Între mărturisitorii credinţei creştine în secolul trecut întâlnim şi chipul luminos al apărătorului valorilor creştine şi naţionale româneşti, părintele Nicolae Georgescu-Edineţ, numit atât de sugestiv de primul Patriarh al României, Miron Cristea: „Eroul Crucii”.
Părintele Nicolae Georgescu s-a născut la 27 noiembrie 1891, în familia preotului Toma Georgescu din Vălenii de Munte, pe mama sa chemând-o Zamfira. În anul 1912 a terminat Seminarul Central din Bucureşti, pentru ca patru ani mai târziu să-şi ia licenţa în Teologie la Universitatea din Bucureşti, unde, ulterior, a urmat cursurile facultăţilor de Filosofie şi Drept.
Între anii 1916 și 1919 a fost mobilizat şi a participat la Primul Război Mondial, fiind încadrat la Serviciul religios de la Marele Cartier General al Armatei Române, terminând stagiul militar cu gradul de sublocotenent.
În anul 1921, s-a căsătorit cu domnişoara Florica Mihăescu, din Vălenii de Munte, şi a fost numit în Ministerul Cultelor şi Artelor ca inspector al seminariilor teologice. La 11 aprilie 1925, a fost hirotonit diacon, iar a doua zi preot, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Filipeşti Târg, judeţul Prahova.
La 1 septembrie 1925, a fost numit de minister în funcţia de director al Seminarului Teologic din Edineţ, Episcopia Hotinului, iar de la 1 octombrie acelaşi an este preot la Parohia Voronoviţa, aflată la o distanţă de 30 km de Edineţ.
Promotor al valorilor naționale
Despre perioada petrecută de părintele Nicolae la Edineţ, istoricul George Enache afirmă că, dorind să contribuie la afirmarea naţiunii şi valorilor româneşti în zonă, părintele Georgescu s-a angajat în această luptă cu un zel excesiv. În calitate de director de seminar, a iniţiat ample manifestări cu caracter patriotic, în care i-a antrenat pe elevii seminarişti şi pe locuitorii din Edineţ. Pornind de la premise corecte (naţiunea română - creatoare de stat, afirmarea românismului într-o zonă în care românii fuseseră deznaţionalizaţi), această mişcare iniţiată de părintele Georgescu era totuşi generatoare de mari tulburări, fapt intuit corect de Episcopul locului, Visarion Puiu, care i-a cerut să pună capăt acestei mișcări, deşi acesta era la rândul său un mare apărător şi promotor al valorilor naţionale. Neascultând de Episcopul Hotinului, Visarion Puiu, intră în conflict cu acesta şi este înlocuit de la conducerea Seminarului Teologic din Edineţ.
Întorcându-se în Arhiepiscopia Bucureştilor, este numit în vara anului 1927 paroh al Bisericii Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, unde rămâne un an, până la 1 iulie 1928, când este transferat preot ajutător la Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală, pentru ca, de la 1 aprilie 1929, să i se încredinţeze Oficiul parohial. De acum înainte apare în documente şi cu apelativul „Edineţ”, adăugat la numele său, pentru a-l deosebi de alţi preoţi cu numele de Georgescu, numeroşi în Bucureşti la vremea aceea.
Părintele studenților din București
Mutarea la această biserică bucureşteană îi va marca întreaga viaţă de mărturisitor al Bisericii. Aici, la Curtea Veche, preotul Georgescu se implică în restaurarea bisericii şi refacerea clădirilor din curtea acesteia, sub egida Comisiei Monumentelor Istorice, cu sprijinul direct al savantului Nicolae Iorga şi după planurile arhitectului Horia Teodoru. A înfiinţat o bibliotecă cu 235 de volume şi un cor al bisericii pentru a da răspunsurile la slujbe.
La 26 noiembrie 1929, este numit „îndrumător duhovnicesc” al studenţilor din Bucureşti. Această însărcinare îi era dată în urma solicitărilor Centrului Studenţesc Bucureşti. Prin dragostea părintească pe care o arată tinerilor devine părintele sufletesc al celor care veneau să înveţe în facultăţile bucureştene, ataşându-se de ei, ascultându-le durerile şi sfătuindu-i spre tămăduirea sufletului. Activitatea sa ca misionar în rândurile studenţimii bucureştene avea un ecou atât de mare, încât presa bisericească din ţară ajunsese să publice despre manifestările care se desfăşurau în parohia de la Curtea Veche. Despre această lucrare duhovnicească a părintelui, istoricul George Enache spune că s-a implicat total în această activitate, devenind un adevărat părinte sufletesc al unei generaţii frământate şi neliniştite, care visa pentru neamul românesc un destin măreţ. Nimic mai potrivit pentru părintele Georgescu, care s-a hrănit din energia acestor tineri şi s-a dăruit lor, devenind pentru mulţi dintre aceştia un adevărat membru al familiei lor.
Eroul Crucii
Unul dintre momentele emblematice ale conştiinţei creştine a studenţimii bucureştene din perioada interbelică este cel din ziua de 24 ianuarie 1933. Tinerii studenţi creştini din Bucureşti au luat iniţiativa de a pune o cruce de marmură la Monumentul Eroului Necunoscut aflat în Parcul Carol din Capitală. La sfârşitul anului 1932 se va constitui un comitet format din studenţi, în care un rol major îl avea duhovnicul lor, preotul Nicolae Georgescu- Edineţ. Punerea crucii la mormânt era programată pentru 24 ianuarie 1933, de ziua Unirii Principatelor. Însă exista opoziţia Guvernului, care, prin vocea ministrului apărării, generalul Nicolae Samsonovici, susţinea că acel mormânt ar reprezenta un simbol pentru toţi cei care s-au jertfit pentru România, indiferent de etnie şi confesiune.
În ziua de 24 ianuarie, după sfinţirea crucii, părintele Nicolae Georgescu-Edineţ a rostit un cuvânt prin care accentua importanţa momentului. Apoi, alături de preotul Ion Dumitrescu-Borşa, părintele în fruntea unei procesiuni formate din peste 2.000 de oameni, au mers către Parcul Carol. Ajunşi în faţa Parcului Carol, au constatat că erau aşteptaţi de jandarmi pregătiţi de ripostă. Se spune că, în faţa acestei privelişti, „preotul Georgescu-Edineţ, luând în braţe crucea, a îngenuncheat în faţa armelor încărcate pentru ucidere rostind: «Dacă este vorba ca pentru cruce să curgă sânge, voiesc să fiu cel dintâi care să mi-l dăruiesc cu bucurie». Mulţimea întreagă a îngenuncheat alături de preotul ei”. Fără să aştepte prea mult, jandarmii au intervenit brutal, preotul Nicolae a fost rănit, reţinut şi dus la Poliţie pentru anchetă. Crucea făcută de studenţi a fost distrusă de jandarmi.
După consumarea acestui nefericit episod, toţi preoţii din Bucureşti şi mulţi alţii din ţară, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, s-au solidarizat cu părintele Edineţ. A doua zi, 25 ianuarie, cu ocazia hramului Facultăţii de Teologie, „Sfântul Grigorie Teologul”, profesorii Nichifor Crainic şi viitorul Mitropolit Ioan Mihălcescu au considerat gestul autorităţilor poliţieneşti ca un „sacrilegiu”, iar Patriarhul Miron Cristea considera că pe 24 ianuarie, în Parcul Carol, a fost „un sacrilegiu fără pereche, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până acum în ţara noastră creştină”.
Patru zile mai târziu, pe fondul unei mişcări studenţeşti la nivel naţional, în toate centrele universitare, cu susţinerea Societăţii preoţilor ortodocşi şi cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, preotul Nicolae Georgescu împreună cu diaconul Ioan Popescu-Mozăceni aveau să aşeze o cruce de flori la Mormântul Eroului Necunoscut. Cu această ocazie, Patriarhul Miron Cristea l-a numit pe părintele Georgescu-Edineţ „Erou al Crucii”.
Arestat pentru că și-a iubit credința și neamul
Procesul care se preconiza împotriva părintelui Georgescu-Edineţ a trenat până în anul 1938, când este arestat în noaptea de 16/17 aprilie 1938 şi internat în lagărul de la Mănăstirea Tismana, fiind trimis în judecată la 17 iunie 1938. Împotriva sa reţinându-se participarea la evenimentele din 24 ianuarie 1933 (ceea ce era încadrat la „uneltire contra ordinii sociale”) şi presupusa implicare în diverse acţiuni cu caracter legionar. Părintele a negat orice legătură cu Mişcarea legionară, chiar membrii acesteia erau surprinşi că este arestat cu ei şi acuzat de implicare legionară. În cele din urmă, este achitat de acuzaţia de „uneltire contra ordinii sociale”, însă este condamnat pe nedrept la un an de închisoare corecţională pentru „participare la o organizaţie politică interzisă”. Cu insistenţa care-l caracteriza, părintele Nicolae Georgescu-Edineţ a introdus mai multe cereri de recurs. În cele din urmă, Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie i-a admis recursul în data de 3 aprilie 1939, fiind amnistiat pe baza unui Înalt Decret Regal.
La cererea sa, în data de 15 mai 1939, a fost reintegrat în postul de preot paroh la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche. Însă pentru puţină vreme, deoarece ulterior va rămâne preot ajutător, postul de paroh fiind ocupat de părintele Ioan Dărvărescu.
După venirea comuniştilor la putere, preotul Nicolae Georgescu-Edineţ este arestat la 17 decembrie 1945, pentru activitatea sa din anii ‘30. Despre sfârşitul părintelui, istoricul George Enache relatează că este din nou arestat în primăvara anului 1952 şi trimis, spre „reeducare”, la o unitate de muncă (din genul celor denumite ulterior colonii de muncă), printr-o decizie administrativă. Însă la scurt timp după arestare, părintele Nicolae Georgescu-Edineţ trece la cele veşnice. Faptul este consemnat de adeverinţa nr. 225/1952 a serviciului medical din Penitenciarul Jilava, din care reiese că părintele a murit pe data de 21 mai 1952, la ora 17:00, de „insuficienţă cardiacă decompensată cu edeme generalizate”, în infirmeria închisorii. Astfel se încheie viaţa zbuciumată a preotului Georgescu-Edineţ pusă în slujba Crucii şi a neamului românesc.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius