altmarius

cultură şi spiritualitate


Spre toamnă

Pe drumuri delirind,
Pe vreme de toamnă
Mă urmăreşte-un gind
Ce mă indeamnă:
- Dispari mai curind!

In casa iubitei de-ajung,
Eu zgudui fereastra nervos,
Şi-o chem ca să vadă cum plouă
Frunzişul, in tirgul ploios.

Dar, iată, şi-un mort evreiesc…
Şi plouă, e moină, noroi -
�n murmure stranii semite
M-adaug şi eu la convoi.

Şi nimeni nu ştie ce-i asta -
M-afund intr-o crişmă să scriu,
Sau rid şi pornesc inspre casă,
Ş-acolo mă-nchid ca-n sicriu.

Şi mereu delirind,
Pe vreme de toamnă,
M-adoarme un gind
Ce mă indeamnă:
- Dispari mai curind!

Vizualizări: 951

Comentariu publicat de Maria Ciumberică pe August 30, 2009 la 7:35pm
George Bacovia

Naştere – 17 septembrie 1881,
municipiul Bacău, judeţul Bacău)
Deces – 22 mai 1957 (75 ani)
Bucureşti
Profesiune – poet
Naţionalitate – român
Perioadă activă
ca scriitor – literatura română interbelică
Mişcare literară – Simbolism
Operă/e de debut – Plumb
Influenţe – Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Rollinat, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine
majoritatea autorilor români postbelici
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri şi proză (Cubul negru) scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român.
George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.
În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. Scrie poezia Lacustră, desăvârşită în 1906. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Citeşte într-una din şedinţele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.
Citeşte în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obţinând acelaşi succes. Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen. Doi ani mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuinţa din strada Liceului. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi şi reîncepe cu anul I. Rămâne la Iaşi şi anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rascu Versuri, mai târziu Versuri şi proză.Între 1909-1910 merge la Iaşi numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obţine diploma de licenţă în drept şi se înscrie în baroul din Bacău. Plăteşte zece ani cotizaţie, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Şcoala Primară din Bacău şi la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeaşi prefectură dar se îmbolnăveşte şi demisionează.
În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.
În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 Tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.
Masa de lucru a poetuluiÎn 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcţia Educaţiei Poporului. Îi apare volumul Cu voi. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.
În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este reeditat în 1946 volumul Stanţe burgheze. E sărbătorit de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.
Volume antume
Plumb, Bucureşti, 1916
Scîntei galbene, Bacău, 1926
Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926
Poezii, Bucureşti, 1929
Cu voi..., Bucureşti, 1930
Poezii, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1934
Comedii în fond, Bucureşti, 1936
Opere, Bucureşti, 1944
Stanţe burgheze, Bucureşti, 1946
Poezii, Bucureşti, 1956 (ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)
Ediţii postume (selectiv)
Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecţie, traducere, biobibliografie şi eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecţie, traducere, biobibliografie şi postfaţă de Geo Vasile, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2007.
Lacustră, ediţie bibliofilă alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 2001.
Opere, prefaţă, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.
Opere, ediţie de Mihail Petroveanu şi Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.
Opere, ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
Opere, Bucureşti, Editura Semne, 2006.
Plumb. Versuri şi proză, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965.
Plumb / Plomo, ediţie bilingvă româno-spaniolă, Bucureşti, Editura Minerva, 1974.
Plumb / Lead, ediţie bilingvă româno-engleză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Plumb, Iaşi, Editura Junimea, 1982.
Plumb, Timişoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
Plumb, Iaşi, Institutul European, 1997.
Plumb (poezii, proză), Bucureşti. Editura Albatros, 1998.
Plumb / Plomb, ediţie bilingvă româno-franceză, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
Plumb, ediţie îngrijită, postfaţă, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, Bucureşti, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
Plumb, Bucureşti & Cnişinău, Litera Internaţional , 2001.
Plumb, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.
Plumb de iarnă / Lead of winter, ediţie bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediţie bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
Poeme alese / Poemi scelti, ediţie bilingvă româno-italiană, Bucureşti Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002.
Poezii, ediţie îngrijită şi repere istorico-literare de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Poezii, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1991.
Poezii, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2001.
Poezii / Versek, ediţie bilingvă româno-maghiară, Bucureşti, Editura Gramar, 2003.
Poezii . Proză, postfaţă şi bibliografie de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
Proză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Rar, poeme rostite la radio, Bucureşti, Casa Radio, 2005.
Scrieri alese, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961.
Stanţe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului şi câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
Versuri, Bucureşti, Editura Saeculum, 1996.
Versuri şi proză, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice şi bibliografie de Ion Nistor, prefaţă de Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
Versuri şi proză, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987.

Receptarea critică

Muzeul Bacovia din BacăuDespre George Bacovia s-a spus iniţial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că îşi depăşeşte epoca, aparţinând poeziei române moderne. Se pare că pseudonimul său provine din limba latină Bachus via, unde insemna Calea lui Bachus, dar are legătură şi cu denumirea orasului său natal, Bacău. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din primul război mondial, se dezlănţuise, influenţa poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă reţeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuţă dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel de-al doilea război mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar şi cu şcoli filozofice cum ar fi existenţialismul (Ion Caraion) etc. Astfel, Bacovia ajunge unul dintre cei mai importanţi poeţi români, devenind autorul care execută un uriaş salt canonic de la statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii române.
Premii şi distincţii
În 1923 a fost premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb.
În 1925 primeşte premiul pentru poezie al Societăţi Scriitorilor Români, ex aequo împreună cu Lucian Blaga
În 1934 Premiul Naţional de poezie este acordat lui George Bacovia şi lui Tudor Arghezi
Bibliografie critică selectivă
La Wikisursă există texte originale legate de George BacoviaAgatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia (viaţa poetului), Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1962.
Mihail Petroveanu, George Bacovia, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969.
Gheorghe Grigurcu, Bacovia, un antisentimental, Bucureşti, Editura Albatros, 1974.
Ion Caraion, Bacovia. Sfârşitul continuu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1979.
Dinu Flamând, Introducere în opera lui G. Bacovia, Bucureşti, Editura Minerva, 1979.
Daniel Dimitriu, Bacovia, Iaşi, Editura Junimea, 1981.
Alexandra Indrieş, Alternative bacoviene, Bucureşti, Editura Minerva, 1984.
Mircea Scarlat, George Bacovia - nuanţări, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1987.
Vasile Fanache, Bacovia. Piteşti, Editura Paralela 45, 2001.
Constantin Trandafir, Poezia lui Bacovia, Bucureşti, Saeculum, 2001.
Mihai Cimpoi, Secolul Bacovia, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2005.
Dicţionarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995.
Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Bucureşti, Editura Albatros, 2000.
Dicţionarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004.
Comentariu publicat de altmarius pe August 30, 2009 la 7:43pm
Doamnelor, imi luati piinea de la gura...
Completarile sunt minunate - Bacovia este poetul meu de suflet, si in aceasta pagina voi reproduce in fiecare zi un poem de-al lui din volumul "Plumb". Multumesc!
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe August 30, 2009 la 8:00pm
O, Bacovia, cu ploile lui.........poet drag inimii mele.
Comentariu publicat de judit ionescu pe August 30, 2009 la 8:40pm

George Bacovia --------------------------------------------------------------------------------
Ecou de romanţă

S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe August 30, 2009 la 10:49pm
Din orașul lui Bacovia, cu sincere mulțumiri pentru această frumoasă evocare!


Nervi de toamnă, de George Bacovia
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Comentariu publicat de judit ionescu pe August 31, 2009 la 7:54am

Poveste
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
Comentariu publicat de michaela gavriloiu pe August 31, 2009 la 8:31am
cand eram forte tanara am cochetat cu poezia si am compus poezii in gen Bacovian pe atunci i-mi placea toamna cu aura de nostalgie pe care o aducea acum toamna ma deprima
Comentariu publicat de popescu luminita pe August 31, 2009 la 9:59am
O ZI CAT MAI SUPERBA !!!!!!!!!!!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor