Inaugurarea Coloanei Infinitului - 1938

[altmariusistoric2]

Acum 72 de ani, românii au cucerit infinitul (VIDEO)

Redactia HISTORIA

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/acum-72-ani...

Axul lumii spirituale româneşti, Coloana infinitului lui Constantin Brâncuşi, a fost inaugurată la Tîrgu Jiu în 1938, 27 octombrie. Sculptura reprezentativă geniului care ne-a purtat identitatea românească peste tot în lume are 29,33 de metri în înălţime şi a fost gîndită pentru a comemora vieţile pierdute ale militarilor români ucişi în Primul Război Mondial. De aici şi imaginea ei sacră, de monument care urcă, neobosit, spre infinit, spre eternitate. Stare pe care Coloana lui Brâncuşi a cîştigat-o, înfruntînd planurile diabolice ale regimului comunist şi încăpăţînîndu-se să rămînă în picioare.

Încă din 1909 în atelierul lui Brâncuși au fi existat "trunchiuri și bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziția sa personală de la New York, Brâncuși expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârșit. Brâncuși însuși o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani (ACP). Șeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, proiectul de executie și calculele au fost facute de inginerul Nicolae Hasnas, execuția stâlpului central a fost coordonată de maistrul-șef Ion Romoșan iar execuția modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuși, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.

[Lucian Gruia]

Ştefan Georgescu-Gorjan – AM LUCRAT CU BRÂNCUŞI
(Ed. Universalia, Bucureşti, 2004)

Cartea esenţială despre activitatea sculptorului Constantin Brîncuşi în România, şi despre ridicarea Coloanei fără sfârşit nu putea s-o scrie decât inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, cel care a turnat în metal acest uluitor vis brâncuşian. Deşi manuscrisul a fost predat editurii “Scrisul Românesc” încă din anul 1976, el nu a putut fi publicat integral decât în 2004 prin eforturile conjugate ale doamnelor: Sorana Georgescu-Gorjan – fiica autorului şi poetei - editoare Doina Uricariu, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor /1/. Tot iniţiativelor a două doamne se datorează şi ridicarea Coloani, este vorba de Aretia Tătărescu – preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, care venea cu fondurile Ligii pentru ridicarea uni monument dedicat jertfei soldaţilor gorjeni în primul război mondial şi Miliţei Pătraşcu, eleva lui Brâncuşi, care a orientat comanda către maestrul ei.
Întrucât volumul a fost amplu prezentat de filologul brâncuşiolog Zenovie Cârlugea (în revista “Portal-Măiastra” din Târgu-Jiu, nr.1 /2005), nu doresc decât să menţionez câteva întâmplări din care reiese că întâlnirea sculptorului cu inginerul său (de la a cărui naştere se împlinesc la 11 septembrie 2005 o sută de ani) a fost ursită, apoi să clarific inginereşte câteva aspecte ale intenţiilor lui Brâncuşi de a ridica unele Coloane colosale, probleme care au stârnit dispute şi care ar fi fost mult atenuate sau chiar anulate, dacă această carte ar fi fost publicată la timpul potrivit.
Aşadar inginerul Şfetan Georgescu-Gorjan s-a născut la 11 septembrie 1905 în casa de strada Madona Dudu nr 23 din Craiova, în care a locuit, o scurtă vreme, şi Brâncuşi, în 1902, când, după ce absolvise “Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, modela portretul lui Ion Georgescu-Gorjan, tatăl lui Ştefan şi prieten de o viaţă al sculptorului. Casa aparţinea lui Ion Georgescu-Gorjan, căruia Brâncuşi îi spunea “naşu”, pentru că acesta era mai mare decât el şi-l ajutase de multe ori la nevoi, pe vremea când viitorul sculptor era băiat de prăvălie la Ion Zamfirescu (unde ajunsese tot prin strădaniile lui Ion).
Tot soarta a făcut ca în anul 1935, eminentul inginer să fie trimis de societatea minieră “Petroşani”cu probleme de serviciu prin Europa şi să-l întâlnească pe Brâncuşi, tocmai când acesta primise comanda ridicării monumentului.
Discuţiile tehnice preliminare despre posibilitatea realizării Coloanei au avut loc între Brâncuşi şi Ştefan Georgescu-Gorjan la începutul lunii decembrie 1935 şi ianuarie 1936, la Paris, a doua oară chiar de Sfântul Ion (ziua onomastică a tatălui inginerului şi “naşul” sculptorului). La sfârşitul lunii iunie 1937, Brâncuşi vine în ţară şi dicută cu oficialităţile la Bucureşti şi Poiana, apoi poposeşte la Târgu-Jiu, unde, asistat de inginerul Ştefan, stabileşte locul de amplasare al Coloanei (iulie 1937), iar în luna august, locuieşte chiar în casa inginerului (strada Cloşca nr. 2, Petroşani). Aici, Brâncuşi definitivează modelul de lemn (miezul pentru turnare), rămânând ca inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan să se ocupe de realizarea turnării elementelor în fontă. Tot în această perioadă s-au discutat variantele Coloanei infinite cu 12 şi 15 module întregi, niciodată nepunându-se în discuţie varianta unei coloane cu 29 de module, cum susţin unii cercetători.
Din 3 septembrie şi până la sfârşitul lunii octombrie, Brâncuşi a fost la Paris, probabil pentru a se întâlni cu maharadjahul Holkar de Indor care îi comandase proiectul unui Templu al eliberării pentru reşedinţa sa din India. Sculptorul revine în ţară la sfârşitul lunii octombrie 1937 şi la Târgu-Jiu prin 1-2 noiembrie 1937, unde participă la recepţionarea nefinisată a Porţii Sărutului şi la sfinţirea bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (7 noiembrie) şi asistă la montarea primelor elemente pe miez, după care se întoarce la Paris. Revine la Târgu-Jiu în iunie 1838 şi stă până la 20 septembrie 1938, definitivând Poarta sărutului şi Masa tăcerii, apoi pleacă la Paris, se pare definitiv.
În ceea ce priveşte prezenţa lui Brâncuşi la festivitatea din 27 octombrie 1938 (când s-au comemorat 22 de ani de la luptele din 1916 de la podul Jiului), Ion Alexandrescu afirmă categoric că nu, pentru că Brâncuşi a plecat din ţară pe 20 ale lunii. Nici Ştefan Georgescu-Gorjan nu a participat, fiind plecat în străinătate cu probleme de serviciu, aşa că nu poate depune mărturie.
Om de înaltă probitate morală, Ştefan Georgescu-Gorjan, pe care-l omagiem astăzi, îi pomeneşte în cartea sa pe toţi cei care au lucrat la edificarea monumentului, atât la atelierele din Petroşani, cât şi la Târgu-Jiu (echipa de pietrari etc.). Pentru a-i identifica pe toţi, a întreprins o investigaţie în anul 1965, fiind ajutat de inginerul Eugen Maier şi de juristul Traian Raţiu.
Hărăzindu-i-se un destin înălţător, inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan, i s-a cerut un sacrificiu pe măsură. Cel care a realizat unul din cele mai importante monumente ale lumii contemporane nu a putut participa la inaugurarea monumentului, nu i s-a publicat cartea în timpul vieţii, i s-au contestat uneori meritele de constructor şi nu s-a ţinut cont de tehnologia stabilită de el, în calitate de constructor, pentru conservarea Coloanei, în faza “ VARIAt demolatoare” a ultimei restaurări. Dar i-au rămas cel puţin două mari mulţumiri sufleteşti: realizarea uluitorului monument brâncuşian şi sprijinul necondiţionat al fiicei sale, doamna Sorana Georgescu-Gorjan, pentru publicarea mărturiilor sale despre Costantin Brâncuşi. Acum, la un secol de la naşterea sa, cartea i-a a fost publicată postum. Dar avatariile Coloanei infinite şi ale întregului Ansamblu monumental de la Târgu-Jiu, continuă şi se pare că vor continua la nesfârşit...
Alte amănunte interesante despre relaţiile dintre Brâncuşi şi familia Georgescu-Gorjan cititorii le vor găsi în paginile cărţii şi le lăsăm plăcerea să le descopere singuri.
Dincolo de aspectele biografice, importanţa majoră a cărţii constă însă în faptul că ea prezintă calculele de rezistenţa materialelor şi procedeele tehnice folosite la ridicarea Coloanei infinite de la Târgu-Jiu, anulând astfel ori ce fel de speculaţii. De asemenea sunt analizate şi posibiltăţile de realizare ale unor Coloane mai înalte.
Detractorii inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan susţineau că:
Brâncuşi ar fi dorit să facă la Târgu-Jiu o Coloană de două ori mai înaltă, cu 29 de module, pe care sculptoruil a schiţat-o pe fundalul unei fotografii a Tărgului Fînului din localitate,
Coloane colosale vizate pentru America, înalte de 200 – 300 – 400 m, ar fi avut un număr mare de module (fiind deosebit de suple).
Motive secundare de dispute au mai constituit:
amenajarea unui parc zodiacal din jurul Coloanei;
includerea “Mesei ultime” în structura Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu.
Problemele s-au pus încă din timpul vieţii inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan aşa că avem răspunsurile oferite în carte, pe care le sintetizăm succint.
Subiectul Coloanelor ridică două aspecte, denumite de inginer, legea armoniei plastice şi raportul de supleţe.
Primul priveşte dimensiunile modulului (raportul direct proporţional de 1, 2 şi 4dintre latura patratului bazei mici, latura patratului bazei mari şi înălţimea sa), al doilea, raportul dintre înălţimea coloanei şi latura bazei mici şi se justifică prin calculele de rezistenţa materialelor.
Pentru Coloana de la Târgu-Jiu, la dimensiunile stabilite de Constantin Brâncuşi, calculele s-au făcut la o viteză a vântului de 150 km/oră, la care, ţinându-se cont de suprafaţa exterioară şi greutatea acesteia s-au stabilit grosimea pereţilor elementelor şi dimensiunile şi greutatea fundaţiei. Desigur s-a ţinut cont de calitatea materialelor accesibile la aceea vreme (oţel OL 37 pentru miez şi fontă pentru module) şi de costurile suportabile. Acest calcul ne demonsterază că o coloană cu 29 de elemente (60 m) dar cu module identice cu cele realizate la Târgu-Jiu (0,45 – 0,9 – 1,8 m) nu ar fi fost posibilă nici dacă miezul acesteia ar fi fost făcut din oţel special OL 52 care însă este greu sudabil. Ar fi fost posibilă însă o coloană de 60 m înălţime din 15 module cu dimensiunile aproximativ duble ale modulelor faţă de cele de la Târgu-Jiu.
Pentru eliminarea suspiciunilor, în 1978, Ştefan Georgescu-Gorjan a solicitat verificarea calculelor sale de către ing. Victor Popescu, fost şef de catedră la construcţii metalice la Institutul de construcţii Bucureşti, care le-a găsit impecabile.
Coloana cu 29 de module, care i-a derutat pe unii exegeţi, a fost un trucaj fotografic publicat în ziarul “Gorjanul” (8-15 septembrie 1938) reprezentând o Coloană de lemn în care este “lipită” de trei ori succesiv Coloana lui Edward Steichen din grădina Voulangis.
Pentru Coloanele colosale de 400 m (ornamentală pentru Chicago) şi 500 m (locuibilă pentru New York), calculele ar fi condus la următoarele rezultate:
este posibilă realizarea unoi coloane ornamentale cu 12 elemente întregi de dimensiunea 7,5 – 15 – 30 m (cu care înălţimea iese 397,5 m), cum a propus-o Sidney Geist la sesiunea de comunicări din oraşul Detroit în 1974 secţia Sculptura colosală;
pentru o coloană locuibilă de 508 m (cât de 3 ori Monumentul din Wasington), ar fi fost nevoie de 3 module întregi cu înălţimea de peste 120 m (dimensiunile nefind calculate, dar ar rezulta laturile bazelor de 30 – 60 m). Rezultă acum că un zgârie nor locuibil în formă de coloană cu multe elemente rămâne o fantezie pură.
În ceea ce priveşte numărul de elemente al coloanelor realizate de Brâncuşi (5 din lemn, una din gips şi una din metal) Ştefan Georgescu-Gorjan ajunge la o concluzie interesantă. Acesta este modul de trei. Numărul ar putea fi interpretat prin faptul că o coloană a cerului leagă 3 elemente: lumea subpământeană, pământeană şi celestă. De asemenea trei este semnul trinităţii divine spre care se îndreaptă sufletul mortului, urcând scara celestă care este Colana fără sfârşit. A mai existat o variantă cu 12 elemente pentru Coloana de la Târgu-Jiu, respinsă de Brâncuşi, tot cu 12 elemente fiind cea propusă de Sidney Geist pentru Cicago.
În ceea ce priveşte motivele secundare de dispute, inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan afirmă că niciodată Brâncuşi nu a intenţionat să amenajeze Parcul Coloanei cu simbolurile zodiilor, iar “Masa ultimă”, configurată din rebuturile Mesei tăcerii, desigur că nu face parte din Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu. Exegeţii însă pot s-o includă în interpretările lor, aşa cum a făcut-o la modul sublim Constantin Noica.
Probabil că acum, după publicarea cărţii, toate incertitudinile vor fi lămurite.
Concluzia acestei cărţi excepţionale ar putea fi următoarea.
La cele patru module sculptate în cuvânt de inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan (capitolele cărţii: Amintiri, Coloana, Templul din Indore şi Ovoidul în Opera lui Brâncuşi), fiica acestuia, Sorana Georgescu-Gorjan mai adaugă trei (notiţa biobibliografică a tatălui ei, proiectele arhitecturale la Brâncuşi şi Epistolar inedit: corespondenţa Geist-Gorjan), continuând astfel, într-o coloană infinită, familială, dragostea şi ataşamentul faţă de creaţia lui Constantin Brâncuşi.


Lucian Gruia
Note
1. O parte a manuscrisului a fost publicată în anul 1988 la Editura “Scrisul românesc”, sub titlul Amintiri despre Brâncuşi şi o altă parte, în 1996, la Editura “Eminescu”, sub titlul Brâncuşi – Templul din Indor.

[silvian dobre]