Împărăteasa Maria Terezia a Austriei

[altmariusistoric]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maria Terezia
Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman; Regină a Germaniei
Domnie	13 septembrie 1745 – 18 august 1765
Regină a Ungariei; Arhiducesă a Austriei
Domnie	20 octombrie 1740 – 29 noiembrie 1780
Încoronare	25 iunie 1741
Predecesor	Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Succesor	Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Regină a Boemiei
Domnie	20 octombrie 1740-1741 1743– 29 noiembrie 1780
Încoronare	12 mai 1743
Căsătorit(ă) cu	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Urmași	Arhiducesa Maria Anna Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Christina, Ducesă de Teschen Arhiducesa Maria Elisabeta Arhiducele Carol Iosif Maria Amalia, Ducesă de Parma Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Ioana Gabriela Arhiducesa Maria Josepha Maria Carolina, regină de Neapole și de Sicilia Ferdinand, Duce de Modena Marie Antoinette, regină a Franței și Navarei Arhiducele Maximilian Francisc, Arhiepiscop-Elector de Köln
Nume complet
Maria Theresia Walburga Amalia Christina
Casa regală	Casa de Habsburg
Tată	Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman
Mamă	Elisabeth Christine de Braunschweig-Wolfenbüttel
Naștere	13 mai 1717 Palatul Hofburg, Viena
Deces	29 noiembrie 1780 (63 de ani) Palatul Hofburg, Viena
Semnătură

Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și caMaria Theresia, (în latină Maria Theresia Augusta, în germană Maria Theresia, în maghiară Mária Terézia), (n. 13 mai1717, Viena - d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea.

A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena (germ. Franz Stephan von Lothringen), care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, purtând numele de Franz I Stephan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman.

Primii ani

Arhiducesa Maria Theresa în 1727, pictură de Andreas Möller. Florile pe care le poartă în faldurile rochiei reprezintă fertilitatea și speranța de a avea copii.^[1]

Fiica lui Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Maria Terezia s-a născut în dimineața zilei de 13 mai 1717 la Palatul Hofburg din Viena, la scurt timp după decesul fratelui ei mai mare, arhiducele Leopold, și a fost botezată în aceeași zi. Nașele ei au fost: mătușa Prințesa Wilhelmina Amalia de Brunswick-Lüneburg și bunica Eleonore-Magdalena de Neuburg.^[2]

Tatăl ei, care domnea peste zone vaste în Europa Centrală, avea nevoie de un moștenitor pe linie masculină. În dominioanele habsburgice, legea salică împiedica femeile să aibă drept la succesiune. Astfel, nașterea Mariei Tereza a fost o mare dezamăgire pentru tatăl ei și pentru populația din Viena.^[3][4]

Maria Tereza a înlocuit-o pe Maria Josepha ca moștenitoare prezumptivă la teritoriile habsburgice; Carol al VI-lea a emis Pragmatica Sancțiune din 1713 prin care fiicele lui au trecut în fața nepoatelor sale în linia de succesiune la tron.^[5] Carol a solicitat aprobarea celorlalte puteri europene pentru dezmoștenirea nepoatelor sale. Marile puteri au impus termeni duri: în Tratatul de la Viena (1731), Marea Britanie a cerut ca Austria să elimine Compania Ostend în schimbul recunoașterii Pragmaticei Sancțiuni.^[6] Marea Britanie, Franța, Saxonia-Polonia, Provinciile Unite, Spania,^[7] Veneția,^[8] Statele Papale,^[8] Prusia,^[9] Rusia,^[8] Danemarca,^[9] Savoia-Sardinia,^[9] Bavaria^[9] și Dieta Sfântului Imperiu Roman^[9] au recunoscut sancțiunea. Mai târziu, Franța, Spania, Saxonia-Polonia, Bavaria și Prusia au revenit asupra deciziei.

La puțin după un an de la nașterea Mariei Tereza, s-a născut sora ei, Maria Anna, apoi o altă soră, Maria Amalia, s-a născut în 1724.^[10]

Maria Tereza a fost un copil serios și rezervat și îi plăcea să cânte și să tragă cu arcul.^[11] Tatăl ei i-a interzis să călărească însă mai târziu ea a învățat elementele de bază de dragul ceremoniei de încoronare din Ungaria. Maria Tereza a dezvoltat o relație strânsă cu contesa Maria Karolina von Fuchs-Mollard, care a învățat-o eticheta. Prințesa a studiat desenul, pictura, muzica, dansul - discipline care au pregătit-o pentru rolul de regină. Tatăl ei i-a permis să participe la întâlnirile de consiliu de la vârsta de 14 ani însă niciodată nu a avut discuții de stat cu ea.^[12] Chiar dacă și-a petrecut ultimele decenii din viață asigurarea moștenirea Mariei Tereza, Carol a așteaptat întotdeauna un fiu și niciodată nu și-a pregătit fiica pentru viitorul ei rol ca suveran.^[13][14]

Căsătoria

Maria Theresia

Problema căsătoriei Mariei Tereza a fost ridicată încă de la începutul copilariei ei. Prima dată a fost logodită cu Leopold Clement de Lorena, care trebuia să viziteze Viena și s-o întâlnească pe arhiducesă în 1723 însă Leopold a murit devariolă.^[15]

Fratele mai mic al lui Leopold Clement, Francisc Stephan, a fost invitat la Viena. Deși Francisc Stephan a fost candidatul favorit la mâna Mariei Terezia,^[16]împăratul a luat în calcul și alte posibilități. Diferențele religioase l-au împiedicat să aranjeze căsătoria dintre fiica sa și prințul luteran Frederic al Prusiei. În 1725 împăratul a logodit-o cu Carol al Spaniei iar pe cea de-a doua fiică, Maria Anna, cu Filip al Spaniei. Celelalte puteri europene l-au silit să renunțe la pactul pe care-l făcuse cu regina mamă a Spaniei, Elisabeta Farnese, deoarece căsătoria dintre moștenitorii tronurilor Spaniei și Austriei ar fi dezechilibrat balanța puterilor din Europa.

Francisc Stephan a rămas la curtea imperială până în 1729, când a urcat pe tronul Lorenei,^[17] însă nu i s-a promis formal mâna Mariei Terezia până la 31 ianuarie 1736, în timpul războiului polonez de succesiune.^[18]

Maria Tereza în 1747.

Ludovic al XV-lea al Franței a cerut ca logodnicul Mariei Tereza să cedeze drepturile asupra ducatului de Lorena socrului său, Stanisław Leszczyński, care fusese detronat ca rege al Poloniei. Francisc Stephan urma să primească Marele Ducat al Toscanei după decesul lui Gian Gastone de' Medici, Mare Duce de Toscana, care nu avea copii.^[19] Cuplul s-a căsătorit la 12 februarie 1736.^[20]

Iubirea Ducesei de Lorena pentru soțul ei a fost puternică și posesivă.^[21][22] Scrisoriile pe care ea i le-a trimis cu puțin timp înainte de căsătorie, exprimă dorința de a-l vedea; pe de altă parte, scrisorile lui sunt formale și stereotipe.^[23][24] Maria Tereza a fost foarte geloasă și infidelitățile lui au reprezentat o mare problemă a mariajului lor,^[25][26] Maria Wilhelmina, Prințesă de Auersperg, fiind cea mai cunoscută metresă a lui.^[27]

După decesul lui Gian Gastone la 9 iulie 1737, Francis Stephen a cedat Lorena și a devenit Mare Duce de Toscana. În 1738, Carol al VI-lea a trimis tânărul cuplu să-și facă intrarea oficială în Toscana. Pentru a celebra venirea lor, la Poarta Galla s-a ridicat un arc de triumf care există și astăzi. Șederea lor la Florența a fost scurtă. Curând Carol al VI-lea i-a chemat, temându-se că va muri în timp ce moștenitoarea lui era la kilometri depărtare, în Toscana.^[28]

În vara anului 1738, Austria a suferit înfrângeri în timpul războiului ruso-turc, care era în desfășurare. Turcii au recâștigat de la Austria teritoriile din Țara Românească, Serbia și Bosnia. Vienezii erau revoltați de costurile războiului, care s-a încheiat în anul următor prin Tratatul de la Belgrad.

Ascensiunea

Carol al VI-lea a murit la 20 octombrie 1740, posibil dintr-o intoxicație cu ciuperci. El a ignorat sfatul Prințului Eugen de Savoia care l-a îndemnat să se concentreze pe umplerea trezoreriei și dotarea armatei mai degrabă decât pe dobândirea semnăturilor de la alți monarhi.^[5] Când Maria Tereza a preluat tronul, la vârsta de 23 de ani, a găsit imperiul într-o stare deplorabilă. Ministrul de finanțe a informat-o că datoria statului crescuse enorm, ca rezultat al războiului cu Turcia. Atitudinea provinciilor era o altă cauză de îngrijorare. Deși toate acceptaseră Sancțiunea Pragmatică, acum, chiar și cele mai loiale, priveau spre noul monarh cu suspiciune. Se considera că această tânără femeie, lipsită de experiență, va duce o politică influențată de soțul ei, care nu numai că era străin, dar avea și simpatii pentruFranța.

Eșecul lui Carol al VI-lea în rezolvarea slăbiciunilor Imperiului o pusese pe Maria Tereza în fața unor probleme de durată incluzând puterea și bogăția bisericii romano-catolice, independența nobilimii maghiare, înapoierea economică și existența unor divizări sociale, rasiale și confesionale profunde.

Pentru că o femeie nu ar fi putut fi aleasă ca împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Tereza a vruts să asigure funcția pentru soțul ei. Totuși, Francisc nu deținea suficiente teritorii sau poziții în interiorul Imperiului. Pentru a-l face eligibil pentru tronul imperial, Maria Tereza l-a numit pe Francisc co-domnitor al Austriei și Boemiei la 21 noiembrie 1740.^[29] Totuși, i-a luat mai mult de un an Dietei din Ungaria să-l accepte pe Francisc drept co-domnitor.^[30][31] În ciuda iubirii pentru soțul ei și a poziției acestuia de co-domnitor, Maria Tereza nu i-a permis acestuia să decidă cu privire la probleme de stat și de multe ori îl dădea afară de la ședințele consiliului atunci când nu erau de acord.^[32]

Politica externă

Articol principal: Războiul de Succesiune Austriacă.

Imediat după ascensiunea ei, un număr de suverani europeni care o recunoscuseră pe Maria Tereza ca moștenitoare, și-au încălcat promisiunea. Electorul Carol Albert de Bavaria care era căsătorit cu verișoara Mariei Tereza și susținut de împărteasa Wilhelmine Amalia, voia partea lui de moștenire.^[33] În noiembrie 1740, Maria Tereza și-a asigurat recunoașterea regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei, care nu a acceptat Sancțiunea Pragmatică în timpul vieții tatălui ei.^[30]

În decembrie, regele Frederic al II-lea al Prusiei a invadat Ducatul Silezia și a solicitat ca Maria Tereza să i-l cedeze, amenințând că se va alătura dușmanilor ei în caz de refuz. Maria Tereza a decis să lupte pentru provincia bogată în minerale. Frederic i-a oferit chiar un compromis: el va apăra drepturile Mariei Tereza dacă ea este de acord să-i cedeze cel puțin o parte din Silezia. Francis Stephen a fost inclinat să ia în considerare aranjamentul însă regina și consilierii ei nu, temându-se că o violare a Sancțiunii Pragmatice ar fi invalidat documentul în întregime.^[34] Fermitatea Mariei Tereza l-a asigurat pe Francisc Stephen că ar trebui să lupte pentru Silezia iar ea era convinsă că va menține în Imperiu "bijuteria coroanei Casei de Austria".^[35] Invadarea Sileziei de către Frederic a fost începutul unei dușmănie pe tot parcursul vieții lor.

Politica internă

Monumentul din Sibiu al împărătesei Maria Terezia (situat în faţa fostului orfelinat din cartierul Terezian)

Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz.

Una dintre obiectivele lui Haugwitz a fost copierea sistemului de guvernare centralizat a lui Frederic al II-lea al Prusiei. A existat o opoziție puternică împotriva acestei întăriri a controlului regal (Direktorium), în special din partea nobililor și dietei din Boemiei, care se bucurase de o mare independență de secole.

A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În 1768 a adoptat un nou cod penal (Constitutio Criminalis Theresiana), iar în 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790). Maria Terezia a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară (Ratio educationis), punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației.

Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei.

În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical (Wolfgang Amadeus Mozart).

Orașul Theresienstadt din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale. De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Terezia.

Una dintre cele mai cunoscute monede din lume, talerul levantin, se bate și în zilele noastre cu efigia Mariei Terezia.

Copii

Împărăteasa cu familia

Maria Tereza și Francis au avut 16 copii (11 fete și 5 băieți):

• Maria Elisabeta (5 februarie 1737 - 7 iulie 1740)
• Maria Ana (6 octombrie 1738 - 19 noiembrie 1789)
• Maria Carolina (12 ianuarie 1740 - 25 ianuarie 1741)
• Iosif al II-lea (13 martie 1741 - 20 februarie 1790), împărat romano-german
• Maria Cristina (13 mai 1742 - 24 iunie 1798), căsătorită cu ducele Albert de Sachsen-Teschen (1738-1822)
• Maria Elisabeta (13 august 1743 - 25 septembrie 1808), stareță în Innsbruck
• Carol Iosif (1 februarie 1745 - 18 ianuarie 1761)
• Maria Amalia (26 februarie 1746 - 18 iunie 1804), căsătorită cu ducele Ferdinand de Parma (1751-1802)
• Leopold al II-lea (5 mai 1747 - 1 martie 1792), împărat romano-german
• Carolina (17 septembrie 1748)
• Maria Ioana Gabriela (4 februarie 1750 - 23 decembrie 1762), logodită cu Ferdinand I, regele Siciliei (1751-1825)
• Maria Josepha (19 martie 1751 - 15 octombrie 1767), logodită cu Ferdinand I, regele Siciliei
• Maria Carolina (13 august 1752 - 7 septembrie 1814), căsătorită în 1768 cu Ferdinand I, regele Siciliei
• Ferdinand (1 iunie 1754 - 24 decembrie 1806), căsătorit cu Maria Beatrice d'Este, moștenitoarea ducatului Modena (1750 - 1829)
• Maria Antoaneta (Maria Antonia) (2 noiembrie 1755 - 16 octombrie 1793), căsătorită (1770) cu Ludovic al XVI-lea, rege al Franței (1754-1793)
• Maximilian Francisc (8 decembrie 1756 - 27 iulie 1801), arhiepiscop și principe elector de Köln