Geografii muzicale: Mannheim

[altmariusclassic]

Mannheim (I) 
Duminică, 11 Decembrie 2011 , ora 11.00

 

Anca Ioana Andriescu

Mannheim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mannheim
Stemă	Localizare
Administrație
Țară	Germania
Land	Baden-Württemberg
Regiune admin.	Karlsruhe
District	District urban
Subdiviziuni locale	17 Stadtbezirke
Primar	Dr. Peter Kurz (SPD)
Statistici de bază
Suprafață	144,96 km²
Altitudine	97 m
Populație	307.914  (31/12/2006)
- Densitate	2.124 /km² (5.501 /sq mi)
Alte informații
Fus orar	CET/CEST(UTC+1/+2)
Număr de înmatriculare (auto)	MA
Cod poștal	68001–68309
Cod zonal	0621
Sit web	www.mannheim.de

Coordonate: 49°29′″N 08°28′″E

Mannheim este un oraș în sud-vestul Germaniei (landul Baden-Württemberg), situat la vărsarea râului Neckar în fluviul Rin. Are 310 mii locuitori, fiind al doilea oraș ca mărime (după Stuttgart) al landului. Este un important centru industrial și universitar.

Micul sătuc de pescari Mannenheim este atestat documentar pentru prima oară în 766^[1]. În1606 Principele Elector Frederic al IV-lea (1583-1610) a ridicat la Mannenheim, cu ajutorul unei comunități de coloniști protestanți refugiați în timpul stăpânirii spaniole din Țările de Jos, citadela pe plan heptagonal Friedrichsburg, despărțită la nord de așezarea propriu-zisă. Aceasta a fost la rândul ei fortificată și reînnoită conform unui plan care prevedea o rețea de străzi intersectate în unghi drept, conceput de arhitectul olandez Bartel Janson. Interesul brusc pentru Mannenheim s-a datorat situației marcate de conflictul dintre Maximilian I. al Bavariei și principii protestanți, care se reuniseră în Uniunea Protestantă, condusă de Frederic al IV-lea. Localitatea avea avantajul unei poziții plane și interesante din punct de vedere strategic, la vărsarea râului Neckar în Rin. În 1607 localitatea a fost ridicată la rangul de oraș.Istorie și evoluție urbanistică

În cursul Războiului de 30 de ani orașul a fost ocupat în 1622 de trupele Ligii Catolice, conduse de generalul Tilly, și a suferit mari distrugeri. Principele Elector Karl Ludwig (1648-1680) a înlesnit după război opera de reconstrucție prin acordarea de privilegii privind libertatea meșteșugurilor și cea confesională. Aceste libertăți au atras noi cetățeni în oraș, mai ales hughenoți și valoni. În mijlocul citadelei Friedrichsburg a fost înălțat pe atunci un prim castel, probabil de dimensiuni impozante.

Orașul a fost din nou distrus în timpul Războiului de Succesiune al Palatinatului, de această dată de trupele franceze (1689). Aceste distrugeri au afectat toate clădirile ridicate în decursul secolului al XVII-lea. Cu reconstrucția orașului a fost însărcinat imediat după devastare generalul de origine olandeză Menno van Coehoorn (1641-1704), expert în fortificații. Coehoorn a rezolvat problema unificării spațiului civic cu fosta citadelă printr-un sistem unic de fortificație, planificând reședința și viitorul Oraș de Sus (Oberstadt) pe arealul citadelei și preluând planul rectangular al rețelei de străzi de la fosta localitate. Populația de burghezi și meseriași s-a putut stabili pe malul Neckar-ului. Zona fostelor fortificații rămăsese deocamdată virană, conform indicațiilor princiare. Aici, în actuala zonă O 1, au fost amenajate în 1743 piața "Neue Markt" (numită azi "Paradeplatz") și aleea "Planken", care lega porțile Rhein-Tor și Heidelberger Tor. Planul era orientat pe axele principale sud-sud-vest și est-sud-est, care corespund străzilor actuale Kurpfalzstrasse și Planken.

Castelul din Mannheim, Corps de logis

În 1720 Principele Karl Philipp (1716-1742) din linia catolică de Pfalz-Neuburg a mutat reședințaPalatinatului de la Heidelberg la Mannheim și a pus piatra de temelie a viitorului castel, construit în stilul barocului târziu între 1720 și 1760. Acest ansamblu de reședință a fost la vremea aceea al doilea ca mărime în Europa, după Versailles. Sub domnia Principelui Carl Theodor (1724-1799) orașul a cunoscut o perioadă de prosperitate economică și de înflorire din punct de vedere cultural, care a fost curmată în 1778, odată cu mutarea reședinței principelui la München, intervenită datorită succesiunii sale în cadrul liniei sudbavareze ale casei Wittelsbach. Viața culturală a orașului a fost foarte bogată în evenimente, curtea de la Mannheim dobândind un renume internațional mai ales datorită cultivării muzicii, dansului, teatrului și artelor plastice. Mozart a susținut la castel un prim concert în 1777, pentru a reveni des în orașul în care se dezvoltase prin prima "Școală de la Mannheim" stilul muzical premergător perioadei clasice vieneze. Reședința, supranumită "Atena Palatinatului", i-a atras de asemenea pe Voltaire, Lessing și Kleist. Principele Carl Theodor a înființat la Mannheim "Academia Palatină de Științe", azi transformată în "Academia Științelor din Heidelberg", și "Societatea Germană de Cultivare a Limbii și Literaturii Germane". După mutarea reședinței la München orașul și-a pierdut valoroasele colecții princiare de artă. În 1779 s-a înființat la Mannheim Teatrul Național, la care a avut loc la 13 ianuarie 1782 premiera piesei Hoții (Die Räuber) de Friedrich Schiller. Scriitorul se refugiase la Mannheim din cauza constrângerilor ducelui absolutist de la Stuttgart, Karl Eugen. În anul 1839 această instituție a trecut din custodia princiară în cea a orașului.

Turnul de Apă

În timpul Revoluției Franceze și al Războaielor Napoleoniene orașul a fost cucerit successiv de către francezi (1795) și austrieci, iar Palatinatul a dispărut ca stat (1803). Mannheim a intrat prin reorganizarea teritorială impusă de Napoleon în componența Marelui Ducat Baden. În anul 1799fuseseră distruse zidurile de fortificație ale orașului. În locul lor s-au amenajat parcuri, proiectate de Friedrich Ludwig von Sckell. Castelul din Mannheim a servit între anii 1806 și 1812 drept reședință Marelui Duce Karl Ludwig Friedrich (1786-1818), apoi văduvei sale, Stéphanie de Beauharnais (1789-1860). Orașul și-a pierdut în decursul secolului al XIX-lea importanța politică, însă a devenit un important centru comercial și industrial.

Friedrichsplatz.

Premizele dezvoltării economice au fost liberalizarea comerțului naval de pe Rin și extinderea amenajărilor portuare din arealul orașului care a urmat acestei reforme (1834-1840 și 1885/1887). Din 1870 iau ființă mai multe fabrici în zonele limitrofe, ocupate inițial de grădini, unde se construiesc colonii muncitorești. Ca reacție la condițiile insalubre și la lipsa de spațiu care domneau în aceste colonii a luat naștere mai târziu mișcarea "Orașului-Grădină", după modelul dat de "Garden city movement" în Anglia. Acestei mișcări i se datorează construcția suburbiilor din Mannheim-Waldhof (1912) și Almenhof (azi aparținând de Mannheim-Neckarau, 1925). Porțiunea de est a orașului a fost proiectată începând cu deceniul șapte al secolului al XIX-lea. Evoluția urbanistică a fost dirijată pe atunci de arhitecții Gustav Uhlmann și Richard Perrey. La începutul secolului al XX-lea au fost intensificate eforturile de a ridica noul Oraș de Est, care urma să găzduiască în 1907 "Expoziția Jubiliară de Artă și Horticultură" destinată comemorării a 300 de ani de la înființarea orașului. Arhitectul Bruno Schmitz a conceput cu această ocazie piața Friedrichsplatz și clădirile ei, conform unor concepte influențate de caracterul baroc al orașului, dar aparținând stilului Art Nouveau. Lucrările la acest ansamblu urbanistic au durat din1899 până în 1902. Piața este dominată de Turnul de Apă, construit între 1886 și 1889 după planurile lui Gustav Halmhuber. Principii moderne au stat în schimb la baza proiectelor lui Hermann Billing și Max Laeuger. Primul este arhitectul Galeriei de Artă din Mannheim (Kunsthalle), al doilea a proiectat pavilionul Marii Expoziții de Horticultură.

Planul oraşului vechi format din sectoare pătrate. Aceste sectoare sunt desemnate cu ajutorul unei grile de litere şi cifre

În cursul celui de-al Doilea Război Mondial orașul, un important centru industrial al Germaniei, a fost bombardat de către aliați în 151 atacuri aeriene și distrus din nou aproape în întregime. Cultura germană a pierdut astfel clădirea Teatrului Național, a celei mai vechi instituții de teatru din spațiul german care fusese administrată local. După reconstrucția postbelică, bazată pe elementele din beton armat, Mannheim devine un important centru industrial, universitar și cultural. Corpul central și biserica reședinței princiare au fost reconstruite conform vechilor planuri, restul ansamblului a adăpostit după 1945 o parte din universitate și a suferit de aceea modificări care contravin caracterului originar al monumentului. Planul actual al orașului vechi dintre Rin și Neckar respectă substanța istorică din 1607, având o formă semicirculară, asociată radial curții castelului, și fiind compus dintr-o grilă de 144 pătrate. Datorită acestei structuri specifice s-a impus cu anumite modificări un sistem de denotare al adreselor asemănător celui de pe o tablă de șah, care fusese deja adoptat în 1811. Acesta renunță la numele de străzi, denumind în schimb sectoarele pătrate conform unor coordonate formate din cifre și litere.

Victoria-Turm (2001)

În 1975, cu ocazia Expoziției Federale de Horticultură (Bundesgartenschau), s-a construit Turnul de Telecomunicații. În ultimele decenii ale secolului XX s-au realizat Planetariul, noul corp al Galeriei de Artă, noul muzeu Reiss-Engelhorn, primăria, noul areal al Târgului de Mai, noua sinagogă, moscheea Yavuz-Sultan-Selim, Muzeul Tehnic al landului Baden-Württemberg, Stadionul Carl Benz și Tunelul Fahrlach. În 2001 silueta orașului a căpătat un nou accent prin ridicarea sediului Asigurărilor Victoria, așa-numitul Victoria-Turm, o construcție postmodernă de 97 metri înălțime, cu o fațadă de sticlă.

Cultură

Fosta Biserică iezuită

Monumente

• Fostul castel princiar, azi sediu al Universității din Mannheim. Ansamblul a fost construit între 1720 și 1760, în mare parte pe baza planurilor lui Louis Remy (Rouge) de la Fosse, dar inițial sub intendența constructorului șef Johann Kaspar Herwarthel. Acesta a murit în 1720 și a fost înlocuit cu Johann Clemens Froimont. În prima fază de construcție au fost ridicate până în 1725 corpul central al castelului (Corps de logis), cu excepția Pavilionului Central cu scara principală și Rittersaal, precum și a aripilor laterale. Într-o a doua fază, din 1725 până în 1736, s-au adăugat construcției rizaliții aripilor laterale, altanul fațadei spre grădină și pavilionul central al corpului principal, sub intendența arhitectului Guillaume d'Hauberat. În această perioadă au fost finisate și celelalte elemente ale acestui corp, în mai 1731 a fost sfințită biserica reședinței. Cea de-a treia fază de construcții a fost condusă de inginerul Alessandro Galli da Bibiena, membru al unei celebre familii de arhitecți și scenografi italieni. În această fază, care a durat din 1737 până în 1742, a fost ridicată aripa de vest și casa operei. Sub domnia lui Carl Theodor (1742-1750) s-a construit aripa estică. Constructor șef a devenit după moartea lui Bibiena și d'Hauberat Nicolas de Pigage, care a desăvârșit între 1750 și 1760 aripa de est cu biblioteca princiară, cu colaborarea lui Franz Wilhelm Rabaliatti. La decorul bogat al reședinței au contribuit pictorii Cosmas Damian Asam, Antonio Pellegrini și Lambert Krahe, precum și sculptorii Paul Egell, J. M. van den Branden și Peter Anton von Verschaffelt. În 1795 proiectilele artileriei franceze au distrus aripa de vest a ansamblului. Bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial au distrus în mare parte castelul. Reconstrucția nu s-a efectuat conform formelor inițiale, de exemplu s-a renunțat la acoperișul cu mansardă.
• Biserica Vizita Sf. Fecioare Maria, aparținând de fosta reședință, construită între 1721 și 1731 după planurile lui Johann Clemens Froimont. Interiorul a fost modificat până în 1770. Picturile tavanului și ale cupolei sunt executate de Cosmas Damian Asam. Distrusă în ultimul război, reconstruită între anii 1952 și 1956.
• Fosta Biserică Iezuită Sff. Ignațiu și Franz Xaver, construită în perioadele 1738-1744 și 1746/47 după proiectul lui Alessandro Galli da Bibiena, interiorul modificat până în 1760, una din cele mai importante biserici baroce din sud-vestul Germaniei. Reconstruită după război după planuri și documente fotografice, biserica are un program sculptural executat de Egell și Verschaffelt.
• Fostul Depozit Militar (Zeughaus), la C 5, adăpostește azi o filială a muzeului Reiss-Engelhorn. Această operă a lui Peter Anton von Verschaffelt a fost construită între 1777 și 1779.
• Vechea Primărie, la G 1, construită între 1702 și 1716, după proiectele lui Johann Georg Haggenmiller.

Muzee

Portalul corpului vechi al Galeriei de Artă (1907)

• Galeria de Artă a orașului (Städtische Kunsthalle) conține colecții valoroase de sculptură și pictură din secolele XIX și XX.
• Muzeul Reiss-Engelhorn

-Vechea clădire, C5, adăpostește colecții de artă, de istorie locală și istorie a teatrului, exponate din porțelan și faianță, pictură olandeză din sec. al XVII-lea și piese istorice de mobilier.

-Noua clădire, D5, conține secțiunile de arheologie, etnologie și istorie naturală. Ea găzduiește și expoziții temporare.

• Muzeul castelului prezintă istoria castelului până în sec. al XIX-lea, cu ajutorul unor colecții de mobilă, portrete, tapiserii, sculpturi și obiecte de porțelan.
• Muzeul Tehnic al landului Baden-Württemberg (Landesmuseum für Technik und Arbeit, LTA), documentează pe o suprafață de expoziție de 7.500 m² istoria socială și evoluția tehnică din sud-vestul Germaniei.
• Nava-Muzeu (Museumsschiff) la malul Neckarului informează despre istoria navigației pe Rin.

Festivaluri și alte evenimente periodice

• Începutul lunii mai: Târgul de Mai, ținut din 1613
• Sfârșitul lunii mai / începutul lunii iunie: Sărbătoarea Orașului
• De obicei în iulie: Serbarea Nopții de Vară (Sommernachtfest)
• August / septembrie: German Open Championships, concurs de dans
• Toamna, de obicei la sfărșitul lui octombrie / începutul lui noiembrie: Festivalul International al Filmului Mannheim / Heidelberg
• Zilele Schiller (Schillertage) la Teatrul National, din patru în patru ani (2001, 2005...)

[silvian dobre]

multumim pentru interesantul  material !!

[VERONICA OSORHEIAN]

Multumiri. Foarte interesant