Ieromonahul Bartolomeu Anania în vâltoarea evenimentelor din perioada comunistă

[Convergențe - Lumina]

Memoria Bisericii

http://ziarullumina.ro/ieromonahul-bartolomeu-anania-in-valtoarea-e...

Adrian Nicolae Petcu, 13 Noiembrie 2017

S-a născut la 18 martie 1921 în Glăvile, judeţul Vâlcea. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Seminarul Central din Bucureşti (1933-1941). Bacalaureatul l-a obţinut la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti (1943). Deşi în 1935 devenise membru al „Mănunchiului de prieteni”, apoi al Frăţiilor de Cruce, Valeriu Anania nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare. Însă, pentru atitudinile sale potrivnice regimului comunist, avea să fie considerat unul dintre cei mai periculoşi legionari din structurile bisericeşti.

După rebeliunea legionară este reţinut aproape o lună, deoarece participase la înhumarea unui lider legionar. De acum eticheta de „legionar” avea să-i marcheze viaţa, după cum spunea în memoriile sale: „După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fișa cu calificativul «legionar», un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viață întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost și am rămas pe dreapta”. În anul următor este din nou reţinut, pentru culpa de a fi păstrat, ajutându-şi un prieten, în podul Mănăstirii Cernica, câteva tipărituri legionare rămase din perioada guvernării naţional-legionare. Deşi uitase de aceste materiale, considerate periculoase la adresa regimului antonescian și pe care nu le folosea, el a fost condamnat la 6 luni închisoare corecţională în Lagărul de internaţi politici de la Târgu Jiu.

La 2 februarie 1942 primeşte tunderea în monahism cu numele Bartolomeu, pentru obştea Mănăstirii Antim. La 15 martie 1942 este hirotonit diacon de către Arhiereul-vicar Eugeniu Laiu, pe seama Mănăstirii Antim. Slujeşte ca ierodiacon la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. Doi ani mai târziu, se înscrie la Facultatea de Medicină şi Conservatorul de Muzică, dar face şi studii de teologie la Academia din Cluj. Tot acum ajunge preşedintele Centrului Studenţesc „Petru Maior”, în această calitate conducând greva studenţească cu caracter anticomunist şi antirevizionist din Cluj, începută la iunie 1946. Implicarea în această manifestaţie îi va marca restul biografiei, deoarece de fiecare dată cei din Securitate se vor raporta la acest eveniment. Urmează un lung şir de arestări, toate culminând cu expulzarea lui din Cluj.

Tânărul ierodiacon şi student Anania ajunge stareţ la Schitul „Sfântul Ilie” din Topliţa. Totodată, la presiunea autorităţilor comuniste este exmatriculat din şcolile universitare clujene. Siguranţa află de prezenţa lui la Topliţa, din acest motiv Anania plecând din aşezământul întâiului patriarh român. În această perioadă urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le va finaliza cu obţinerea licenţei în 1948, la Academia Teologică din Sibiu.

În cele din urmă, ajunge la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, unde în 1948 îl va găsi Patri­arhul Justinian. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române îl ia sub protecţia sa la Bucureşti, numindu-l intendent al Palatului Patriarhal. Acest moment marchează începutul unei ucenicii, în care atât dascălul, cât şi ucenicul au făcut istorie. Urmează un scurt episod, în vara lui 1949, în care ierodiaconul Bartolomeu este reţinut de Securitate, dar eliberat la intervenţia personală şi promptă a Patriarhului Justinian la ministrul afacerilor interne, Teohari Georgescu.

În 1949-1950 este numit inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc, perioadă în care, la cererea Patriarhului Justinian, a depus eforturi mai ales pentru organizarea şi funcţionarea seminariilor monahale de la Văratec-Agapia, Neamţ şi Plumbuita-Hurezi. În anul universitar 1949-1950 este asistentul profesorului Teodor M. Popescu, la Catedrala de istorie bisericească universală de la Bucureşti. În anul următor este numit decan al Centrului de îndrumări misionare al clerului de la Curtea de Argeş, pentru ca din 1952 şi până la arestare să ocupe postul de director al bibliotecii din Reşedinţa Patriarhală. În toată această perioadă are preocupări literare, avându-l mentor pe Tudor Arghezi, căruia îi va fi apropiat un sfert de secol. Totodată, publică în revistele bisericeşti ale Patriarhiei Române. (Va urma)