altmarius

cultură şi spiritualitate

Icoana Sfintilor Trei Ierarhi de la Schitul Prodromu

Icoana Sfintilor Trei Ierarhi de la Schitul Prodromu

Schitul Prodromu este situat la capatul rasaritean al peninsulei Athonite, pe teritoriul Manastirii Marea Lavra, intr-un pustiu si pietros numit Vigla. Locul, salbatic si cu minunate frumuseti naturale, este prielnic linistirii si inaltelor contemplatii duhovnicesti, la care insasi atmosfera inconjuratoare te indeamna. Locul a fost din vechime indragit de pustnici, doritori de inalta vietuire duhovniceasca. Cand Sfantul Petru Athonitul a venit la Athos, a ales sa vietuiasca in acest loc. Ulterior Sfantul Atanasie, intemeietorul Lavrei, tot aici si-a gasit pestera, care pana astazi sta marturie, in peretele prapastios al Viglei.

Schitul Prodromu

Calugarii romani, venind la Athos pentru o mai inalta vietuire duhovniceasca, au ajuns in chip firesc si la Vigla. Pe la anul 1750, cativa monahi romani, sub povatuirea duhovniceasca a unui ieromonah Macarie, pustniceau la paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul, de la care mai apoi si schitul si-a luat numele.

Inca nu s-a gasit o marturie cu privire la intemeietorii paraclisului. Pe peretele sudic al lui, in afara, se afla insa inscriptia: „Reinnoit de ieromonahul Iosif Hiotul, 1754", ceea ce inseamna ca paraclisul este mai vechi, precum o arata si frumoasele icoane din catapeteasma.

Intre icoanele pastrate in Paraclisul Sfantul Ioan Botezatorul se numara si cea a Sfintilor Trei Ierarhi. Aceasta icoana are o istorie aparte deoarece a fost pictata in urma unei minuni a Sfintilor Trei Ierarhi.

Cu un secol inainte de intemeierea schitului sihastrii din zona sufereau mult de sete, pentru ca aceasta parte a muntelui este cu totul lipsita de apa.

Icoana Sfintilor Trei Ierarhi - Prodromu

Cu toate staruintele si rugaciunile lor, multa vreme nu au putut gasi apa dorita. Pe la anul 1720, Sfintii Trei Ierarhi s-au aratat unui pustnic roman imbunatatit caruia i-au zis: „sapa acolo langa maslini si vei gasi apa", ceea ce s-a si intamplat. Au gasit apa la 8 metri adancime si au facut fantana care se vede si astazi si de unde parintii luau apa pentru Sfanta Proscomidie.

Icoana Sfintilor Trei Ierarhi

Ca multumire si in cinstea celor Trei Ierarhi, parintii au pictat icoana lor, care se cinsteste cu evlavie pana astazi in paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul.

Radu Alexandru

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor