altmarius

cultură şi spiritualitate

Ideologia „Războiului Sfânt” la otomani

Războiul este denumirea unei stări care poate fiinţa şi când nu se manifesta prin operaţiile sale. Carl von Clausewitz (1780-1831) afirma „războiul nu este decât politica de stat continuata cu alte mijloace(...)  intenţia politică este scopul, războiul este mijlocul şi niciodată mijlocul nu poate fi gândit că scop”

    Noţiunea de „război religios”, care legitima cucerirea şi prada ca fiind realizate în numele lui Dumnezeu, este la fel de veche ca noţiunea de divinitate la  oameni.

    Prin expresia „război sfânt” se înţelege un război dus exclusiv din motive religioase. Însă, activităţi belicoase care să aibă la bază numai raţiuni pur religiose nu există nici macar în islam. Istoric vorbind, conflictele armate declanşate între Islam şi Creştinătate, aveau, în primul rând cauze de ordin politico-militar şi economico-financiar, cele religioase căzând pe locul secund sau fiind folosite doar ca pretexte.

Djihadul. În limba arabă, semnificaţia generală a noţiunii de djihad este de efort susţinut spre un scop determinat, a cărui atingere presupune şi justifică folosirea oricărui mijloc. Termenul djihad îşi are originea în verbul „djahada”, care înseamnă „a fi harnic, a face efort, a se osteni, a fi tenace” şi în substantivul abstract „juhd”prin care se desemnează, în general, „efortul”, „încordarea de forţe”, „concentrarea eforturilor” pentru atingerea unui scop.  

Naşterea ideii de djihad a avut loc în vremea lui Muhammad, în procesul de trecere de la Profetul avertizator (din perioada meccana – 617 – 16 iulie 622) la Profetul înarmat (din perioada medineza 622-632).

    Apariţia ideii de „război sfânt” se va produce la Medina, „locul unde, în momentul când s-a organizat lupta împotriva meccanilor, a fost definită datoria de a-i combate pe toţi aceia care nu aderau la Islam, până ce se converteau sau consimţeau să plătească tributul, semn al supunerii lor.

    Muhammad însuşi definea misiunea şi locul printre Profeţii trimişi de Dumnezeu: „Diferiţi profeţi au fost trimişi de Dumnezeu pentru a ilustra atributele sale: Moise, cu blândeţea şi providenţa sa; Solomon, cu înţelepciunea, măreţia şi gloria să; Iisus Hristos cu dreptatea, cunoaşterea şi puterea sa...Niciuna dintre aceste calităţi nu era, totuşi, suficientă pentru a impune credinţă, şi chiar minunile lui Moise şi Iisus au fost tratate cu neîncredere. Din această cauză, eu, ultimul dintre Profeţi, sunt trimis cu sabia! Nu este vorba de cei care răspândesc credinţa mea; dar ucideţi pe cei care resping supunerea la lege. Oricine lupta pentru adevărata credinţă, fie că se jertfeşte, fie că cucereşte, va primi cu siguranţă o recompensă glorioasă”.

Tipologia djihaduluiDjihad-ul cu propria persoană (care presupunea învăţarea şi aplicarea preceptelor de bază ale religiei, dar şi acordarea de sprijin semenilor în acest sens); djihad-ul cu diavolul (care înseamnă, în esenţă, respingerea viciilor lumeşti); djihad-ul cu necredincioşii (care putea fi dus cu inima, prin cuvânt, cu averea şi cu mâinile); djihad-ul cu păcătoşii (dus cu inima şi cu mâinile).

    Djihad pornind de la două mari ramuri: djihadul extern (dus împotriva infidelilor din „Casa războiului”) şi djihadul intern (dus în limitele „Casei Islamului”). La rândul său, djihadul internsuportă trei aspecte: djihad-ul coercitiv şi defensiv (împotriva schismaticilor, ereticilor, rebelilor, etc),djihadul moral şi djihadul spiritual.

    „Efort pe calea lui Allah” (djihad), dar acest efort putea fi depus cu inima, prin cuvânt, cu mâinilesau, în ultimă instanţă, cu sabia. La capătul „luptei pe calea lui Allah”, indiferent de modalitatea în care s-a acţionat, se prefigura Paradisul, ca răsplată pentru efortul depus de musulmanii credincioşi.

    Djihadul cu inima se identifică cu lupta musulmanului împotriva diavolului, în încercarea acestuia de a se elibera de tentaţia raului.

    Djihad-ul prin cuvânt avea mai multe accepţiuni. În primul rând, cuvântul trebuia folosit într-un scop generos, chemarea la Islam, djihad-ul fiind în acest caz doar o luptă pacifică împotriva infidelilor.

    Djihad-ul cu mâinile împreună cu djihaul prin cuvânt, putea „sprijini cele bune şi îndrepta cele rele” în interiorul comunităţii musulmane. Era vorba de djihadul moral comunitar. Dintre semnificaţiile djihadului cu mâinile amintim două: activitatea productivă a ţăranului şi meşteşugarului, care prin munca lor ajuta la întărirea comunităţii musulmane, atât în timp de pace, cât şi în timp de război; administrarea măsurilor disciplinare de către autorităţile comunităţii (precum bătaia).

    Djihadul cu sabia este cea de a patra – şi ultima – modalitate şi posibilitatea pe care un musulman o are de a depune „efort pe calea lui Allah”. Acest tip de djihad era echivalent cu a duce război împotriva necredincioşilor sau duşmanilor din interiorul comunităţii musulmane.

    În Imperiul otoman, la fel ca în Califatul arab, deţinătorii puteri au transformat djihadu-ul într-un important instrument politic, apelând la doctrina construită în jurul acestui concept ori de câte ori era necesară definirea inamicului, legitimarea războiului sau mobilizarea supuşilor. Sultanii otomani au preluat de la selgiucizi, odată cu ideologia djihadului, şi sarcina de a conduce „Războiul sfânt”, care va fi pusă în practică aproape fără întrerupere până în a doua jumătate a secolului XVI.

    Şi în perioada otomană, ideologia djihadului trebuie urmărită, analizată şi apreciată în funcţie de evoluţia istorică a puterii politico-militare otomane. Astfel, o privire de ansamblu relevă existenţa, în linii mari, a două etape: a) etapa ideologiei djihadului ofensiv (XV-XVII) şi b) etapa ideologie djihadului defensiv (secolele XVIII-XIX). Aceasta nu înseamnă că ideologia djihadului defensiv nu a fost preznta şi în prima perioadă delimitată mai sus invers.

    Preluarea puterii de către un nou sultan presupunea, din punct de vedere ideologic, continuarea războiului sfânt început de către înaintaşii săi.

    Din secolul XVII, mai precis după eşecul asediului Vienei (1683), ideologia războiului sfânt ofensiv a lăsat definitiv loc djihadului defensiv, care venea să justifice pierderile teritoriale şi să anime spiritul războinic al otomanilor în faţa atacurilor tot mai puternice ale statelor creştine din Europa. Ideologia djihadului, fie el şi numai defensiv, nu va dispărea nici chiar în secolul XIX, deşi între timp Imperiul otoman adoptase treptat cutumele specifice dreptului european al ginţilor. Ultimele fetva-le (consultaţie juridică dată de un muftiu, iar in cazurile importante de marele muftiu) pentru djihad au fost emise în timpul primului război mondial, convocându-i la „război sfânt” defensiv pe toţi musulmanii valizi.

Legitimarea războaielor dintre musulmani. Ruperea unităţii islamice încă de la mijlocul secolului VIII, cu apogeul proclamării califatelor independente de Bagdad în secolul X, a pus problema calificării războaielor survenite în interiorul comunităţi musulmane. Ideea esenţială a războaielor dintre musulmani era legitimitatea. Astfel otomanii au apelat la anumite subterfugii dintre care amintim:afirmarea primordialităţii în lumea islamică şi a calităţii de moştenitori ai selgiucizilor.  În vremea lui Murad II (1421-1451) va prinde contur un arbore genealogic solid, conform caruia „Casa lui Osman” (Al-i Osman) se trăgea din Oguz Han, strămoşul neamului oguzilor. În consecinţă, pretenţiile sultanilor otomani la suveranitatea asupra lumii islamice erau considerate pe deplin întemeiate, dinastiile turcomane din Anatolia fiind inferioare celei otomane. Singurii moştenitori legali ai fostului imperiu selgiucid, având tot dreptul la reluarea în stăpânire, fie şi prin război împotriva unor fraţi musulmani, a teritoriilor „uzurpate” de emirii anatolieni.

Calificarea safavizilor drept „necredincioşi” (kafirler) şi eretici (mulhidler). Punctul culminant pentru otomani în ideologia războaielor cu musulmanii a fost atins în timpul luptelor cu iranienii safavizi. Este vorba de conflictul declanşat la începutul secolului XVI, când Isma`il I (1502-1524), întemeietorul dinastiei safavide, punea bazele unui nou stat iranian centralizat şi ridică shi`itismul la rang de religie oficială, ameninţând direct atotputernicia sultanilor otomani în lumea musulmană şi integritatea Imperiului otoman.

Ostilitatea reciprocă dintre otomani, sunniţi în lege, şi safavizii shi`iti era exprimată cel mai des şi extrem de virulent chiar în fetva-lele emise de „muftii ambelor tari”, acte juridice foarte importante pentru dreptul islamic al popoarelor.

Djihad – între obligaţie colectivă şi obligaţie individuală. Conform doctrinei sunnite, orice individ, pentru a devenit un bun musulman, trebuie să îndeplinească, mai devreme sau mai târziu, o singură dată sau în permanenţă – cinci obligaţii religioase: mărturisirea de credinţă, rugăciunile, dania, postul şi pelerinajul la Mecca – stâlpii religiei musulmane.

Juriştii musulmani, atât cei sunniţi, cât şi cei shi`iti, au stabilit că djihad-ul era o obligaţie religioasă, dar o „obligaţie colectivă”, care, deci, nu făcea parte din sfera „celor cinci temeiuri ale credinţei”.

Djihad cu sabia – obligaţie colectivăPractic, era imposibil ca toţi musulmanii să poată lua parte la activităţile războinice. Era şi motivul esenţial care a dus la teoretizarea djihadului cu sabia ca obligaţie colectivă.

Existau şase condiţii care limitau participarea la djihadul ofensiv (luând drept criteriu ideal, dorinţa tuturor musulmanilor de a se jertfi pentru Allah a) psihologică – să fie în deplinătatea facultăţilor mintale; b) fizică – să fie de sex masculin şi „sănătos la trup” c) socială – să nu fie rob d) juridică – să fie major şi să nu fie dator nimănui; e) economică – să-şi poată întreţine singur familia şi să-şi poată procura mijloacele necesare pentru expediţie; f) religioasă – să fie credincios lui Allah şi să plece la război cu gând bun, cu intenţia sinceră de a se lupta pentru propagarea religiei şi nu pentru prada.

    Djihad – obligaţie individuală. Transformarea djihad-ului din obligaţie colectivă în obligaţie individuală a fost invocată de autorităţile musulmane, iar uneori chiar teoretizată de jurisconsulţi în maniera propagandistică, de cele mai multe ori în momentele critice ale istoriei Islamului. O asemenea situaţie s-a ivit în timpul cruciadelor.

    În cazul în care trupele mobilizate pentru un război ofensiv se dovedeau a nu fi în stare să obţină victoria asupra inamicilor, atunci participarea la djihad devenea o obligaţie individuală; devenea o „obligaţie personală”, precum rugăciunea.

    Una din concluziile relevante pentru istoria otomană este că absenteismul a fost cauza reală pentru proclamarea djihad-ului drept obligaţie individuală. Încă din a doua jumătate a secolului XVI, sultanii otomani însoţeau chemarea la război (mobilizarea) cu ameninţări de pedepsire sevară în caz de neparticipare. 
    În ciuda deselor conflicte dintre otomani şi creştini putem afirma că nici războiul, nici pacea, nu s-au constituit exclusiv într-o stare normală şi permanentă între Islam şi Creştinătate.

   

        Surse:

  1. Viorel Panaite, Pace, război şi comerţ în islam. Ţările romane şi dreptul otoman al popoarelor(secolele XV-XVII), Editura All, Bucureşti, 1997;
  2. Viorel Panaite, Diplomaţie occidentală, comerţ şi drept otoman (secolele XV-XVII), Editura Universităţii din Bucureşti, 2008;
  3. Viorel Panaite, Dreptul păcii şi al războiului în islamul otoman. Glosar şi bibliografie, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008;

       

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor