altmarius

cultură şi spiritualitate

Gaudeamus – Pentru cine trag clopotele scriitorii

teo

Pe vremea lui Ceaușescu, Puterea se temea de scriitori. Ceea ce însemna că îi lua în seamă. Pe urmele scriitorilor disidenți, ca Dorin Tudoran sau Paul Goma au fost puși sute de informatori și zeci de ofițeri de Securitate. Dosarele lor de urmărire au mii de pagini, de unde și o competiție între scriitorii români după înființarea CNSAS, pe tema grosimii dosarelor lor de Securitate.

Cei cărora li s-a răspuns că n-au dosar erau dezamăgiți, ca și cum Securitatea nu-i considerase suficient de importanți ca să-și pună vînătorii cu grad și gonacii plătiți pe urmele lor. Alții însă, care s-au dus la CNSAS cerînd un dosar au primit două dosare. Unul de urmăriți, celălalt de turnători sau de prieteni ai Securității.

Unul dintre cazurile flagrante a fost cel al lui Corneliu Vadim Tudor care se lăuda că fusese urmărit de Securitate împreună cu mentorul lui de la „Săptămîna”,  Eugen Barbu, patronul, dar care avusese, la fel ca Barbu însuși, relații strînse cu capii acestei instituții. Cînd CVTudor a primit certificat de la CNSAS că n-a făcut poliție politică, Andrei Pleșu a demisionat din conducerea acestei instituții. Cu toată această răsunătoare demisie și cu scandalul care a urmat, CVTudor nu s-a ales cu dangaua de turnător, fiindcă el nu pîra în secret, ci o făcea pe față.

Alt caz, mai complicat, a fost cel al lui Adrian Marino, fost deținut politic, despre care se spune că a fost folosit de Securitate ca agent de influență în Occident, prin țările pe unde i se dădea voie să călătorească. Pe el, pe Ștefan Augustin Doinaș sau pe Nicolae Balotă nu-i poți pune totuși în aceeași oală cu turnătorii devotați ai totalitarismului. Ca dovadă polemicile aprinse despre ei din presa literară.

În ceea ce mă privește n-am încercat să-i „judec” pentru că n-am trecut prin ce le-a fost dat lor să  trăiască. Mi se pare imoral să faci pe moralistul cu oameni care au traversat experiențe înfiorătoare, fără ca tu să știi decît din auzite ce li s-a întîmplat.

Nenorocirea care s-a abătut asupra scriitorilor e că, după ce s-au trezit în libertate, muți dintre ei s-au grăbit să și-o negocieze cu politicienii din marile partide sau au înființat partide mici cu speranța că vor fi luate la remorcă de partidele mari. Toate partidele înființate de scriitori au dispărut, dar unii dintre scriitori au făcut carieră politică sau sinecuristică și după aceea au știut în ce barcă politică să sară.

Așa se face că acum scriitorul român nu mai e luat în serios de alegători, la bucată, ci ca trupete politic, iar scriitorimea nu mai e privită ca o breaslă de care Puterea se teme, ci ca o masă ai cărei membri, cu puține excepții, de-abia așteaptă  un semn din partea Puterii sau a partidelor care ar putea ajunge la putere, ca să-și pună condeiul și reputația în slujba lor.

Cristian Teodorescu

- See more at: http://radioromaniacultural.ro/gaudeamus-pentru-cine-trag-clopotele...

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor