Grija zilei de astazi

[altmariustotal ortodox]

Dumnezeu nu a adus la existenta lumea si omul in mod intamplator. Pe de-o parte, putem spune ca a zidit lumea pentru om ca prin ea, acesta sa se poata ridica la Creator, iar pe de alta, ca a creat omul pentru lume, pentru ca ea sa poata fi transfigurata prin el. Actul creator ne arata ca omul, prin natura si vocatia sa, a fost inzestrat, inca de la inceput, cu responsabilitate. 

Responsabilitatea insa naste grija. Avem o chemare precum si un mandat de la Dumnezeu, anume sa parcurgem calea de la Chip la Asemanarea cu El. Putem spune ca de aceasta lucrare se leaga grija fundamentala a omului, mantuirea.

Pacatul insa a fost cel care a intervenit ca o piedica majora in calea mantuirii omului. Pe de-o parte, aproape ca a zadarnicit speranta lui de a-si mai implini scopul existential, iar pe de alta, omul avea sa se confrunte cu dificultatea supravietuirii in aceasta lume, care i-a devenit ostila. Insotirea omului cu pacatul a fost, asadar, primul act iresponsabil. Dupa pacat, nu mai vorbim de grija, ci de grijile omului. 

Acesta a deviat de la drumul sau firesc, ratacindu-se in lume si in multele griji legate de ea. Nu numai ca aproape a uitat unde trebuia sa ajunga, ba mai mult, uitase drumul. Nu mai vedea sensul lucrurilor. Mantuitorul Iisus Hristos, prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, pe langa faptul ca a tamaduit firea umana, ne-a reamintit toate acestea, facandu-ni-Se tuturor Cale, Adevar si Viata.

Multora dintre noi, aceste cuvinte ale Mantuitorului, din Predica de pe Munte, ni se par astazi smintitoare: “Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (Matei 6,25)”. Spun ca ne smintesc deoarece multi dintre noi traim parca tocmai pentru acestea.

Omul insa este mai mult decat o fiinta vie, este “suflet viu”. Prin acesta el este angajat in relatia dinamica de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Poate darui si poate primi in mod liber in virtutea acestui dialog al iubirii. Insa, pacatele ne-au incremenit. Aproape ca ne-au redus la tacere. 

Uitam ca nu doar cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvantul sa rodesca, iar mai apoi sa ne devina hrana, atat timp cat ne aratam a fi spini, asemeni celor din parabola semanatorului, intre care cazand samanta cuvantului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi?

In cadrul Sfintei Liturghii, deloc intamplator, in timpul heruvicului auzim cantandu-se: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam”. Sfintii Parinti au randuit acest indemn deoarece cunosteau faptul ca intalnirea cu Hristos poate fi umbrita, daca nu chiar ratata, din cauza grijilor lumesti. 

Cu cat omul se apropie de Dumnezeu, cu cat se purifica de patimi, cu atat grijile lui se imputineaza. Acestea se reduc la grija cea sfanta, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfant, adica de a nu ne instraina de Dumnezeu.

Intalnesc, la tot pasul, oameni doborati de povara grijilor de zi cu zi. Sunt acei oameni pe chipul carora nu numai ca nu gasesti bucuria, ci nici macar urma ei de altadata. Acestia, fara sa bage de seama, si-au facut din oboseala si stres, o a doua fire. Intr-un fel, este normal sa ajunga aici, de vreme ce din planurile si nevoile lor, ei Il exclud pe Hristos.

Mantuitorul insa ne vrea lipsiti de griji lumesti. In acest sens, nevoilor noastre le raspunde pronia dumnezeiasca. Pentru aceasta ne si spune: "cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” (Matei 6, 33-34)

Purtarea de grija a lui Dumnezeu nu ne indeamna insa la nesimtire si nelucrare. Dar, de noi tine sa ne stabilim cu intelepciune prioritatile. Chiar daca  ni se pare dificil sa lasam fiecarei zile, cele ale sale, nu trebuie sa uitam ca grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu si a Imparatiei Sale.

Radu Alexandru