altmarius

cultură şi spiritualitate

George Apostu, omagiat la finalul Taberei internaţionale de creaţie de la Stănişeşti

Publicat: Ieri, 13:29
trimite pe mail

Participanţii la ediţia a III-a a Taberei de Creaţie ,,Împreună cu George Apostu la el acasă', organizată de Asociaţia de Prietenie Româno-Franceză şi Consiliul Judeţean Bacău, au adus duminică, la Stănişeşti, localitatea natală a sculptorului, un omagiu sculptorului român emigrat la Paris în anii 1970 şi apreciat de critica de specialitate a fi cel mai reprezentativ urmaş al genialului Constantin Brâncuşi.

Evenimentul, girat de nepotul sculptorului, Dinu Apostu, în anul când se împlinesc 80 de ani de la naşterea artistului, şi la care au mai fost prezenţi invitaţi din ţară şi de peste hotare, a debutat cu vernisajul expoziţiei ,,Prin artă mai aproape de Tată şi Fiu'. Pe simeze se află lucrările artiştilor plastici prezenţi, începând cu 20 august 2014, la reuniunea creativă a plasticienilor invitaţi în acest an la Stănişeşti. Sculpturile prezentate în expoziţie vor rămâne în patrimoniul Casei Memoriale ,,George Apostu' din comuna băcăuană.

Cu aceeaşi ocazie, se desfăşoară lucrările simpozionul ,,Între amintire şi actualitate - opera şi viaţa sculptorului George Apostu', în cursul căruia artişti plastici, muzicieni, actori, universitari, scriitori, profesori ce l-au cunoscut pe George Apostu, direct sau prin intermediul creaţiei sale, evocă amintiri personale ori amănunte inedite despre opera artistului.

Un recital va susţine la orele serii în faţa invitaţilor şi sătenilor Grigore Leşe, cunoscutul artist ce valorifică potenţialul folcloric românesc în formele sale ancestrale, asemănător sculptorului George Apostu în arta plastică.

,,Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de George Apostu de pe poziţiile unei concepţii originale, rezultat al culturii plastice şi dar al temperamentului său, care avea forţa să individualizeze forme de largă circulaţie, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că şi-a însuşit esenţa lecţiei lui Constantin Brâncuşi , devenind cel mai reprezentativ urmaş al genialului artist român', a declarat pentru AGERPRES criticul de artă Valentin Ciucă.

Suita de manifestări desfăşurate duminică la Stănişeşti face parte dintr-un proiect gândit în anul împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui George Apostu de autorităţile băcăuane şi Centrul de Cultură şi Arte din Bacău ce poartă numele artistului plastic, ce urmează a se derula până la finele anului.

Sculptorul George Apostu, născut pe 20 decembrie 1934 în localitatea băcăuană Stănişeşti şi mort la Paris pe 13 octombrie 1986, a avut numeroase expoziţii personale în România, precum şi în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia şi India.

Criticii de artă afirmă că Apostu a găsit în creaţia populară, în special în sculptura în lemn sau piatră şi în piesele de etnografie, temeiurile inovaţiei stilistice, drumul spre modalităţi de expresie eliberate de clişeele şi convenţiile unui realism îngust, academizant.

A realizat sculpturi în aer liber la Grenoble în 1967, oraş francez unde, în 1981, a terminat în parcul Mistral cunoscutul ansamblu sculptural ,,Tată şi Fiu', o prelucrare a vechiului motiv al ,,arborelui vieţii', dar şi în ţară la Măgura Buzău, în 1970, Costineşti şi Voroneţ în 1972 şi în cartierul bucureştean Balta Albă în 1973, fiind distins cu premiul ,,Ion Andreescu' al Academiei Române în 1966 şi Marele Premiu al Uniunii Artiştilor plastici din România în 1970. 

Alte cicluri cunoscute din creaţia sa sunt ,,Laponele' şi ,,Fluturi'.

În 1981, după ce emigrase din ţară, a primit un atelier din partea administraţiei municipalităţii din Paris, ca semn al recunoaşterii valorii creaţiei sale. Este înmormântat în cunoscutul cimitir Pere Lachaise din Paris.

Sursa: AGERPRES

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor