Howard Mittelmark şi Sandra Newman, Cum să NU scrii un roman

[altmarius]

 

Publicat: Ieri, 09:36

Howard Mittelmark şi Sandra Newman,Cum să NU scrii un roman, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Baroque Books&Arts, 2014.

 

Deşi sînt încă nişte ciudăţenii la noi şi mulţi nu ştiu despre ce e vorba, cursurile de creative writing sînt privite cu scepticism sau chiar cu mefienţă, ca ceva care va distruge într-o zi literatura (chit că, aunci cînd vine vorba de proza românească de azi, putem cădea cu toţii de acord că marea ei parte se publică gata mutilată de nepriceperea deopotrivă a scriitorilor şi a redactorilor de carte).

Deşi există pe ici pe colo cîteva cursuri universitare ţinute de scriitori-profesori (Ruxandra Cesereanu, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Iulian Tănase, spre exemplu; sau Al. Muşina în trecut), CW nu par să aibă trecere la noi, deşi toată lumea ar avea nevoie de aşa ceva: de la studenţii sau tinerii care vor să scrie literatură, pînă la scriitorii aşa-zis consacraţi, editorii şi recenzenţii lor. Totul porneşte de la faptul că la noi s-a înrădăcinatcredinţa că scrisul e o chestiune ce ţine exclusiv de talent şi inspiraţie, că arta scrisului este un dat nativ.

Glorificarea talentului şi mitizarea inspiraţiei par să sugereze că scrisul nu se poate învăţa şi că nu este şi meşteşug, ca oricare altă artă, ci mai mult un fel de fatalitate creativă, un talent cu care te naşti sau nu. Toate acestea venind la pachet cu percepţia eronată că un manual/curs de CW bun te-ar învăţa scheme şi tipare, că ar gîndi literatura conformist şi convenţional, că ar furniza teme şi personaje de-a gata, reguli universal valabile etc. Nimic mai fals. În literatura noastră mică, unde genurile de consum sînt exclusiv de import, există prea puţini scriitori meşteşugari buni şi prea mulţi artişti mediocri.

Structurat în patru mari capitole dedicate intrigii, personajului, stilului, perspectivei şi vocii naraţiunii, volumul scris de Howard Mittelmark şi Sandra Newman este gîndit cu foarte multe exemple în negativ scrise cu mult umor şi cu schimbări de stil (noroc cu traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, care se ridică la înălţimea provocării). Anti-manualul celor doi este, de fapt, o colecţie de greşeli şi stîngăcii standard, specifice începătorilor (dar, fireşte, nu numai lor). Reuşita acestui anti-manual vine din felul în care autorii au inventariat tiparele erorilor scrierii ficţiunii – acest principiu fiind bine formulat în fragmentul introductiv pe care-l reiau mai jos – şi, fără a da sfaturi despre cum să se scrie ficţiunea bună, arată doar cum se scrie cea proastă. Aşadar, nu oferă reguli de scris, ci inventariază greşeli care trebuie evitate.

Dar ce-i legitimează pe cei doi să alcătuiască acest anti-manual? Ce conferă greutate şi credibilitate demersului lor? Howard Mittelmark a lucrat în mediul editorial în mai multe poziţii: şi ca editor, ghost-writer sau agent literar, şi ca recenzent, şi ca autor el însuşi de romane şi cărţi de popularizare a ştiinţei. Sandra Newman este, în primul rînd, autoarea celebreiLit Kit, o istorie nonconformistă a literaturii universale tradusă şi la noi, tot laBaroque Books&Arts; dar şi autoarea mai multor romane, unele premiate, recenzentă şi specialistă în CW pe care l-a predat la mai multe universităţi din toată lumea.

În fine, partea cea mai bună a acestui anti-manual de scris este că se poate citi, datorită exemplelor negative create special de autorii lui, şi ca fragmente extinse de literatură. Proastă, fireşte, dar extrem de comică.

Cronica de Marius Chivu