Evanghelia Duminicii intai din Post (aOrtodoxiei): "In vremea aceea a vrut Iisus sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi. Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug. Natanael I-a spus: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte ca Filip sa te cheme, te-am vazut cand erai sub smochin. Raspuns-a Natanael: Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea. Si a grait: Adevarat, adevarat zic voua, ca de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului". (Ioan 1, 43-51)
"Pentru cei ce au raspuns indemnului: "Vino si vezi…", Hristos nu mai este o dilema existentiala pentru intrebarea “de unde vin si unde merg”?. Dar pentru cei ce inca nu au cercetat pe Iisus, cautarea devine oboseala, iar oboseala se transforma in deznadejde ce poate produce un dezechilibru sufletesc greu de indreptat.
Poate ca vor intreba: “De ce Hristos?...”. pentru ca El este Omul! Ce a zis Pilat cand L-a infatisat multimii: “Iata Omul!”, iar intruparea Lui ne arata cine este omul, incotro se indreapta si care este calea cea adevarata!
Bineinteles ca punctul de plecare pentru fiecare din noi catre Hristos este credinta. Dar rugaciunea care-i urmeaza este o inclinatie sufleteasca (un indemn al inimii, o dorinta a mintii) profunda, postul ma ajuta sa ma rup de puterea trupului care de cele mai multe ori este stapan pe mine si sa ma inalt catre El, dar cand am ajuns la iubire, am ajuns la comuniune.
In Duminica Ortodoxiei sarbatorim biruinta dreptei credinte asupra ereziilor, iar una dintre cele mai puternice a fost cea a iconoclasmului (a celor ce sustineau ca nu trebuiau cinstite icoanele). Ingaduiti-mi o mica sinteza a celor scrise de Sf. Ioan Damaschin: pentru crestinii ortodocsi, icoanele sunt imagini pictate ale unei realitati care "evoca" prototipul, pentru ca nu sunt plasmatice; sunt documente ale constiintei religioase, este "o limba sacra" a traditiei ortodoxe si o "arta spirituala, liturgica si teologica" a Bisericii. Cinstirea Sfintelor Icoane, in conceptia teologica ortodoxa, nu este o inchinare la chipuri cioplite, la o veneratie ce fusese oprita poporul evreu (Facere 17, 17-33; Iov 42, 7-10), pentru ca nu ne inchinam materiei, ci celui care este infatisat in Icoana; precum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia, ci lui Hristos care ne vorbeste in chip nevazut; nu lemnului, ci Sfintei Cruci.
As simplifica putin daca-mi permiteti... sa spunem ca suntem cu totii impreuna si eu la un moment dat, va arat o fotografie de-a fratelui meu. Pentru cei ce nu l-au cunoscut, este o simpla fotografie. Pentru cei ce l-au cunoscut, totul capata alte dimensiuni, nu mai este o simpla fotografie, ci: amintiri, bucurii, nostalgia cunoasterii etc...! Si ma gandeam: asa si cu cei care refuza cinstirea icoanei, nu au cunoscut cu adevarat pe Hristos, caci altfel la vederea unei Icoane a Lui, navala de sentimente si bucurii ar fi fost in inimile si in sufletele lor!!!... Nu?... Fiecare din noi pastreaza in casa cel putin o fotografie a parintilor lor, chiar si cei care sunt impotriva icoanelor. Iar cand se uita la ea, la ce se gandesc?...La faptul ca este veche, sau ca este de hartie?... Sau pur si simplu se lasa in nostalgia amintirilor pentru ca si acum chipul celor din fotografie inca le vorbeste?...
Spunea Mantuitorul lui Natanael: "Mai mari decat acestea vei vedea...si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului..." (Ioan 1, 50,51). Pentru noi, ortodocsii, totul se petrece intr-un ACUM vesnic, caci si acum ingerii se coboara si se suie la Dumnezeu in vazul nostru... in timpul Sfintei Liturghi!
Centrul vietii crestine pentru fiecare din noi este Sfanta Liturghie. Este "A" si "Ω", inceputul si plinirea oricarei alte Taine pe acest pamant. Este rugaciunea cea mai profunda la care poate participa omul, momentul unic care iese din timpul acestei lumi, si in acelasi timp devenim partasi Harului Duhului Sfant care se revarsa peste “noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte” (Rugaciunea Epiclezei, Sf. Liturghie).
Sfanta Liturghie este "Taina Tainelor" dupa cum spunea Sf. Dionisie Aeropagitul; iar "Sfanta Euharistie lumineaza neincetat intelesurile Sfintei Scripturi, caci ochii sufletesti ai ucenicilor care mergeau in Emaus ''s-au deschis'' doar atunci cand Hristos cel Inviat a savarsit frangerea painii inaintea lor (cf. Luca 24, 30-31)." scria P.F. Teoctist.
Prin aceasta Taina, in care urmam poruncii Mantuitorului: "aceasta sa faceti intru pomenirea Mea. Fiindca de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiti pana cand El va veni..." (! Cor. 11,24), ne facem partasi si intram in comuniune cu Hristos ce se afla in mijlocul nostru in chip nevazut de ochii trupesti. Scopul final al acestei Jertfe dumnezeiesti fiind actul impartasirii, noi cei care suntem prezenti trup si suflet in fata Mantuitorului prin Sfanta Impartasanie intru in comuniune profunda cu El, caci "prin aceasta cuminecare cu Trupul Lui, Harul Sfantului Duh hraneste nu numai trupul, ci inaintea lui, sufletul..." (Teodor al Mopsuestiei).
Comuniunea este o legatura puternica, o unire stransa intre doua sau mai multe persoane. In limba greaca "Sfanta Impartasanie" se spune "Θεια κοινωνία" (thia chinonia), in limba romana cuvantul "κοινωνία" este tradus "cuminecare"; in acelasi timp, "κοινωνία" (chinonia) in limba greaca inseamna si "societatea, lumea in care traim". Si astfel cred ca se descopera in fata ochilor nostri cuvantul Sf. Ap. Pavel: "Voi sunteti trupul lui Hristos" (1 Cor. 12,27), caci atunci cand suntem hraniti de Unul si acelasi Trup si Sange al Domnului, prin aceasta avem partasie (comuniune) cu El, dar noi toti devenim un trup al lui Hristos.
"Dumnezeiasca Liturghie este izvor de comuniune, de lumina si de sfintenie. Este vietuire in Rai, impreuna sedere cu Dumnezeu si Sfintii Lui..." spunea Sf. Ioan de Krostandt, , deci este Hristos in mijlocul nostru, dar comuniunea se face prin Impartasanie, restul - o simpla participare- nu este decat o simpla comunicare. Fara indoiala ma ajuta faptul ca merg la Biserica, dar nu ma mantuieste daca eu nu ma pregatesc sa intru in comuniune cu El. Mersul la Biserica ajuta, dar nu desavarseste!
Asa cum nu mersul la doctor ma vindeca, ci numai atunci cand imi fac tratamentul indicat, tot asa si participarea la slujbe poate fi o pregatire, dar se desavarseste prin Cuminecare, prin comuniune directa cu Hristos Iisus Mantuitorul care a zis: "Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu va fi viu in veac." (Ioan 6, 54).
Am scris aceastea tocmai pentru faptul ca ne aflam intr-o perioada de intensa pregatire pentru a sarbatori Invierea cu Hristos, de a fi in deplina comuniune cu El. Postul nu-i un scop in sine, ci un mijloc care ne poate invata sa fim mai buni, mai infranati, mai ravnitori, mai constienti si constiinciosi in tot ceea ce facem si "sa nu socotesti ca Dumnezeu are nevoie de slava! Vrea insa, sa fi vrednic de a-L slavi..." (Sf. Vasile cel Mare)"
Arhim. Siluan Visan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius