Greutatile in rugaciune

[altmariustotal ortodox]

Acedia il netrebniceste pe om

- Gheronda, ce diferenta exista intre acedie si trandavie?

- Acedia este lenevia duhovniceasca, in timp ce trandavia se raporteaza si la suflet si la trup. Bine este insa sa nu fie nici una. De acedie si de trandavie se molipesc uneori si sufletele care au multe conditii pentru viata duhovniceasca, care au sensibilitate, marinimie.

Diavolul nu prea are ce sa-i faca unui om indiferent. Insa un om sensibil, daca se va mahni, este cuprins apoi de acedie. Trebuie sa afle ce l-a mahnit si sa infrunte situatia duhovniceste, pentru a-si regasi curajul si a-i porni motorul din nou. Sa ia aminte sa nu lase rani nevindecate, pentru ca dupa aceea se va incovoia din pricina lor. Istovirea duhovniceasca, care in continuare aduce cu sine si pe cea trupeasca, il netrebniceste. Te duci la medic si acesta nu-ti gaseste nimic, pentru ca vatamarea a pricinuit-o ispititorul. Pe cate suflete care au marinimie si sensibilitate le vad netrebnicite!

- Gheronda, ma simt istovita si nu-mi pot face deloc indatoririle duhovnicesti. Oare aceasta sa mi se traga din oboseala sau din trandavie?

- Nu spune: “Pentru pacatele mele cele multe mi se imbolnaveste trupul, slabeste si sufletul meu“?

Nu este oboseala trupeasca, ci istovire sufleteasca. Iar aceasta este mai rea decat oboseala trupeasca. Istovirea sufleteasca il „scoate din uz” pe om, care devine ca o masina ale carei piese sunt bune, insa are motorul dezmembrat.

- Gheronda, vad ca, desi la inceput iubeam cele duhovnicesti, acum nu mai pot face nimic.

- De ce nu poti face nimic? Nu ai putere? Eu vad ca ai. Nu-ti aduci aminte cum mai demult, cand se zidea manastirea si lucrai toata ziua la constructii, cate nevointe duhovnicesti faceai?

- Gheronda, nu cumva este de vina faptul ca sunt prinsa cu tot felul de treburi?

- Mai degraba este de vina faptul ca ai slabit nevointa. Cauta sa te calesti, sa iubesti asceza. Eu, cu jumatate de plaman, stii cate metanii fac? Nu pot sa-ti spun. Numai atata iti spun: ca atunci cand fac rugaciunile cu siragul de metanii si cu inchinaciuni, cand imi oboseste o mana, fac cruce cu cealalta. Toate acestea ti le spun din dragoste. Altii nu au conditiile pe care le ai tu si stii cum se nevoiesc, cum se lupta? Tu esti buna de comando. Cum de te-ai delasat in asa hal? Eu ma voi ruga pentru tine, dar, ca sa te ajuti, trebuie ca si tu sa faci ceva. Ai inteles? In cele duhovnicesti trebuie sa te daruiesti cu totul pe sineti si atunci vei aduce rod si in ascultarea ta.

- Gheronda, uneori, cand sunt in chilie ma cuprinde acedia.

- In chilie nu te rogi, nu citesti? Pe cat poti, sa nu lasi sa treaca timpul fara sa faci ceva. Nu te poti ruga? Atunci citeste ceva care sa te ajute in acel timp. Altfel diavolul poate exploata starea ta apasatoare si te poate istovi cu desavarsire.

Sa nu taiem franghia
- Gheronda, dupa ce toata ziua stati de vorba cu atata lume, seara sunteti istovit, insa dimineata pe chipul Sfintiei Voastre nu se mai vede nici o urma de oboseala, ci sunteti luminos. Cum se explica asta?

- Ei, eu nu tai franghia[2].

- Gheronda, uneori, cand din pricina ascultarii nu merg la Pavecernita si sunt foarte obosita, imi spun: „Sa ma intind putin si voi rosti Rugaciunea lui Iisus”, dar in cele din urma ma ia somnul si nu fac nimic.

- Nu asa, binecuvantato! Chiar si atunci cand esti foarte obosita, sa nu te intinzi pe pat fara sa faci rugaciune. Sa spui un „Sfinte Dumnezeule” si Psalmul 50, sa saruti icoana lui Hristos si a Maicii Domnului, sa faci semnul crucii pe perna ta si apoi sa te culci. Sa pui ceasul sa sune cu o ora inainte de a incepe slujba, ca sa te scoli si sa-ti faci canonul. Este trebuinta de silire, dar s-o simti ca o necesitate, sa te silesti cu toata inima ta. “Pe datatorul de buna voie il iubeste Dumnezeu”[3].

- Si atunci cand nu am deloc ravna?

- Sa te silesti pe tine insati sa faci ceva duhovnicesc. Sa te ingrijesti ca in fiecare zi sa faci putin studiu si putina rugaciune. Studiul, rugaciunea, psalmodia sunt vitamine care ii trebuiesc sufletului in fiecare zi.

Sa nu lasam sa treaca ziua fara sa facem rugaciune. Imi aduc aminte ca in razboi, atunci cand treceau mai multe zile fara sa atacam, trageam in aer cateva focuri de arma. Daca nu faceam asa, dusmanii ar fi zis: „aceia dorm” si ne-ar fi luat prin surprindere. La fel sa facem si in nevointa duhovniceasca. Daca vreodata ne simtim istoviti si nu ne mai putem indeplini toate indato-ririle noastre duhovnicesti, sa nu taiem franghia, adica comunicarea cu Dumnezeu, ci sa facem macar cateva metanii, cateva siraguri de rugaciuni. Adica sa tragem vreo doua rafale, ca sa nu ne robeasca tangalachi. Iar dupa ce ne vom reveni, sa incepem iarasi nevointa noastra dupa randuiala.

Atunci cand cineva isi lasa cele duhovnicesti, daca nu face macar cateva metanii, vreun sirag de rugaciuni, se salbaticeste. Treburi poate face, rugaciune insa nu. Vad monahi care fac tot felul de treburi fara oprire si lasa studiul si rugaciunea. „Hai s-o fac si pe asta, hai s-o fac si pe cealalta” si renunta la rugaciune, iar in cele din urma se salbaticesc, devin ca mirenii. Am vazut argati care o zi intreaga, de dimineata pana seara, puteau sa stea in soare si sa ciopleasca sau sa taie lemne, insa intreita plata sa le fi dat si nu puteau sa stea in biserica o jumatate de ceas, ci ieseau afara si fumau. Am observat lucrul acesta.

Cand omul nu se roaga, se departeaza de Dumnezeu si devine ca boul: munceste, mananca si doarme. Si cu cat se departeaza de Dumnezeu, cu atat mai anevoioase devin lucrurile. I se raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca sa-si revina, trebuie sa i se inmoaie inima, sa inceapa pocainta, sa se cutremure.

Sa ai dispozitie sa incepi
- Gheronda, de ce am nepasare?

- Nepăsare? Pentru ca iti lipseste păsarea. Se vede ca nu te-ai indulcit de cele duhovnicesti.

- Gheronda, dupa o perioada de nepasare, ma ajuta sa incep treptat nevointa? Adica intr-o zi sa fac un sirag de boabe de rugaciuni, a doua zi doua etc?

- Ca sa pui inceput bun, trebuie sa ai dispozitie sa incepi si sa te silesti putin pe tine insati. Chiar de-ar fi cineva frant de oboseala, daca se va sili putin pe sine, oboseala va trece si se va simti bine. Aceasta mica stradanie pe care o face are mare importanta, pentru ca Dumnezeu nu asteapta decat dispozitia noastra pentru ca El sa poata interveni. Si aceasta este ceea ce ne va mantui, dumnezeiasca interventie.

- Gheronda, chiar si atunci cand am timp, tot nu am pofta sa fac cele duhovnicesti.

- Ei, se intampla cateodata sa avem aceasta lipsa de dispozitie, insa este trebuinta de putina silire. Cand cineva este indispus, de obicei nu are pofta de mancare, dar se forteaza si mananca. Are sau nu are pofta, mananca ceva usor la inceput, pentru ca altceva nu-i primeste stomacul, si incet-incet ii vine pofta. Cum sa se puna pe picioare daca nu va manca? Asa si tu, nu trebuie sa te lasi pe tine insati prada trandaviei, pentru ca te vei distruge. Sa incepi cu hrana duhovniceasca usoara, ca sa-ti revii treptat. Sa te straduiesti putin cate putin ca sa incepi.

- Cu adevarat, Gheronda, imi este foarte greu sa-mi incep indatoririle duhovnicesti.

- Da, pentru ca uleiurile tale sunt inghetate. Sa faci putine metanii, putin studiu, putin “Doamne Iisuse” ca sa ti se incalzeasca inima. Sa spui: “Voi face numai cinci metanii”. Daca-ti va porni motorul, dupa aceea nu-l vei mai putea opri, ci va trebui sa-l franezi.

Sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste
- Gheronda, atunci cand nu am pofta de cele duhovnicesti, cum sa pun inceput?

- Sa faci un lucru duhovnicesc care te multumeste si astfel iti va veni pofta si pentru celelalte. Sa intinzi masa duhovniceasca si vei afla ce alege pofta ta. Vrei sa citesti putin? Vrei sa faci un sirag de „Doamne Iisuse”? Vrei sa faci un Paraclis? Vrei sa citesti la Psaltire sau sa faci cateva metanii? Daca nu ai pofta de nimic, ei, atunci iti trebuie bataie.

- Gheronda, pot sa incep de la lucru de mana?

- Poti, dar in acelasi timp sa rostesti si „Doamne Iisuse”.

- Dar nu cumva, facand ceea ce ma multumeste, fac voia mea?

- Asculta, in cele duhovnicesti trebuie sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste si o cere el singur. Asa se indulceste, se hraneste si este indemnat sa faca mai multe nevointe duhovnicesti. Vezi, atunci cand ne imbolnavim si organismul cere ceva, ii dam ceea ce cere, ca sa ne facem bine. Cand eram mic m-am imbolnavit de anemie si ceream sa mananc lamaie. Parintii mei, nestiind daca am voie sa mananc lamaie, nu mi-au dat, ci asteptau sa vina medicul. In cele din urma, cand a venit medicul, mi-a recomandat sa mananc lamaie, pentru ca organismul meu avea nevoie de vitaminele pe care le contine lamaia.

- Gheronda, in aceasta perioada, pentru a infrunta nepasarea, m-am straduit sa respect un program.

- E bun programul, insa mai intai trebuie sa intre in lucrare inima si apoi programul.

- Gheronda, n-ar fi bine sa-mi randuiti Sfintia Voastra un program?

- Programul pe care ti-l randuiesc este sa faci lucrul duhovnicesc care te multumeste. Sa nu te stresezi, ci sa cercetezi de ce fel de hrana duhovniceasca are nevoie sufletul tau si pe aceasta sa i-o dai. Cand simti nevoia sa canti, sa canti; cand te atrage studiul, sa citesti; cand te atrage Rugaciunea lui Iisus, sa rostesti Rugaciunea. Sa faci orice alt lucru duhovnicesc doresti, numai sa nu te constrangi pe tine insati. Cred ca ai inteles. Sa procedezi in felul acesta acum, la inceput, pana ce ti se va indulci sufletul, dupa care vei intra intr-o randuiala duhovniceasca care te va trage de la sine. Nu te nelinisti, caci, cu Harul lui Dumnezeu, va porni motorul tau si vei alerga.

Sa ne rugam din marinimie
- Gheronda, cum va mai puteti ruga cand sunteti atat de obosit?

- Pe mine rugaciunea ma odihneste. Si am vazut ca numai rugaciunea il odihneste cu adevarat pe om. Cand ea se face din inima, alunga si oboseala si somnul si foamea, pentru ca sufletul se incalzeste, dupa care nu mai vrei nici sa dormi, nici sa mananci. Traiesti intr-o stare mai presus de fire si te hranesti in chip diferit; te hranesc cele duhovnicesti.

- Gheronda, nu am dragoste de rugaciune.

- Inca nu ti s-a incalzit inima si rugaciunea nu se face dintr-o nevoie launtrica. Le faci pe toate sec, militareste. Cum iti incepi rugaciunea?

- Incep, Gheronda, cu gandul ca trebuie sa ma rog pentru mine si pentru toti.

- Ah, ce ciudata mai esti! La tine totul e cu „trebuie”. „Trebuie sa ma rog, trebuie sa fac cele duhovnicesti, trebuie, trebuie…”, si te zoresti. Este bine ca exista inlauntrul tau aceasta putere, dar sa incepi cu un gand smerit, cu o durere. Sa te straduiesti sa te doara inima si atunci nu te vei zori, ci vei simti bucurie, va exista inlauntrul tau veselie.
- Gheronda, simt in sufletul meu o constrangere. Nu exista inlauntru meu intraripare duhovniceasca.

- Te bucuri cand te rogi? Mi se pare ca te zoresti putin. Pornesti cu marinimie sa faci ceva, dar, fara sa-ti dai seama, intra si putin egoism. „Sa fac atatea metanii, spui, sa fac atatea siraguri de Doamne Iisuse, sa maresc numarul de metanii, sa maresc numarul de rugaciuni”. Si toate acestea nu le faci pentru dragostea lui Dumnezeu sau pentru cineva care are nevoie, ci doar asa, ca sa faci multe, sa te sfintesti. Adica nu spui cu smerenie: „De vreme ce Dumnezeu a spus: «Fiti sfinti»[4], voi face si eu ce pot”, ci mergi cu o logica seaca: „Trebuie sa ma sfintesc”.

- Gheronda, cum sa ma fortez sa ma rog?

- De ce sa te fortezi sa te rogi si sa nu te rogi din marinimie?

- Si cum sa fac asta, Gheronda?

- Daca te vei gandi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gandi si la Dumnezeu, la Binefacatorul tau, si vei constientiza nerecunostinta si pacatosenia ta, dupa care vei cere mila Lui. Cand simte cineva marile binecuvantari ale lui Dumnezeu, se intareste, i se incalzeste inima si ajunge si la rugaciunea neincetata.

Raspandirea in rugaciune
- Gheronda, cand imi fac rugaciunea la chilie, stau tare nelinistita ca nu cumva vreo sora sa deschida usa si astfel sa-mi pricinuiasca raspandire.

- Eu, daca sunt in stare de rugaciune si deschide cineva usa, prefer sa ma loveasca cu securea in cap, decat sa ma vada in acea clipa cand ma rog. Este ca si cum ai zbura si vine unul si-ti taie aripile. Voi nu ati trait inca stari duhovnicesti in vremea rugaciunii ca sa intelegeti cat il costa pe cineva sa-l deranjati in timp ce se roaga. Nu ati simtit aceasta partasie cu Dumnezeu, cand omul se ridica oarecum de pe pamant. Daca ati fi avut astfel de experiente, i-ati fi respectat pe ceilalti cand se roaga. Daca ar fi existat aceasta sensibilitate duhovniceasca, ati fi cugetat: „Cum sa-l intrerup pe celalalt in vreme ce se roaga?”. Ati fi inteles ce mare paguba ii pricinuiti si ati fi luat aminte. Nu spun sa luati aminte cu stres si cu silire, ci cu respect fata de cel care comunica cu Dumnezeu. Dar daca nu exista aceasta sensibilitate duhovniceasca, sa existe cel putin sensibilitatea lumeasca, in sensul ei cel bun. Sa va obisnuiti sa bateti la usa si sa spuneti cu voce tare: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, ca celalalt sa poata sta linistit si nu sa fie mereu cu frica ca se deschide usa. Altceva este sa ma aflu in stare de veghere duhovniceasca si altceva e sa stau mereu nelinistit ca nu cumva cineva sa-mi deschida usa. Asta oboseste, te zdrobeste.

- Gheronda, se poate ca vreo sora sa faca aceasta din simplitate?

- Nu este simplitate ca o sora sa bata in usa alteia si, fara sa auda „Amin”, sa deschida si sa intre inauntru. Ma mir ca faceti una ca aceasta! Se poate ca cealalta sora sa planga in rugaciune si sa nu vrea sa fie vazuta. Eu, cand merg la vreo chilie vecina si aud ca citesc slujba Vecerniei, stau si un ceas afara in frig si spun „Doamne Iisuse”, ca sa nu-i intrerup si sa taie din slujba. Cum sa deschid usa cand ii aud psalmodiind? Cum sa intru? Daca intru, este ca si cum as avea dreptul s-o fac. Se poate ca aceia sa-mi dea acest drept, insa eu nu fac aceasta. Vine din egoism, ca si cum eu sunt cineva si nu tin cont de celalalt. Sa existe aceasta sensibilitate launtrica. Odata, cand eram la Sinai, am vazut doi copii de beduin, un baiat si o fetita, rugandu-se pe drum cu comboloiul[5]. Atunci eu m-am oprit si m-am retras incet, asteptand sa-si termine sarmanii copilasi rugaciunea si abia apoi sa-mi continui drumul, pentru ca nu exista alta trecere.

- Gheronda, de indata ce incep sa ma rog, imi vin in minte obligatiile care mi-au ramas neindeplinite la ascultare.

- Nici eu, cand am obligatii neimplinite, nu ma pot linisti. De aceea, daca vrei sa nu ai raspandire in vremea rugaciunii, sa-ti pui in randuiala repede obligatiile tale si numai dupa aceea sa incepi rugaciunea, spunand in mintea ta: „Spre deosebire de sufletul meu, toate se afla in buna randuiala. Ia sa ma ingrijesc sa-l pun in randuiala si pe el”.

- Gheronda, ma gandesc ca, daca as fi avut vreo greutate in viata, aceasta m-ar fi ajutat sa sporesc in rugaciune.

- Ce vorbesti? Trebuie sa fie razboi, ca sa-L cauti pe Hristos? O stare duhovniceasca exterioara buna este cea mai buna conditie pentru o stare duhovniceasca launtrica buna. Rugaciunea cere ca cel ce se roaga sa fie neraspandit in cele exterioare si aranjat in cele launtrice. Neraspandirea ajuta mult in viata duhovniceasca.

Trimiteti somnul la cei care nu pot sa doarma
- Gheronda, de ce motaiesc atunci cand ma rog?

- Nu traiesti intens. Ai slabit nevointa, iar acum mergi impinsa din spate. Daca esti nelinistita din cauza unei probleme care te preocupa, mai poti sa dormi? Vezi, unul din recunostinta fata de binefacatorul sau poate sa nu doarma o noapte intreaga, ca sa faca rugaciune pentru el. Dupa aceea trebuie sa cugete: „Bine, pentru omul care mi-a facut bine am privegheat, dar pentru Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru mine, nu pot sa priveghez ca sa-I fac pe plac?”.

- Gheronda, se poate ca toropeala sa provina din slabiciune trupeasca?

- Da, uneori toropeala vine si din istovire, din hipotensiune sau din hipotermie etc. Sa afle fiecare pricina si sa procedeze ca atare.

- Gheronda, cum se poate sa-l ia somnul pe cineva, desi se roaga cu durere pentru o problema?

- Daca, intr-adevar, exista durere pentru acea problema, atunci nu-l prinde somnul pe om. Este nevoie insa sa se sileasca putin pe sine. Daca atunci cand se roaga este in chilie, sa arunce putina apa pe fata, ca sa plece somnul.

- Ma cuprinde motaiala la privegheri. Ce sa fac?

- S-o zdrobesti. In biserica omul motaie pentru ca se linisteste sufleteste si oboseste trupeste. Dar cand te straduiesti sa nu te ia somnul, atunci acesta cedeaza si pleaca. Desigur, dupa vreo doua-trei ceasuri iarasi motai, insa somnul acesta este greu si-l alungi cu mai multa greutate. Dar cu staruinta este alungat si el. Daca pleaca primul si al doilea tren al motaielii, s-a terminat, somnul a plecat.

- Gheronda, se poate ca la o priveghere sa ma straduiesc si doua ceasuri ca sa alung somnul.

- De ce nu-l trimiti la spitale, la psihiatrii? Sa spui: „Dumnezeul meu, daruieste somn tuturor celor care nu pot dormi, fie pentru ca sufera, fie pentru ca au nervii incordati”.
Sa faci din somn o tableta si s-o trimiti, prin rugaciune, tuturor celor care nu pot dormi si se chinuiesc, sarmanii, iar tu zi si noapte sa-L slavesti pe Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti

Cumpara cartea "Despre rugaciune"

Note:
[1] Al doilea tropar de la Marimurile Paraclisului Mare si Mic al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
[2] Staretul se refera la comunicarea cu Dumnezeu, la rugaciune.
[3] II Corinteni 9,7.
[4] 1 Petru 1,16. Vezi si Levitic 20,7 si 20,26.
[5] Obiect constituit din margele (chihlimbar, sticla, metal etc.) insirate pe ata sau prinse pe un lantisor subtire, care sunt legate la capete printr-un nod. Aceste margele sunt miscate incet cu degetele de la un capat la altul, ca o indeletnicire placuta in vreme de plictiseala.