Giuseppe Verdi - Forta destinului

[altmariusopera]

 (operă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Forța destinului (operă)
Afiș de Charles Lecocq, pe la 1870
Titlu original	La forza del destino
Genul	operă
Ciclul	patru acte
Compozitorul	Giuseppe Verdi
Libretul	Francesco Maria Piave
Bazată pe	drama Don Álvaro o la fuerza del sino de Angelo Perez de Saavedra
Data premierei	10 noiembrie 1862
Locul premierei	Teatrul Imperial din Sankt Petersburg (Rusia)
Limba	italiană
Durată	cca. 3 ½ ore
Locul acțiunii	Spania și Italia
Timpul acțiunii	mijlocul secolului al XVIII-lea
Modifică text

Solenne in quest'ora MENIU 0:00 interpretat de Beniamino Gigli și Giuseppe de Luca (4:28)

Forța destinului (titlul original: în italiană La forza del destino) este o operă în patru acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave.

Premiera operei a avut loc la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg (Rusia) în ziua de 10 noiembrie 1862.

O nouă versiune a operei, bazată pe un libret de Antonio Ghislanzoni, a fost prezentată la Teatro alla Scala din Milano pe data de 27 februarie 1869.

Durata operei: cca 210 minute.

Locul și perioada de desfășurare a acțiunii: Spania și Italia, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Personajele principale

• Marchizul de Calatrava (bas)
• Leonora de Vargas, fiica Marchizului de Calatrava (soprană)
• Don Carlo de Vargas, fiul Marchizului de Calatrava (bariton)
• Alvaro, vlăstar-metis din albi și Inca (tenor)
• Preziosilla, tânără țigancă (mezzo-soprană)
• Pater Guardiano, călugăr franciscan (bas)
• Fra Melitone, alt călugăr franciscan (bariton)
• Curra, subreta Leonorei (mezzo-soprană)
• un primar, (bas)
• un medic, (bas)
• Trabucco, conducătorul de catâri (tenor)
• ofițeri, soldați, spanioli și italieni, călugări, cerșetori, hangii și hangițe ^[1]

1. ^ de Wagner, Heinz, Der Große Opernführer, Berühmte Komponisten und ihre Werke, Sonderausgabe, München: Orbis Verlag, p. p. 186

Bibliografie

• Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
• Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
• Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002
• Wagner, Heinz, Der Große Opernführer, Berühmte Komponisten und ihre Werke, Sonderausgabe, München 1990: Orbis Verlag, p. 586, ISBN 3-572-05190-8

VERDI - LA FORZA DEL DESTINO - (SLATINARU, SPIESS, HERLEA ) - LITVIN 1970
- Maria Slătinaru Nistor -
" A strălucit pe marile scene, dintre care amintim selectiv Staatsoper din Viena, Teatro Liceu din Barcelona, Teatro La Fenice din Veneţia, Metropolitan Opera din New York, Grand Opèra din Paris, teatrele din Bordeaux, Berna, Berlin, München, Hamburg, Basel, Strasbourg, Bruxelles, Florenţa, Verona, Las Palmas, Tokyo, San Francisco, Dallas, Montreal, Melbourne etc.

Evenimentul debutului pe scena lirică bucureşteană, cu personajul Elisabetei de Valois din Don Carlo de Giuseppe Verdi, impresionează publicul, parteneri, dirijori, regizori prin valoarea de excepție a talentului interpretativ, prezența scenică și ilustra voce a solistei. Maria Slătinaru Nistor scrie cu litere de aur istoria stagiunilor Operei Române, cucereşte publicul de pretutindeni cu realizările sale memorabile în marile roluri de soprană dramatică.

Putem să menționăm astfel creații verdiene, dintre care Leonora din Trubadurul (Partener Nicolae Herlea), Forţa destinului, Amelia din Simon Bocanegra, Aida din opera omonimă, Alice Ford din Falstaff, precum și capodopere pucciniene - Boema, Manon Lescaut, Mantaua, Fata din Far
West, Tosca, Turandot, Liu, mari roluri mozartiene, dintre care Flautul fermecat, roluri wagneriene – Olandezul zburător, Tannhäuser, Walkiria, Lohengrin, straussiene – Arabella, Elektra, titluri unicat ca Fidelio de Beethoven, Faust de Gounod, Dama de pică de Ceaikovski, Andrea Chenier de Giordano, Cavalleria Rusticana de Mascagni, Gioconda de Ponchielli, prezențe în repertoriul de opere românești precum Hamlet de Pascal Bentoiu.

Ca repere biografice, nu ezită între 1972 - 1988 să ajungă oaspete al marilor teatre din Germania: Lübbeck, Düsseldorf, Wiessbaden, Stuttgart, Hamburg, Berlin - Staatsoper, Deutsche Oper, München, Köln, Karlsruhe, Frankfurt am Main, Dortmund, Manheim, - cu rolurile principale de soprană din care reamintim Richard Strauss „Arabella“, Verdi „Don Carlo, “Il Trovatore”, “Aida”, “Simon Boccanegra”,
Giordano “Andrea Chenier” (Maddalena de Coingy), Puccini “Manon Lescaut”, Ponchielli “La Gioconda”, Verdi “Nabucco”, “Dama de Pică de Ceaikovski, “Lohengrin” de Wagner și “Cavalleria Rusticana” de Mascagni la Viena – sau pe traseul turneelor din lumea întreagă. Sunt tot atâtea roluri care au conferit prin importanţă, performanţă vocal-scenică fascinantă şi numărul mare de spectacole, o aură de unicitate celebrităţii artistei în multe reprezentaţii susţinute și pe podiumul teatrelor româneşti. Profesional impecabilă ca muzicalitate a prezenței în fața spectatorilor, evoluția de senzație i-a oferit sopranei consolidarea unui renume artistic distinct.

Cunoașterea partiturii, colocviile regizorale s-au unit cu dăruirea artistică exemplară, extraordinara calitate a glasului său, prin forţa expresiei susținute scenic. “Vocea sa este o minune de
bogăție,” exclamă un cronicar din San Francisco.” În presa franceză cotidianul Dernieres Nouvelles
notează: ”Wagner spunea în cunoștință de cauză că muzica este femeie. Maria Slătinaru a dovedit-o în mod glorios!” “Tosca” de Puccini a fost una din marile realizări ale Mariei Slatinaru Nistor în planul interpretativ, vocal, stilistic. A avut peste 260 de spectacole în România (București, Cluj, Iași,
Timișoara) și în teatre de prestigiu din întrega lume: Frankfurt am Main, Opera din Paris, Berlin, Hamburg, Zürich, Bruxelles, Palermo, Karlsruhe, Köln, Basel, Avignon, San Francisco, Metropolitan Opera - New York.

Interesul pentru Cariera pedagogică are de asemenea o dimensiune internațională prin susținerea a numeroase Clase de master în centre universitare printre care Conservatoarele din Canada, Belgrad, Sofia, Milano, ca și în instituțiile culturalmuzicale universitare din România. Având o autentică vocaţie de dascăl, din 1990, Maria Slătinaru părăsește scena și ansamblul artistic al Operei bucureștene, și devine, la recomandarea profesoarei Arta Florescu, Maestră de canto a
Universității Naţionale de Muzică, cu discipoli pe marile scene ale lumii. Maria Slătinaru Nistor a fost şi este invitată în jurii prestigioase la concursurile de canto; subliniem, dintre participări la jurii naționale și numeroase ediții (circa 25 ale Concursului “Jora” / Concursului “Perlea”) și 4 Competiții
internaționale ale Operei bucureștene - “Maeștrii artei vocale” consemna regretatul muzicolog Grigore Constantinescu in Revista MUZICA Nr. 6 / 2018