În bucătăria procesului de restaurare

[altmariusart2]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/in-bucataria-proce...

Autor Florentina Ţone

„Stam şi mă uitam, era unu’ care spunea că vede pe nu ştiu cine sus, pe muzeu, şi se trăgea efectiv aiurea. Pot să spun cinstit că se trăgea aiurea. De pe la geamurile alea la care stam [din clădirea CC-ului, de peste drum de Muzeul de Artă – n.r.], puneam pariu că eu şi cu încă nişte fete din astea – că erau fete destule, chipurile bandajau răniţi, ne aduceau mâncare, ne desfăceau sticle de şampanie – puneam pariu care trage mai bine. Erau peste drum, în clădirea cu muzeul, policandre din-astea mari, sticle din-alea, cristale, nu ştiu, nişte bile din-alea mari, nişte limbi din-alea lungi – şi [puneam pariu] care atinge becul, care atinge globul, care dă în bilele-alea... şi ăia credeau că au fost teroriştii care au tras” .  

În decembrie 1989, pictura Buna Vestire – de Raffaellino del Colle, ulei pe panou de lemn, lucrare achiziţionată de regele Carol I în anul 1886 de la consulul prusac Felix Bamberg – făcea parte din expunerea permanentă a Galeriei de Artă Universală, situată în aripa Ateneu, etajul al doilea. În timpul evenimentelor, lucrarea a fost împuşcată în mai multe locuri – gloanţele şi schijele au perforat atât stratul de culoare, cât şi suportul, producând multiple lacune, vizibile şi astăzi în aripa arhanghelului Gabriel, în zona pieptului Fecioarei şi în partea de jos dreapta a compoziţiei.  

Restaurările intense care urmează lui decembrie 1989. Nici că se putea „intrare” mai potrivită în spaţiul expoziţional: Buna Vestire, cu tot cu urmele sale de gloanţe, e prima lucrare pe care o vezi înainte de a pătrunde, efectiv, în spitalul de campanie pe care-l reprezintă „Anatomia restaurării”; scenografia expoziţională e inspirată tocmai de metafora unui spital – camere pline cu bolnavi – în care lucrările de artă sunt îngrijite şi, în cele din urmă, vindecate. Tabloul Buna Vestire e însă un exemplu aparte – e singura lucrare nerestaurată din expoziţie: va intra în acest proces după data de 2 aprilie – şi unul care dă seama de dramele şi traumele prin care-a trecut Muzeul de Artă în decembrie 1989.  

Şi mai anunţă ceva această pictură, impresionantă ca dimensiuni, plasată chiar la intrare: că în primii ani de după 1990, când muzeul a fost închis pentru public din cauza gravelor distrugeri, eforturile specialiştilor au fost îndreptate exact în această direcţie – repararea a ceea ce fusese stricat. Doar câteva exemple, şi unele care privesc însăşi activitatea de restaurare în desfăşurare în momentul decembrie 1989: Laboratorul de restaurare pictură de şevalet, aflat în aripa Ştirbei a Palatului Regal, a fost distrus, în circumstanţele pe care le ştim, împreună cu cea mai mare parte a echipamentului de cercetare şi de intervenţie, şi cu cele 29 de lucrări aflate în curs de restaurare – 12 picturi ale Secţiei de Artă Românească Modernă şi 17 ale Secţiei de Artă Europeană. La rândul lor, icoanele aflate în restaurare în cadrul Laboratorului de restaurare pictură tempera au fost grav afectate de focurile de armă trase în interiorul muzeului – şi, după 1990, acestea au fost primele restaurate. Viaţa muzeului cu totul a fost pusă sub semnul întrebării după 1989 – iar expoziţia „Anatomia restaurării” invită şi la vizionarea unui film documentar, produs de TVR, care surprinde starea Muzeului de Artă şi a patrimoniului său exact în acele zile de decembrie.

Cum se face – şi un semnal de alarmă. Dincolo de acest eveniment atipic în viaţa unui muzeu – care a hotărât direcţia de lucru după 1990, şi la care se face referire în aproape fiecare sală – expoziţia cuprinde 80 de lucrări restaurate de-a lungul anilor în laboratoarele instituţiei. Trecem prin spaţii dedicate variatelor laboratoare de restaurare – rame, sculptură, lemn-mobilier, metale, ceramică şi sticlă, textile, pictură tempera, grafică, pictură de şevalet – şi admirăm priceperea, cunoaşterea, deprinderile specialiştilor care, dintr-o grămăjoară de resturi câteodată, readuc la viaţă piese la prima vedere distruse iremediabil. 

Care sunt paşii premergători unei restaurări? Care sunt principiile care stau la baza oricărei operaţii de restaurare? Până unde merge o intervenţie de restaurare? – sunt întrebări care se pun, şi la care se răspunde, în cadrul expoziţiei „Anatomia restaurării”. Şi nu numai atât: pe lângă „bucătăria” procesului de restaurare, expoziţia propune şi o incursiune în istoria laboratoarelor de restaurare ale MNAR – şi trage, în egală măsură, şi un semnal de alarmă cu privire la uriaşa însemnătate, pentru patrimoniul naţional, a acestei profesii. Un singur exemplu, şi unul grăitor: după pensionarea singurului specialist al muzeului în restaurare sculptură, activitatea acestui laborator a încetat cu totul, legislaţia în vigoare nepermiţând angajarea altor specialişti; sculpturile care necesită intervenţii de restaurare sunt încredinţate astăzi unor restauratori din afara MNAR.