a născut violonistul şi dirijorul israelian de origine rusă Shlomo Mintz - 61 ani (1957)

  • S-a născut violonistul grec Leonidas Kavakos - 51 ani (1967)

  • Tenorul italian Franco Bonisolli s-a stins din viaţă în urmă cu 15 ani (25 mai 1937 - 30 octombrie 2003)


 

Ştiri muzicale din ţară

Continuă turneul de promovare a CD-ului 'Dinu Lipatti-compozitorul, înregistrări în premieră'
Bookmark and Share
Marți, 30 octombrie 2018, de la ora 18.30, are loc la Ateneul Nicolae Bălănescu din Giurgiu cel de-al doilea recital din cadrul turneului de promovare al CD-ului Dinu Lipatti-compozitorul, înregistrări în premieră. Este vorba despre un proiect derulat de pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa, care și-au propus restituirea unor lucrări semnate de una dintre cele mai importante personalități ale muzicii universale - Dinu Lipatti. Proiectul, realizat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, presupune trei etape de concretizare: înregistrarea materialului discografic, turneul în 6 orașe din România, în perioada 29 octombrie - 6 noiembrie, dar și o campanie de distribuire a 500 de exemplare ale CD-ului în licee, școli de muzică, biblioteci și centre culturale din România și din străinătate. Următoarele recitaluri din cadrul turneului vor avea loc la București, Focșani, Cluj-Napoca și Satu Mare. 
 
Opera din Timişoara - concert cu ocazia Centenarului Unirii
Bookmark and Share
Lăsați-mă să cânt! este titlul concertului extraordinar organizat marți, 30 octombrie 2018, de Opera Națională Română din Timișoara, cu prilejul Centenarului Marii Uniri. În Sala Barocă a Muzeului de Artă Timișoara, de la ora 19,00, vor evolua soliștii Operei, împreună cu ansamblul Incanto Quartetto, pianiștii Angela Balici, Rareș Păltineanu și Dragoș Zaharescu. Participă Corul instituției pregătit de Laura Mare. În program sunt incluse pagini celebre din creația compozitorilor români. Intrarea este liberă.
Concertul face parte din Festivalul Internațional Timișoara Muzicală derulat în perioada 26 octombrie - 14 noiembrie. 

Vizualizări: 90

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor