Gaudeamus - Polemicile de azi și cele de odinioară

[altmarius]

Publicat: Ieri, 13:00

 http://www.radioromaniacultural.ro/gaudeamus_polemicile_de_azi_si_c...

Nu scrie azi ceea ce ai putea regreta mîine. Prin urmare, nu răspunde polemic la nervi, fiindcă e posibil ca în loc de argumente să te oprești la insulte. Nu uita că viața personală a celui cu care polemizezi e treaba lui,  Gîndește-te că lumea nu se termină cu această polemică, așa că lasă loc de bună ziua și după textul sau textele polemice pe care le scrii.

În polemicile de azi, de multe ori, lucrurile astea sînt date uitării sau, mai rău sînt ignorate. De cei care confundă o controversă cu un război personal în care, de dragul victoriei, cred că pot folosi orice armă și orice soi de lovituri. Or în meciurile de acest fel o victorie la puncte e mai convingătoare decît un K.O. Cînd într-o polemică vrei să-ți pui adversarul la podea, asta se cheamă că nu pricepi că într-un duel de idei cei care decid cine e învingătorul sînt cei de pe margine, nu combatanții. Nenorocirea noastră e că avem o lungă tradiție a polemicii fără mănuși, în care adversarul trebuie redus la tăcere prin orice mijloace, inclusiv prin minciuni și calomnii.

În secolul 19, adversarii lui Titu Maiorescu i-au înscenat un proces de imoralitate corupătoare, tîrîndu-l prin tribunale, pînă a izbutit să-și dovedească nevinovăția. Eminescu a fost acuzat de furt din biblioteca publică al cărei șef era. Creangă a fost exclus din cler, iar Caragiale acuzat de plagiat. În secolul 20, în perioada interbelică, adversarii lui Rebreanu i-au adus acuzații înfiorătoare, calomnioase, inclusiv aceea de trădare națională, pentru a-l face să demisioneze din funcțiile pe care le avea. Cît despre insulte, cine a citit presa interbelică știe că mulți dintre scriitorii români, inclusiv clasici ai literaturii își transformau vorbele în ciomag, la o adică.

 După venirea la putere a Partidului Muncitoresc Român lucrurile au luat o întorsătură de-a dreptul cumplită. In urma unui atac în presă, care era toată controlată de autoritățile comuniste, travestite în partid muncitoresc, intelectualii și scriitorii care se vedeau doar interziși – ceea ce pe cei mai mulți îi aducea în condiția de muritori de foame – erau mulțimiți că nu fuseseră trimiși în pușcărie. Așa se face că Arghezi și Ion Barbu care polemizaseră în perioada interbelică și nu se înghițeau, s-au văzut ulterior în aceeași barcă, ceea ce i-a făcut să descopere punți ale unei tîrzii amicalități, chiar dacă n-au mai putut-o face publică, din cauză că libertatea cuvîntului, garantată de Constituție, nu mai însemna că oricine putea scrie orice în presă.

Or acum, cînd dacă nu putem să ne spunem ofurile în presă, o putem face pe Face Book, ar trebui să nu ne batem joc de deliciile libertății cuvîntului, nu atît de frica de a nu fi dați în judecată, în civil, pentru insultă sau calomnie, cît pentru a nu transforma această libertate într-u cîmp de luptă în care trebuie să intervină justiția.

Cristian Teodorescu