altmarius

cultură şi spiritualitate

In direct de la Vatican - Audienta generala 12 octombrie 2016

Every Wednesday the Holy Father holds a General Audience where he greets the pilgrims present and delivers a catechesis.

Milostivirea antidotul împotriva virusului indiferenței. Papa, la audiența generală

Papa Francisc la audienza generală de miercuri, 12 octombrie 2016, din Piața Sfântul Petru - OSS_ROM

12 octombrie 2016.  "Cum putem fi mărturisitori ai milostivirii?" La această întrebare a răspuns cateheza audienței generale de miercuri, 12 octombrie, din Piața Sfântul Petru, dedicată de papa Francisc faptelor de milostivire trupească și sufletească. Pontiful a explicat că, pentru a fi mărturisitori ai milostivirii, nu sunt necesare mari eforturi sau gesturi supraomenești, ci de fapte cu mult mai simple.

 

Papa Francisc: "Domnul ne arată o cale cu mult mai simplă, făcută din mici gesturi care au însă, în ochii lui Dumnezeu, o mare valoare, fiind într-atât de importante încât vor deveni criteriile după care vom fi judecați."
"De fapt", a amintit pontiful, "una dintre paginile cele mai frumoase ale Evangheliei după Sfântul Matei ne oferă învățătura pe care am putea să o considerăm într-un anumit fel 'testamentul lui Isus', învățătură venită din partea evanghelistului care a experimentat direct, asupra lui însuși, acțiunea milostivirii. Isus spune că ori de câte ori dăm de mâncare celor cărora le este foame și de băut celor cărora le este sete, că ori de câte ori îmbrăcăm o persoană goală, primim un străin, vizităm un bolnav sau o persoană aflată în închisoare, facem aceste lucruri lui Isus (cfr Mt 25, 31-46)."

Explicând că Biserica a numit aceste opere fapte de milostivire trupească, deoarece ajută persoanele în necesitățile lor materiale, papa Francisc s-a oprit și asupra faptelor de milostivire sufletească, care privesc alte exigențe, la fel de importante, mai ales în zilele noastre, "pentru că ating aspecte intime ale persoanei și, deseori, din cauza lor se suferă cel mai mult".
Papa Francisc: "Cu toții ne amintim desigur o faptă de milostenie spirituală ce a intrat deja în limbajul comun: 'a suferi cu răbdare nedreptățile'. Și sunt multe persoane care fac nedreptăți. Ar putea părea un aspect neimportant, care ne face să surâdem, în schimb conține un sentiment de profundă milostivire; tot astfel este și cu celelalte șase, pe care ar fi bine să le reamintim: a sfătui pe cei ce sunt în îndoială; a învăța pe cei neștiutori; a dojeni pe cei păcătoși, a mângâia pe cei mâhniți, a ierta celor care ne-au supărat; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți”.  

Informând că următoarele cateheze se vor opri asupra acestor fapte de milostenie pe care Biserica le prezintă ca pe modalități concrete de a trăi milostivirea, pontiful a subliniat încă o dată că pentru a trăi milostivirea nu este necesar să mergem în căutarea unor isprăvi extraordinare de făcut, fiind mai bine să începem cu cele mai simple, pe care Domnul ni le indică ca fiind cele mai urgente.

"Într-o lume lovită din păcate de virusul indiferenței, faptele de milostenie sunt antidotul cel mai bun", a spus pontiful, explicând că acestea ne educă să fim atenți la necesitățile cele mai elementare avute de cei mai mici dintre frații noștri."
Papa Francisc: "Faptele de milostenie trezesc în noi exigența și capacitatea de a face vie și activă credința prin intermediul carității. Sunt convins că, prin intermediul acestor simple gesturi zilnice putem face o adevărată revoluție culturală, cum a existat în trecut. (…) Câți sfinți nu sunt astăzi amintiți nu pentru operele mărețe pe care le-au înfăptuit ci pentru iubirea pe care au știut să o transmită. Să ne gândim la Maica Tereza, de curând canonizată: nu o amintim pentru numeroasele case deschise în lume ci pentru că se apleca asupra oricărei persoane care se afla în mijlocul străzii, pentru a-i restitui demnitatea."

Apelul Sfântului Părinte pentru pace în Siria
În cadrul audienței generale, papa Francisc a făcut și două însuflețite apeluri: primul, pentru pace în Siria și, al doilea, în favoarea mediului, cu prilejul Zilei internaționale pentru reducerea dezastrelor naturale, celebrată în data de 13 octombrie.
Vă propunem apelul integral al Sfântului Părinte în favoarea încetării focului în Siria:
"Vreau să subliniez și să confirm apropierea mea față de victimele conflictului inuman din Siria. Și, cu un sentiment de urgență, reînnoiesc apelul meu implorându-i cu toată forța pe responsabili astfel încât să acționeze în vederea unei imediate încetări a focului care să fie impus și respectat cel puțin pe durata evacuării civililor, mai ales a copiilor, care sunt încă prinși sub sângeroasele bombardamente."

 

RV/AM

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor