altmarius

cultură şi spiritualitate

Ieromonahul Iov Volănescu de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă (II)

Memoria Bisericii
Ieromonahul Iov Volănescu de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă (II)

Părintele Iov era apreciat mult pentru râvna sa şi de către alţi episcopi. În octombrie 1951, era solicitat de Episcopul Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor să vină timp de „două luni sau definitiv” la Mănăstirea Văratec, ca „îndrumător în scripte şi viaţa de obşte, pentru surorile ce se iniţiază”. Dar Episcopul Andrei a refuzat, deoarece dorea să-l păstreze la Bodrog.

La 30 ianuarie 1952, părintele Iov primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei. De acum, părintele Iov devenea duhovnic, unul dintre puţinii pe care îi avea Bodrogul. Însă, regulamentul ascetic adoptat la inspiraţia părintelui Iov nu a fost bine primit de către împuternicitul de culte Paul Madinccea, care vizita frecvent Bodrogul. Pentru a stopa influenţa mistică pe care o iradia Bodrogul în zona Aradului, împuternicitul a făcut un denunţ la Securitate, prin care arăta că Iov Volănescu fusese şef de plasă legionară. Momentul nu era întâmplător, deoarece în această perioadă se operau arestări tocmai pentru astfel de culpe politice. La 12 octombrie 1952, în timp ce se afla într-o vizită duhovnicească la Schitul Afteia, părintele Iov a fost arestat de Securitate. A fost anchetat în condiţii dure, cu mai multe interogatorii pe zi, în privinţa trecutului său politic, în cele mai mici detalii şi mai ales despre perioada în care a vieţuit ca monah. Pentru a-l incrimina, Securitatea a considerat că vieţuirea în monahism a părintelui Iov este o continuare a activităţii politice, legionare („pentru a-şi ascunde trecutul în Mişcarea Legionară, s-a mutat în mai multe mănăstiri”). În urma anchetei, prin Decizia MAI nr. 510 din 1953 a fost trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 60 de luni. A cunoscut Centrul de Triere Bucureşti şi Capu Midia (martie 1953). În colonia de la Canal, părintele Volănescu a fost declarat „inapt pentru muncă”, cu diagnosticul „distrofie de grad II cu edeme la membrele inferioare, reumatism”. Este mutat în colonia de la Oneşti (septembrie 1953), unde câteva luni mai târziu trece printr-o anchetă a comisiei MAI de triere. Considerat periculos, se recomandă reanchetarea lui. În noiembrie 1954 este mutat la Arad şi trimis în ancheta Securităţii. Se reiau toate acuzaţiile din 1952, apoi se propune trimiterea lui în justiţie. Prin Sentinţa nr. 25 din 14 ianuarie 1955 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov este condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Altfel spus, „sub regimul burghezo-moşieresc a dus activitate duşmănoasă împotriva clasei muncitoare”. A trecut prin închisorile de la Timişoara (iulie 1954), Jilava şi Gherla (mai 1955). 
La 11 octombrie 1955 a fost eliberat. Părintele Iov a revenit la Mănăstirea Bodrog. Cu toate suferinţele îndurate în închisoare, el nu s-a descurajat. Sprijinit de Episcopul Andrei şi stareţul mănăstirii, el a continuat programul duhovnicesc gândit la începutul anilor 50. Totodată, începe să fie cercetat de mulţi pelerini. I se cere să săvârşească parastase pentru cei din închisori, mulţi consideraţi decedaţi, mărturiseşte pe mulţi eliberaţi din detenţie şi îi cheamă pe credincioşi să caute calea îndreptării sufleteşti. Nu de puţine ori afirmaţiile şi atitudinile sale sunt denunţate la Securitate. La 25 aprilie 1958, se notează că părintele Iov ar fi afirmat: „Clasa muncitoare strică Biserica lui Hristos şi pe creştini”. La 11 iulie 1958, într-o notă informativă, împuternicitul de culte arată că părintele Iov este „de un misticism şi un fanatism exagerat”, mai ales prin ascetismul instituit în mănăstire. Din acest motiv, împuternicitul merge în mănăstire pentru a ridica ostilitatea celorlalţi vieţuitori faţă de el, în scopul dezbinării obştii din Bodrog. Părintele Iov întreţine o relaţie duhovnicească permanentă cu Mănăstirea Gai. Cultivă relaţii şi poartă dialoguri duhovniceşti cu profesorii de teologie Ilarion V. Felea, Demian Tudor şi Florea Mureşan. De altfel, pe părintele Mureşan şi pe alţi ucenici ai săi îi convinge să primească tunderea în monahism la Mănăstirea Gai.

Tot în această perioadă, părintele Iov, alături de stareţ şi de ceilalţi vieţuitori, luptă pentru păstrarea mănăstirii ca aşezământ monastic, faţă de intenţia autorităţilor statului de a o confisca şi a o transforma în anexă a GOSTAT-ului.

Pentru a diminua din presiunile autorităţilor statului, Episcopul Andrei intenţionează să-l mute pe părintele Iov la Schitul Afteia, dar împuterniciţii din Arad şi Hunedoara se opun. (Va urma) 

 

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor