altmarius

cultură şi spiritualitate

 de Nicolae Scurtu

http://www.romlit.ro/incomodul_marin_sorescu

Biografia poetului, prozatorului, dramaturgului, eseistului şi traducătorului Marin Sorescu (1936–1996) suscită interesul cercetă- torilor şi istoricilor literari, din diverse generaţii, întrucât itinerariul său spiritual şi creator cuprinde o sumă importantă de necunoscute. 

Lui Marin Sorescu i s-a întâmplat să fie destituit, de un trist personaj politic, de la coordonarea revistei „Ramuri”, să i se conteste, de trei confraţi dintre cei mai merituoşi, valoarea literară şi estetică a operei cu prilejul nominalizării la Premiul Nobel şi, spre sfârşitul epocii negre, să fie exclus din toate manualele şcolare, deoarece a participat la câteva şedinţe ale Meditaţiei transcendentale organizate de Institutul de Cercetări Pedagogice din Bucureşti. 

Ultima nelegiuire venea chiar de la Cabinetul nr. 2 al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar ministrul Învăţământului, obedientul Ion Teoreanu, şi adjuncta sa, insignifianta Rada Mocanu, au înfăptuit această incalificabilă profanare. 

O comisie formată din inspectori de Limba şi Literatura Română şi din reprezentanţi ai Editurii Didactice şi Pedagogice, coordonată de prof. dr. Constanţa Bărboi a îndeplinit un autentic sacrilegiu, aşa cum rezultă din cele două documente ce se transcriu, aici, întâia oară. O intervenţie, decisivă, a poetului Adrian Păunescu la preşedintele României, a contribuit la detensionarea situaţiei, iar măsurile de ostracizare a lui Marin Sorescu nu şi-au produs efectul. 

*

NOTĂ
Cu privire la prezenţa scriitorului Marin Sorescu în programele şi manualele şcolare

1. Scriitorul Marin Sorescu figurează cu opere literare şi cu fragmente pentru analize lingvistice, cu explicaţii de cuvinte sau este menţionat în capitole introductive, de sinteză la diferite clase ale învăţământului de 12 ani, în programe şi în manuale, după cum urmează: 
Învăţământul primar 
– la clasa a III-a – programa prevede, la lectura suplimentară, poezia Doi bureţi. Învăţământul gimnazial 
– la clasa a VIII-a – programa prevede studierea poeziei Astfel, inclusă şi în manualul respectiv;
– în lista de lecturi suplimentare – pentru clasa a VIII-a se prevede citirea (facultativă) a volumului de poezii Norii; 
– la clasa a VII-a cu predarea în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, programa prevede poezia Muzeul satului, care este inclusă în manualul acestei clase; 
– la clasa a VIII-a cu predarea în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, programa indică la lectura facultativă poezia Astfel. (Textul poeziei este cuprins şi în manualul respectiv).
Învăţământul liceal 
– la clasa a X-a, programa prevede studierea poeziei Muzeul satului, inclusă în manualul respectiv;
– la clasa a XII-a, programa indica studierea operei dramatice Răceala (numai pentru liceele de filologieistorie) şi poezia În acest spaţiu infinit, ca lectură pentru ilustrarea direcţiilor de dezvoltare a poeziei actuale; aceste opere sunt incluse în manualul clasei; 
– la clasa a IX-a, licee de filologieistorie, manualul de literatură universală conţine poezia Shakespeare, în cadrul prezentării operei dramaturgului englez. 

2. Manualele şcolare indicate mai sus cuprind, pe lângă textele literare amintite, şi unele trimiteri la activitatea literară a lui Marin Sorescu, precum şi diverse fragmente pentru predarea cunoştinţelor de limba română extrase din scrierile literare ale acestuia. De asemenea, în manualele de literatură ale claselor VII, VIII, X şi XII, textele prevăzute pentru studiu în clasă sunt însoţite de portretul autorului şi de note biografice sumare. 

3. Propuneri pentru eliminarea din programe şi manuale a scriitorului Marin Sorescu: 
– programele şcolare de limba şi literatura română pentru clasele gimnaziale şi liceale, care se editează pentru anul şcolar 1982/1983, să nu mai cuprindă referiri la opera şi activitatea lui Marin Sorescu;
– la clasele primare, întrucât programa nu se reeditează pentru anul şcolar 1982/1983, să se transmită şcolilor, prin inspectoratele şcolare judeţene, indicaţii de a nu se mai recomanda elevilor, spre lectură, opere aparţinând lui Marin Sorescu;
– în situaţia manualelor şcolare aflate în diferite faze tipografice, eliminările se vor opera în aceste faze până la „bun de tipar” inclusiv, conform anexei (este cazul manualelor de la clasele a VII-a şi a VIII-a cu predarea în limbile naţionalităţilor conlocuitoare şi clasa a X-a); 
– în manualul de lecturi literare pentru clasa a VIII-a, să se rupă fila respectivă (pag. 167-168) de către profesorii de limba română, sub directa răspundere a directorilor unităţilor de învăţământ, înainte de distribuirea manualelor; 
– în manualul de literatură universală, pentru liceele de filologie-istorie, clasele IX-X, să se lipească, de către profesorii de limba română, sub controlul directorilor liceelor respective, pag. 100 cu pag. 101; prin programa şcolară revizuită se vor da indicaţii să nu se efectueze tema prevăzută la pag. 100; 
– în manualul de limba şi literatura română pentru clasa a XII-a (în care Marin Sorescu este prevăzut cu studiul operei dramatice Răceala în 15 pagini – 196-210 – şi apare citat de trei ori – pag. 102, 187, 220 –) , care este deja editat pentru anul şcolar 1982/1983, să se dea indicaţiile corespunzătoare prin programa ce se află în revizie pentru viitorul an şcolar sau să se retipărească manualul în tirajul integral (142.550 exemplare); cheltuielile de editare, în acest caz, ar reprezenta cca 2 milioane lei, sumă ce ar putea fi acoperită din beneficiile editurii. 

Pentru anul şcolar în curs – 1981/1982 – să se dea indicaţiile necesare, în spiritul celor de mai sus, inspectorilor şcolari generali în şedinţa de lucru care va avea loc în cursul lunii mai anul curent. Cu acest prilej, să se aibă în vedere şi celelalte activităţi literare, culturale şi educative (cercuri, cenacluri, reviste, sesiuni de referate şi comunicări, serbări şi concursuri şcolare etc.) în sensul ca scriitorul Marin Sorescu să nu fie inclus în aceste manifestări.

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor