altmarius

cultură şi spiritualitate

Icoanele de vatră, o ancestrală mărturie de credinţă

Familia tradiţională românească şi sfinţii ei din hornul casei :

Icoanele de vatră, o ancestrală mărturie de credinţă

Unele dintre cele mai vechi mărturii iconografice de credinţă ortodoxă ale neamului românesc le reprezintă icoanele de vatră. Despre ele, puţinii meşteri de astăzi care moştenesc meşteşugul realizării lor din moşi strămoşi spun că şi-ar avea obârşia în adâncul începutului nostru creştin. Acest inestimabil tezaur spiritual autohton însumează în prezent mai puţin de 50 de exemplare originale, răspândite prin muzeele ţării şi prin colecţii particulare. Icoanele de vatră aveau rol de protecţie a caselor ţărăneşti şi erau lucrate de anumiţi meşteri, numiţi cruceri, cu scopul de a fi aşezate pe horn, deoarece se credea că pe acolo puteau pătrunde duhurile rele.

Icoanele de vatră au fost realizate şi au avut o prezenţă mai mare în gospodăriile ţărăneşti din sudul subcarpatic al ţării, în zone precum Oltenia, Argeş, Dolj, Gorj, Teleorman sau Prahova.

Despre originea şi rolul lor ni se pare extrem de interesantă opinia soţilor Daniela şi Vasile Moldoveanu, doi meşteri contemporani, care sunt de părere că tradiţia acestor icoane vine de la primii creştini din zona Carpaţilor, de pe vremea romanilor. În acele timpuri, din cauza prigoanelor, ţăranii ar fi avut obiceiul să ascundă o bucată de lemn în hornul casei, în aşa fel încât nimeni să nu o găsească, pe care era scrijelit chipul unui sfânt, ca semn sacru şi mărturie a faptului că acolo locuiau creştini.

O a doua ipoteză a semnificaţiei acestor icoane se referă la faptul că ele au fost create şi aşezate pe horn, sau în apropiere, avându-se în vedere caracterul sacru al vetrei (cuvânt de origine dacică, după unii cercetători), pe care se cocea pâinea şi se prepara hrana trupului. Şi tot pe vatră, sau în apropierea ei, se derulau şi unele acte şi datini ritualice, corespondente unei necesităţi spirituale complexe, care ridicau lucrurile comune la înălţimea unor simboluri active în conştiinţa populară şi care dădeau sens trăirilor prilejuite de viaţa de familie.

Sfinţii care zăvorau casa împotriva duhurilor rele

Pentru ţăranul român, icoanele de vatră au reprezentat adevărate "zăvoare" împotriva spiritelor malefice, având încărcătura unor atribute supranaturale, cu efecte asemănătoare zăvorârii porţilor cu lacăt sau cu broască, a geamurilor cu gergevele şi cârlige.

Deşi aceste semne ale mărturisirii creştine sunt foarte vechi, în zilele noastre, prin colecţiile particulare sau publice, nu se mai păstrează decât aproximativ 50 de icoane de vatră originale, care au fost confecţionate nu mai înainte de mijlocul secolului al XVIII-lea, una aflându-se în colecţiile Muzeului Judeţean Olt şi o alta în Complexul Muzeal Goleşti, spre exemplu.

Existenţa unei religiozităţi a folosirii lemnului pentru acest gen de obiecte sacre este evidentă. Dan Gherasimescu, din localitatea argeşeană Valea Danului, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, arată că tăietorii de lemne spuneau o rugăciune înainte de a doborî copacul, iar vremea acestui ritual se desfăşura când se retrăgea luna şi pomul dormea, sau iarna, când te lăsa să-l tai. Procedând altfel, lemnul rămânea "fără spirit", nemaiputând fi prelucrat creator.

Ion Musteţea din Salcia, judeţul Dolj, unul dintre cele mai vechi centre de crucerit din ţară, aduce prin mărturisirea lui o necesară lămurire cu privire la lemnul folosit pentru icoanele de vatră, iar Ion Bezna, un alt meşter iconar, vorbeşte despre calităţile pe care trebuia să le posede cel care le confecţiona. Astfel, aceste icoane se făceau numai din lemn de esenţă tare, stejar, fag, "blăniţile" folosite fiind adunate numai din ceea ce cădea din trunchiurile şi crengile foarte groase, ele fiind bine uscate pentru a putea rezista în timp. Crucerul, în schimb, adică meşterul iconar, trebuia să fie un om curat. Adică nu fur, nici provenit din neam care a făcut moarte de om, pentru că acesta era blestemat, iar blestemul ajunge până la al nouălea neam. Crucerii îşi transmiteau meşteşugul numai fiilor fără beteşug, iar dacă aveau urmaşi doar fete, alegeau un nepot "zdravăn, sănătos şi chipeş".

Decorare, simplitate şi taină, reguli şi câteva culori

Icoanele de vatră erau decorate prin cioplire, sculptare sau incizare, forma lemnului fiind asemănătoare pistornicelor, dar nu numai.

Aşa cum arătam, acest gen de icoane aveau alte scopuri, pe timpul utilizării lor fiind ascunse privirii, adâncind şi mai mult taina şi tâlcuirea lor. De această taină se leagă, cu siguranţă, şi simplitatea decorării, care se limita doar la incizare, pe foarte puţine icoane adăugându-se şi culoare în tempera sau obţinută din pigmenţi foarte rezistenţi. Numărul culorilor folosite era de două, trei sau cel mult patru. Acestea erau vii, neamestecate şi nu se aplicau pe grund, contururile sfinţilor fiind adesea subliniate cu pigment negru.

De regulă, icoanele de vatră se decorau pe o singură faţă, puţine fiind desenate pe ambele, şi reprezentau un singur sfânt sau cel mult doi. Se întâlnesc însă şi icoane cu nouă sau mai mulţi sfinţi, redaţi în portrete bust, simple. Printre cele mai întâlnite chipuri erau cele ale lui Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Nicolae sau Sfântului Ioan Botezătorul. Multe icoane purtau inscripţii care, din cauza repetatelor copieri şi a necunoaşterii de către meşteri a scrisului, cu timpul, deveneau parţial sau complet neînţelese.

Icoanele de vatră se realizau în număr foarte mic şi se vindeau prin târgurile din Craiova, Caracal, Corabia, Calafat, Filiaşi, Turnu Măgurele etc., după reguli foarte stricte, care presupuneau înţelegeri între meşterii bătrâni, în aşa fel încât să nu se întâlnească mai mult de doi-trei cruceri din aceeaşi localitate.

Stingerea interesului pentru acest gen de icoane are mai multe cauze, printre ele, micşorarea diametrului coşurilor de fum, în ultimul secol şi jumătate, faţă de hornul tradiţional ţărănesc, apariţia sobelor care se închid cu o uşă zăvorâtă, motiv pentru care nu ar mai fi fost necesară prezenţa icoanei protectoare. Apoi, apariţia unui număr foarte mare de icoane "mai ieftine şi mai frumoase", a cromolitografiilor sau gravurilor de serie, care au invadat satul românesc, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Indiferent de suportul material, scopul, realizarea artistică sau cine ştie ce alte criterii academice, icoanele de vatră au fost şi rămân acte de credinţă, mărturii ale unei trăiri profunde şi originale a sacrului de către românul simplu, ancorat cu toată fiinţa lui în lumea cerului şi a pământului. De aceea, pierderea sau neglijarea meşteşugului, ignorarea acestui tezaur spiritual ar aduce un gol imens în cultura identitară a neamului nostru, pe care anumiţi vectori ai societăţii secularizate de astăzi încearcă şi aşa să o minimalizeze, să o distrugă.

Vizualizări: 307

Comentariu publicat de RobertN pe Mai 23, 2012 la 12:33pm

Credinta in ce, in lucruri facute de mana omului? Adica nu e bine sa spui ca un popor e idolatru?
http://www.scritube.com/diverse/Gnosticismul-mama-Tradiiei421015161...
Căci UNUL este Dumnezeu, UNUL ESTE ŞI MIJLOCITORUL între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi.”
(1 Timotei 2:5-6 Biblia (1 Timotei 2:5-6 Biblia Ortodoxă)
Numai cei care au un Dumnezeu viu ai si o credinta vie, restul e idolatrie.
Adevarul doare.

Comentariu publicat de altmariusistoric pe Mai 23, 2012 la 12:41pm

Totusi, iconoclasmul nu este specific nici romanilor, nici ortodoxiei. In lumea secularizata de astazi, doar evanghelicii mai practica aceasta doctrina, restul curentelor crestine adoptind icoana ca reprezentare a lui Dumnezeu si a lui Iisus Hristos, a Fecioarei Maria si a tuturor sfintilor. Articolul a fost publicat in ziarul Lumina, care este cotidianul oficial al Patriarhiei Romane, deci o voce autorizata in domeniu. 

Comentariu publicat de RobertN pe Mai 23, 2012 la 1:42pm

Singura voce autorizata e Biblia, Iisus nu a venit sa aduca o noua religie ci sa moara pentru noi. El este singurul mijlocitor pe care il avem. El este Adevarul.
(BO)Galateni 1:
. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
Iertarea o avem doar de la EL, fiecare om alege pentru el daca o vrea sau nu, nu ii impune nimeni, nici o "autoritate in domeniu" ce sa aleaga. Orice autoritate va da socoteala inaintea lui Dumnezeu, invatatorii mincinosi vor avea o "rasplata" pe masura.
Si era un banc: doi politisti numarau o bila:)
Se pare ca multi nu stiu ca unu inseamna doar unu, nu mai multi:
Căci UNUL este Dumnezeu, UNUL ESTE ŞI MIJLOCITORUL între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi.”
(1 Timotei 2:5-6 Biblia Ortodoxă)

Biblia este singura autoritate daca vrei sa crezi in El. "Cercetati Scripturile!"

Comentariu publicat de altmarius pe Mai 23, 2012 la 2:18pm

Scuzati-ma, va rog: vorbim doua limbaje diferite; inteleg perfect ce doriti sa-mi spuneti, dar faceti abstractie de faptul ca acesta este un site cultural, in toate aspectele culturale, si nu un site religios. Iar articolele preluate sunt elaborate de autoritati pamintene incontestabile. Eu am vrut doar sa semnalez un articol interesant din punct de vedere cultural, nu religios. Daca acest articol v-a lezat, imi cer scuze. 

Comentariu publicat de RobertN pe Mai 23, 2012 la 2:41pm

De ce sa fiu lezat, ati dat cu pietre in mine?:) Incercam doar sa readuc in atentie ca singura autoritate incontestabila e Biblia, pentru cine crede in Dumnezeu. Si apropo de religii: nici una nu poate salva. Ca si cultura generala. Va doresc o zi buna, si pentru cultura generala va recomand Biblia.

Comentariu publicat de judit ionescu pe Mai 23, 2012 la 5:21pm

Tudor Muşatescu spunea că "în polemică, stilul trebuie să fie stilet şi stiletul, stilat". Totusi dvs., domnule RobertN cu ultima frază aţi cam şifonat stilul. Nu înţeleg, de ce oamenii culţi ajung să-şi jignească partenerii de discuţie, în momentul în care nu mai au argumente plauzibile.
Dvs. susţineţi că "Numai cei care au un Dumnezeu viu au si o credinta vie, restul e idolatrie."Asta ar însemna, că nu doar iconografia, dar şi pictura, sculptura, care a hrănit arta religioasă de sute de ani îşi schimbă destinaţia, devenind bune de aruncat pe foc. Ar fi absurd să afirmăm, că pentru a apropia omul de religie nu ar fi fost nevoie de imagistică. Să ne gândim puţin, cum ar înţelege, de exemplu, un copil ce este un triunghi, dacă nu l-am desena, sau nu ar avea exemple din lumea ce-l înconjoară? A vizualiza înseamnă în primul rând a crea o conexiune prin imagine, ce ne apropie de idee şi nu neapărat idolatrie. Desigur, nu toate religiile acceptă ilustrarea iconografică, însă cei care nu admit frescele, statuile legate de sfinţi nu sunt cu nimic mai credincioşi decât ceilalţi, poate doar mai puţin toleranţi, ca şi comentariul de mai sus. Consider că ar fi bine ca măcar în acest mileniu să se înţeleagă, că ceea ce ne desparte, de fapt ne uneşte. În fond există un singur Dumnezeu, chiar dacă unii îl slăvesc cu numele God, sau Dio, sau Bog, ori Isten, ori Dieu.
Nu cred că o opinie separată înseamnă neapărat lipsă de cultură generală, cum aţi sugerat dvs., ci doar o acceptare diferenţiată a lucrurilor, în speţă a iconografiei.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor