Importanţa Postului Mare ca timp de recuperare şi de creştere

[altmariustotal catolic]

Fântâni de har

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201602129

Tocmai a ieşit la Edizioni San Paolo volumul La Quaresima. Un'occasione da non perdere [Postul Mare. O ocazie care nu trebuie pierdută] (Cinisello Balsamo, 2016, 91 de pagini) care propune reflecţii despre diferite aspecte ale drumului de pregătire pentru Paşti. Publicăm capitolul iniţial.

În timpul secularităţii, în cultura postmodernului, care este fundal pentru crepusculul secolelor lungi trăite în regim de creştinătate, Postul Mare asumă o importanţă şi mai mare pentru că devine timpul şi modul în care discipolii lui Cristos - liberi şi convinşi - pornesc din nou la drum pentru a converti inima lor la logica şi la stilul Evangheliei.

Papa Francisc, în bula de convocare a Jubileului extraordinar al milostivirii, se opreşte în mod cu totul deosebit asupra acestui timp pe care cei din vechime îl defineau zeciuiala întregului an. Episcopul de Roma pare să-şi ureze ca sa el să poată fi, într-adevăr, momentul cel mai preţios al anului jubiliar şi îndeamnă astfel: "Postul Mare din acest An Jubiliar să fie trăit mai intens ca moment forte pentru a celebra şi a experimenta milostivirea lui Dumnezeu" (Misericordiae vultus, 17). În realitate, Jubileul Milostivirii este o poartă spre viitorul Bisericii în misterul său de iubire primită care devine slujire de compasiune dăruită în mod supraabundent întregii omeniri. La cincizeci de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican, Papa Francisc confirmă intuiţia Papei Ioan al XXIII-lea, care pe patul de moarte avea să spună:

"Acum mai mult ca oricând, desigur mai mult ca în secolele trecute, intenţionăm să-l slujim pe om ca atare şi numai pe catolici; să apărăm înainte de toate şi pretutindeni drepturile persoanei umane şi nu numai pe cele ale Bisericii catolice. [...] Nu Evanghelia se schimbă: noi suntem cei care începem să înţelegem mai bine. [...] A venit momentul de a recunoaşte semnele timpurilor, de a percepe oportunitatea şi de a privi departe".

Viitorul Bisericii ori este milostivirea între credincioşi şi faţă de toţi, ori nu va fi, pentru că bărbaţii şi femeile, altminteri, vor merge să ia apa consolări la alte fântâni şi la alte izvoare numai să nu moară de sete datorită lipsei de speranţă şi de promisiune de viaţă. În exortaţia apostolicăEvangelii gaudium, Papa Francisc a indicat "căile pentru drumul Bisericii în următorii ani" (nr. 1) şi a confirmat această ştafetă Bisericii care este în Italia, cu ocazia recentei Întâlniri Ecleziale Naţionale de la Firenze după ce a reafirmat în bula de convocare a Jubileului: "Cât de mult doresc ca anii viitori să fie pătrunşi de milostivire pentru a merge în întâmpinarea fiecărei persoane ducând bunătatea şi duioşia lui Dumnezeu!" (nr. 5).

Postul Mare devine astfel un timp nu numai propice, ci şi emblematic al acelui drum pe care discipolii lui Cristos sunt chemaţi să-l parcurgă în fiecare an şi în mod tot mai profund şi conştient. Dacă creştinii antici spuneau pe bună dreptate că nu pot renunţa la celebrarea duminicii (sine dominico non possumus), am putea spune că generaţia noastră de discipoli nu poate în niciun mod să renunţe la Postul Mare ca timp de purificare, de convertire, de creştere în înţelegerea Evangheliei şi de creştere într-o mărturie senină, dezarmată, cordială şi credibilă.

Timpul Postului Mare, încă din antichitate, este trăit ca deosebit de propice şi potrivit pentru creşterea în viaţa de credinţă. Însăşi instituirea "sfintei păresimi" se naşte din necesitatea de a avea un timp deosebit al anului în care să se pregătească pentru Botez catecumenii, de primit în Veghea pascală, şi pentru reconcilierea penitenţilor, celebrată în dimineaţa de Joia Sfântă. Deci, Postul Mare este un timp de pregătire şi de purificare. Apoi referinţa la exemplul Domnului Isus însuşi, care petrece "patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi" (Mt 4,2) în deşert înainte de a începe activitatea sa publică, face din acest timp o perioadă privilegiată de angajare în imitarea exemplului Mântuitorului pentru a însufleţi harul Botezului care ne-a altoit în însăşi viaţa sa.

Există două puncte fundamentale de referinţă în acest timp deosebit de sacru: misterul lui Cristos şi misterul omului. Întregul efort şi întreaga angajare se află tocmai în a face posibilă un soi de întrepătrundere între misterul lui Cristos, care ne este revelat, şi misterul de umanitate pe care suntem chemaţi să-l învăţăm şi aproape să-l pătimim. Asta tocmai în vederea unei profunde transformări a vieţii fiecărui botezat chemat să se purifice şi să intre astfel în relaţie mai profundă şi mai autentică cu Dumnezeu, pentru a fi tot mai capabil de relaţii fraterne de calitate care să fie un semn de speranţă pentru toţi. Postul Mare este timpul care, mai întâi oferit îndeosebi catecumenilor şi penitenţilor, devine, foarte repede, ocazia care se reînnoieşte în fiecare an pentru toţi credincioşii de a merge din nou la izvoarele propriei vieţi de credinţă şi de a da la o parte, prin asceză şi rugăciune, pământul care riscă să colmateze fântânile de har (cf. Gen 26,15). Pentru a dezgropa această prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră şi a face să iasă din nou la suprafaţă conştiinţa noastră baptismală, Postul Mare este cu adevărat o ocazie care nu trebuie pierdută şi un timp de pocăinţă la care nu putem renunţa dacă vrem să ţinem vie armonia pe care am primit-o în dar prin Botez. Să ne gândim la ceea ce Origene spune despre patriarhi ca arhetipici şi modele de credinţă: "Găsim mereu obişnuitele trude ale patriarhilor pentru fântâni. [...] Există aşadar fântânile, săpate de servitorii lui Abraham, pe care filistenii le umpluseră cu pământ. Isaac începe în primul rând să le cureţe pe acestea. Filistenii urăsc apele, iubesc pământul; Isaac iubeşte apele, caută mereu fântânile, le curăţă pe cele vechi, deschide altele noi. [...] Cine sunt aceştia, care umplu fântânile cu pământ? Fără îndoială cei care repun în lege un sens pământesc şi carnal şi închid pe cel spiritual şi mistic, în aşa fel încât să nu bea şi să nu permită altora să bea. [...] Dacă aşadar şi voi care astăzi ascultaţi aceste lucruri, le primiţi cu credinţă, şi în voi acţionează Isaac, purifică inimile voastre de sentimente pământeşti şi, văzând că în Scripturile divine sunt ascunse aceste mistere aşa de mari, înaintaţi în înţelegere, înaintaţi în simţurile spirituale. Şi voi veţi începe să fiţi învăţători, şi din voi vor ţâşni fluvii de apă vie (In 7,38). Pentru că este prezent Cuvântul lui Dumnezeu, şi aceasta este ora lucrării sale: să înlăture pământul din sufletul fiecăruia dintre voi şi să deschidă izvorul tău. De fapt este în tine, şi nu vine din afară, aşa cum este în tine împărăţia lui Dumnezeu (Lc 15,8)" (Omilii despre Numeri 12).

Postul Mare este timpul în care ne dedicăm în mod pasionat recuperării izvoarelor interioare. Aşa nota în Jurnalul său o tânără ca Etty Hillesum care, deşi nu avea nicio experienţă de Postul Mare - fiind evreică nepracticantă - a învăţat din ceea ce a trebuit să pătimească (cf. Evr 5,8) în timpul persecuţiei naziste: "Înăuntrul meu există un izvor foarte profund. Şi în acel izvor este Dumnezeu. Uneori reuşesc să ajung la el, mai adesea el este acoperit de pietre şi nisip: atunci Dumnezeu este îngropat. Aşadar trebuie dezgropat din nou" (Jurnal 1941-1942, îngrijit de J. G. Gaarlandt, Adelphi, Milano, 2012, pag. 153). Am putea spune că respectul faţă de practicile penitenţiale din antichitate, uneori aşa de frapante, astăzi marea provocare a Postului Mare este această lucrare de eliberare şi valorizare a acelei prezenţe a lui Dumnezeu - discretă şi ascunsă - care locuieşte în inima noastră şi deja locuieşte în viaţa şi în istoria tuturor... dar care uneori rămâne parcă sufocată de prea multe preocupări şi de nenumărate distrageri. Aşadar renunţarea devine pentru noi o lucrare de conştiinţă şi de întoarcere la esenţial în toate domeniile vieţii noastre. Aşa ne face să ne rugăm şi să sperăm rugăciunea zilei din Miercurea Cenuşii, evidenţiind elementele principale ale drumului Postului Mare: "Dă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieţii creştine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriţi prin fapte de pocăinţă".

(După L'Osservatore Romano, 27 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu