altmarius

cultură şi spiritualitate

Icoana „traduce” credința Bisericii în registrul vizual

Cultură
Icoana „traduce” credința Bisericii în registrul vizual
 
Emanuel Dobre, 12 Martie 2017

Cartea Iconarul și artistul, apărută la Editura Sophia în 2012, este prima incursiune în lumea icoanei a cunoscutului patrolog francez Jean-Claude Larchet. Apărută mai întâi în limba franceză în 2008, organizată în șase capitole, ea este centrată pe analiza distanței dintre icoana ortodoxă, înțeleasă ca obiect de cult și suport pentru rugăciune, și imaginea ce are un conținut religios, dar este izvorâtă dintr-o inițiativă artistică profană.

Autorul abordează aici un ansamblu de tematici specifice învățăturii ortodoxe despre sfintele icoane și regulile creării lor: fundamentele teologice ale icoanei, sfințenia ei, sensul spiritual al anumitor elemente de iconografie, importanța Sfintei Tradiției și posibilitatea înnoirii în actul de „scriere” al icoanei. El arată că în icoană toate aceste noțiuni sunt armonioase și pun în lumină o dimensiune înduhovnicită a lumii, care este transfigurată prin prezența Duhului Sfânt în ea. Astfel, spațiul construit prin perspectiva răsturnată permite o cunoaștere mai profundă a realităților pictate și îl obligă pe cel care privește icoana să nu se oprească la formele și culorile prezente pe suportul material, ci să-și înalțe rugăciunea către persoana reprezentată. De asemenea, timpul sugerat în icoană este cel veșnic din Împărăția lui Dumnezeu: pentru a face să transpară această învățătură, iconarul reprezintă simultan mai multe evenimente distincte din punct de vedere cronologic, îi introduce în același plan pe sfinți care au trăit în epoci diferite și schematizează arhitectura clădirilor și veșmintele persoanelor pentru a exclude reperele temporale. 

Într-un studiu inedit (capitolul 5), orientat către icoanele pictate de monahul Grigorie Krug, este abordat raportul dintre Tradiție și înnoire în actul artistic creator al iconarului. Vedem astfel că iconografia este un „act sacru”, ce presupune și o dimensiune creatoare și îi cere iconarului să găsească cele mai potrivite expresii pentru a „traduce” credința Bisericii în registrul vizual. Pentru a „înnoi” fără a „inova”, creativitatea artistică are nevoie să fie însoțită de rugăciune și să se hrănească din învățătura Bisericii și din lumina Sfintei Scripturi. Această cale îl ferește pe iconar de riscul de a crea „icoane false” - cum sunt acele creații descrise de J. C. Larchet în ultimul capitol al cărții: vechi icoane ale Sfintei Treimi („Paternitatea”, „Treimea nou-testamentară”, „Tronul harului”), ale Domnului Hristos (ca împărat având chipul lui David, ca soldat îmbrăcat în armură, ca înger pe cruce), icoane alegorice („Sofia” lui Dumnezeu), simbolice (ochiul lui Dumnezeu), icoane ale Sfântului Iosif și ale Sfintei Familii (foarte răspândite în catolicism), icoana numită „Copiii de la Cernobîl”, reprezentări ale unor persoane necanonizate sau exterioare Bisericii, dar pictate „în stil bizantin”. Prin această analiză, autorul arată că nu este suficientă urmarea strictă a unor reguli iconografice pentru a crea o icoană autentică, ci este necesară și asumarea principiilor dogmatice și ecleziologice care susțin aceste reguli.

Galerie foto:
 

Lasa un comentariu

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor