altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi : 2016-10-25

Ştiri muzicale din Bucuresti

Concert regal caritabil, la Ateneul Român

Bookmark and Share

Fundaţia "Principesa Margareta a României" organizează astăzi, 25 octombrie 2016, pentru a noua oară, Concertul Regal caritabil la Ateneul Român. De la ora 18,00, violonistul Roman Kim va evolua alături de Orchestra Fundaţiei "Principesa Margareta a României" dirijată de Tiberiu Soare, într-un concert de gală oferit publicului în chiar ziua în care Majestatea Sa Regele Mihai I împlinește vârsta de 95 de ani. 
Concertul se va desfășura în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. 
Invitatul special al evenimentului este Roman Kim, violonist în vârstă de 24 de ani printre ai cărui profesori se numără şi Viktor Tretiakov. 
Scopul concertului este acela de a strânge fonduri în beneficiul programului Tinere Talente. Noua generaţie de artişti din toată ţara, cu vârsta între 14 şi 24 de ani, va putea aplica pentru obţinerea unei burse în luna decembrie a acestui an. Juriul de specialitate îi va selecta pe cei mai promiţători tineri din domeniul muzicii clasice şi cel al artelor plastice. 
În ultimii ani, peste 200 de tineri artişti plastici şi muzicieni au reuşit performanţe remarcabile după ce au fost sprijiniti prin burse de studiu, mentorat şi promovare, graţie programului amintit. 
 

Festivalul-concurs 'Lăudaţi pe Domnul' se apropie de final

Bookmark and Share

Palatul Patriarhiei din Bucureşti va găzdui etapa finală a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească "Lăudaţi pe Domnul", joi, 27 octombrie 2016, de la ora 18.00. 
Organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, festivalul-concurs aflat la cea de-a IX-a ediţie a început la 1 martie 2016 şi se încheie prin evenimentul prezentat la Palatul Patriarhiei. După jurizare, etapa finală a concursului se va încheia cu premierea câştigătorilor Secţiunii Compoziţie muzicală și cu premierea corurilor participante; va fi decernat un singur Mare premiu, celălalte coruri primind Premiul special. La nivel naţional, juriul este format din șase membri (din cele șase mitropolii participante la eveniment): profesori de muzică, dirijori, compozitori şi muzicologi. 
Invitat special al evenimentului de la Palatul Patriarhiei este Ansamblul de muzică veche românească "Trei parale", care va interpreta cântări vechi românești laice. 
 

Peter Rosenberg şi Botond Szocs, în integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven

Bookmark and Share

Continuă, în Sala Mică a Ateneului Român, Stagiunea de marţi seara organizată de Filarmonica "George Enescu". Astăzi, 25 octombrie 2016, de la ora 19,00, pot fi ascultaţi violonistul Peter Rosenberg şi pianistul Botond Szocs, care propun trei sonate de Ludwig van Beethoven - nr. 3 op. 12 în Mi bemol major, nr. 8 op. 30 în Sol major şi nr. 10 op. 96 în Sol major. Recitalul face parte dintr-o serie dedicată integralei Sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven. 
 

Muzica lui George Enescu, în Stagiunea Filarmonicii din Berlin

Bookmark and Share

Vineri, 28 octombrie 2016, Institutul Goethe din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Muzică din Capitală propun un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. În Studioul de operă şi multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti va putea fi urmărit, de la ora 21,00, concertul Orchestrei berlineze dirijat de Ivan Fischer, cu soprana Christiane Karg solistă. Programul se va deschide cu muzică de George Enescu - Preludiul la unison din Suita nr. 1 op. 9 pentru orchestră, lucrare urmată de Muzica pentru instrumente de coarde, percuție și celestă de Bela Bartok, arii pentru soprană și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia nr. 38 KV 504 "Praga" din creația aceluiași compozitor austriac. 
Filarmonica din Berlin a concertat pentru prima dată în România în 2015, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" şi va reveni în 2019 la Bucureşti, în deschiderea aceluiaşi festival. 
 

Selecţie în Programul Naţional Cantus Mundi, pentru concerte în Bucureşti

Bookmark and Share

În perioada 20-30 octombrie 2016, Programul Național Cantus Mundi invită corurile din rețea să se înscrie pentru participarea pe scenă la evenimentele care vor avea loc la București în lunile noiembrie și decembrie 2016: Gala Cantus Mundi, Povestea de Crăciun și concertele Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" de la Ateneul Român. Înscrierile se fac prin completarea unui formular online, disponibil pe site-urile madrigal.ro și cantusmundi.com. 
Inițiat în anul 2011 de dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat printr-o Hotărâre de Guvern, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflate în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin". Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. 
 



 

Ştiri muzicale din ţară

Dirijorul Ernest Hoetzl şi baritonul Pierre-Yves Pruvot, la Filarmonica 'Banatul'

Bookmark and Share

Dirijorul Ernest Hoetzl din Austria şi baritonul Pierre-Yves Pruvot din Franţa sunt protagoniştii concertului organizat astăzi, 25 octombrie 2016, de Filarmonica "Banatul" din Timişoara. Programul se deschide cu o lucrare în primă audiţie - Cântece pentru bariton şi orchestră de Ernst Toch; vor urma Patru monologuri compuse de Dmitri Şostakovici pe texte de Puşkin şi, în final, Simfonia a V-a op. 107 de Felix Mendelssohn. Concertul are loc, de la ora 19,00, la Sala Capitol din Timişoara. 
 

Recital dedicat aniversării lui George Enescu, la Filarmonica din Târgu Mureş

Bookmark and Share

Astăzi, 25 octombrie 2016, pianista Sînziana Mircea susţine un recital dedicat lui George Enescu, cu prilejul împlinirii anul acesta a 135 de ani de la naşterea compozitorului. La Palatul Culturii din Târgu Mureş, muziciana propune piese de George Enescu, Frederic Chopin, Johann Sebastian Bach şi Maurice Ravel. Recitalul este organizat de Filarmonica din Târgu Mureş. Ora de începere: 19,00. 
 

Actualitatea internaţională

Elena Moşuc evoluează la Opera din Bilbao

Bookmark and Share

După premiera din 22 octombrie 2016, Opera din Bilbao prezintă din nou astăzi, 25 octombrie 2016, spectacolul "Lucrezia Borgia" de Gaetano Donizetti, cu soprana Elena Moşuc în rolul titular si cu bas-baritonul Zoltan Nagy în rolul "Ascanio Petrucci". Spectacolul este condus de la pupitrul dirijoral de Jose Miguel Perez-Sierra şi regizat de Francesco Bellotto. Reprezentaţia va fi reluată la Palatul "Euskalduna" din Bilbao, în datele de 28 şi 31 octombrie 2016. 
 

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor