Una dintre cele mai cunoscute căi de acces ale Bucureştilor de odinioară era Podul Târgului de Afară, cunoscută mai apoi după denumirea Calea Moşilor. La capătul dinspre Obor, unde era Târgul de Afară, s-a consumat o poveste cu iz romantic, care l-a avut ca protagonist pe cunoscutul haiduc Iancu Jianu.
Fiu al unei familii înstărite de slugeri de pe domeniile boierilor din Romanaţi, Iancu Jianu şi-a negat poziţia socială privilegiată şi a apucat calea haiduciei. Faptele de arme l-au făcut celebru la începutul secolului al XIX-lea, acţiunile sale fiind îndreptate atât împotriva boierilor din a căror tagmă provenea, cât şi împotriva domnitorilor fanarioţi ai vremii. Aflându-se în fruntea a aproximativ 3.000 de haiduci, a reuşit, în 1809, să ia cu asalt Vidinul şi Plevna (raid în care paşa din Vidin a fost omorât), dar şi să distrugă raiaua turcească de la Turnu Măgurele. Fiind foarte iubit de „norod”, datorită vitejiei sale, precum şi farmecului personal deosebit, prinderea sa la Bucureşti a făcut multă vâlvă la acea vreme.
Capturat pe străzile Bucureştilor
Există mai multe variante cu privire la capturarea lui Iancu Jianu. Serdarul Iamandi era şeful arnăuţilor lui Caragea Vodă şi „îşi făcuse un ţel al vieţii din prinderea haiducului” (cf. Corneliu Şenchea). O dată chiar l-a prins, dar Iancu a scăpat din mâinile serdarului după ce a împuşcat „doi cârcserdari şi un tufecciu (comandanţi de arnăuţi)”. O variantă a capturării haiducului este aceea a atragerii sale într-o capcană, printr-un şiretlic, pe când mergea neînsoţit pe străzile Bucureştiului. Se spune că ar fi fost prins de polcovnicul Gheorghe sau chiar de serdarul Iamandi. Există şi o variantă potrivit căreia, după moartea iubitei sale Stăncuţa, Iancu Jianu s-ar fi predat de bunăvoie, sfătuit de fraţii săi, Mihai, Amza şi Dumitrache. Oricare ar fi fost adevărul, cert este că Jianu a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Salvat în ultimul moment
Capătul Podului Târgului de Afară era locul unde se executau prin spânzurătoare condamnaţii la moarte. Vestea că aici îşi va găsi sfârşitul vestitul haiduc Iancu Jianu a produs o mare agitaţie în rândul bucureştenilor. Domnitorul Caragea, cu toată curtea sa, a fost prezent în ziua stabilită la locul execuţiei. Se zice că domnitorul i-ar fi şoptit Doamnei Elena: „Păcat de voinic!”. La un moment dat, una dintre jupâniţele curţii, Sultana Gălăşescu (care făcea parte din suita fiicei lui Vodă Caragea, Domniţa Ralu), s-ar fi aruncat în genunchi şi i-ar fi cerut iertare Jianului. Una dintre legile pământului de la acea vreme spunea că „în cazul în care un osândit la moarte prin judecată domnească trezea iubirea unei fecioare, era iertat”. Popularitatea de care se bucura Iancu Jianu l-a determinat pe Vodă Caragea să-l ierte. Ulterior, fostul, de acum, haiduc a luat-o în căsătorie pe Sultana şi a trăit „fericit până la adânci bătrâneţi”.
„Scăpaşi, stăpâne, de spânzurătoare. Dar de laţul acesta (al căsătoriei – n.r.) zău, nu cred că mai ai scăpare.” – Alexe, slujitor al lui Iancu Jianu
„Povestea s-ar putea intitula «Clemenţa lui Caragea».” – Corneliu Şenchea
Surse:
Corneliu Şenchea, „Bucureşti, mon amour”, Ed. Ideea Europeană, 2012
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius