Imaginatia si sfintii din podele

[altmariustotal ortodox]

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/imaginatia-sfintii-podele-148858.html

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.(I Cor.VI,12)

Într-un articol anterior,Imaginația, spuneam că nu pot împărtăși punctul de vedere al lui Hierotheos Vlachos. Aseară, un post de televiziune a prezentat o minune, arătarea unui sfânt. Oamenii casei se închinau la pata ivită pe podea, lângă poza sfântului erau multe lumânări iar cei din casă nu conteneau să-şi facă cruce peste cruce. Cred că minunea s-a petrecut în fapt la mine. Mi s-a arătat clar de ce Hierotheos Vlachos era împotriva folosirii imaginației . Mitropolitul Vlachos, în cartea Sfinţiei sale, Psihoterapie Ortodoxă, prezintă multe lucruri „interzise”. De ce interzise? Pentru că Sfinţia sa, ca trăitor al ortodoxiei, cunoaște pericolul imaginației atunci când aceasta este folosită fără discernământ. Imaginaţia, fără o trăire în duh, fără discernământ şi educaţie, poate duce la probleme grave, spirituale sau chiar la ruperea de tot ceea ce semnifică de fapt ortodoxia. 

Imaginația, atunci când nu este folosită pentru a vedea în celălalt, în aproapele tău, chipul lui Dumnezeu, iubirea şi empatia, se poate transforma uşor în ispită numită şi gândire magică. Ce este gândirea magică?

Pe site-ul http://ro.wikipedia.org/wiki/Religie pentru gândirea magică găsim: „Confundăm adesea gândirea religioasă cu gândirea magică. Copilul care se roagă la micul Isus să fie sănătos şi să crească mare sau adultul care îi cere bunului Dumnezeu să-l scape de un necaz, practică amândoi gândirea magică. Aceasta se caracterizează prin credința că putem acționa de manieră indirectă asupra fenomenelor naturale sau asupra altuia, manipulând puterile spirituale superioare prin rugămințile noastre fierbinți. Astfel, superstiția înlocuiește gândirea critică. Gândirea magică se deosebește de gândirea religioasă prin aceea că ea vrea să manipuleze divinul în loc să i se supună. …” 

„Mai mult, adevărata rugăciune este aceea care nu cere nimic altceva pentru sine decât curajul de a suporta voința Domnului: Facă-se voia Ta! Iată ce cere un adevărat credincios Domnului lui. Cum spunea Teilhard de Chardin, tot ce mi se întâmplă este adorabil. Adevărata rugăciune religioasă nu este altceva decât un act adorație. Credinciosul care cere lui Dumnezeu ploaie sau timp frumos, succes la examen sau sănătate, riscă să degradeze religia în magie". (Denis Huisman, André Vergez, Philosophie, Ed. Marabout 1994, Vol. 1, p. 25/ 26.).

Când dorim să manipulăm divinul credinţa noastră nu este altceva decât pură magie. Dacă mi-am ales ca model pe Hristos sau dacă doresc să fiu fratele Său am mult de lucru. Nu cred că este o comparaţie foarte nimerită dar voi încerca să mă explic. Dacă îmi place mult de Simona Halep şi o admir pentru locul în care a ajuns, pentru performanţă şi pentru titlurile sau beneficiile pe care le are, nimic nu mă poate opri să fiu ca ea. O să spuneți că este imposibil deoarece trebuie abilități deosebite. De acord, doar că o să pot urma programul acestei tinere folosindu-mi imaginația pentru a vedea cât de multă muncă, efort şi renunţări sunt în spatele „beneficiilor”. 

Imaginaţia îmi va spune cât de aproape pot fi de performanţă. Ascetica este asemănătoare. Ca să ajung aproape de Sfinţii pe care îi cinstesc am nevoie de mult mai mult. Ca să ajung să fiu fratele lui Hristos nu este suficient să mă declar creştin şi atât, este suficient. Ca să ajungi la acceptare, pentru a ajunge fiu al lui Dumnezeu (devenind fratele Lui Hristos) ai nevoie de multă muncă, efort şi renunțări. Pentru a ajunge la acceptarea lui Hristos „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. „(Matei XXVI, 42)

Într-o carte numită Sensul Istoriei, filosoful crestin Nicolai Berdiaev explică într-un mod genial modul în care putem privi chiar sensul vieţii noastre. O viaţă pe care o petreci fără să ai grijă ce valori culturale, spirituale sau morale lași moștenire urmașilor tăi, este o viață fără sens.

Olivier CLÉMENT într-o lucrare numită Despre secularizare, spunea: ” Ignorând „cerul”, omul de astăzi regăsește „pământul”. Dezvoltarea tehnicii permite un fel de explozie a societății urbane. Pământul, erosul, corpul, sunt frenetic exaltate împotriva unui creștinism care, de-a lungul timpului, n-a încetat sa se detașeze de ele.”…” Da, ne aflam în pragul unei „noi ere”. Este posibil ca în viitor planeta să se unifice şi liniștea să se instaleze la nivel politic şi economic. Atunci vor fi puse, ultimele întrebări. Atunci va veni vremea acestor mari „războaie ale spiritului” pe care le anunța Nietzsche. Doar un creștinism profund renovat va putea înfrunta aceste provocări. Un creștinism al divino-umanităţii în care vor putea să-şi găsească loc toate „divinismele” gnozei şi ale Asiei spirituale, dar le va aminti acestora că Dumnezeu nu merge fără om, iar comuniunea se înscrie în inima absolutului; un creștinism al divino-umanitatii în care își vor găsi locul şi umanismul Occidentului modern, dar el le va reaminti că omul nu-şi poate împlini umanitatea decât unindu-se cu Dumnezeu şi că Acesta S-a făcut om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu. Hristos, Care unește divinul, umanul şi cosmicul, transpare în freamătul Duhului, în iradierea energiilor divine. Căci, spunea în sec. II Sf. Ignatiu din Antiohia, „adevărata gnoză este Iisus Hristos”.

Sfinţii din podele şi închinarea la aceştia sunt practici care nu pot avea nimic comun cu ortodoxia. Din contră, acestea pot seamăna confuzie şi derută. 

Din păcate, pentru multe persoane creștinismul este doar un set de reguli şi de ritualuri pe care aceştia trebuie să le respecte, astfel încât să ajungă în cer după moarte. Acesta nu este adevăratul creștinism. Creștinismul autentic înseamnă să ai o relație corectă cu Dumnezeu, primindu-L pe Iisus Hristos ca pe Mântuitorul, prin har şi prin credință.

Pentru a ne păzi de viziuni şi alte pericole ce ar putea provoca vătămări sufletului ar fi bine să urmăm îndemnul Sfintei Scripturi: ,,Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. (I Ioan IV, 1), precum şi „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”(I Cor.X,23)

Angela Agachi

Despre autor

Psih. Angelica Agachi

Colaborator