Gaudeamus - Cenzura de pe vremuri și cărțile eșuate

[altmariusbook]

Publicat: Astăzi, 09:34

Pe la mijlocul anului 1985. Editura Cartea Românească. Trebuia să-mi apară prima carte. Editoarea, Magdalena Bedrosian îmi înmînează paginile tipărite ca pentru apariție și mă previne că cele vîrîte perpendicular în teancul volumului conțineau „observațiile” venite de la cenzură. Apoi mi-a spus că trebuia să dactilografiez din nou paginile cu pricina, cu modificările cerute de cenzor. Adică de persoana din Consiliul Culturii care îmi citise povestirile, după lectura ei. Mă duc acasă. În „cartea mea” apăruseră necunoscute care mă îngrijorau și mă indispuneau.

 Ce voia cenzura de la mine? Fumez cîteva țigări, îmi fac o cafea. Magdalena Bedrosian mă sfătuise să nu mă enervez. Nu era mare lucru: cuvinte și propoziții! Alții trebuiau să „refacă” sau „să taie” pagini întregi! Nu mi se părea o consolare. Extrag prima pagină cu „observații”. Nu mai țin minte ce nu-i plăcuse cenzorului. Am dactilografiat-o la fel cum o scrisesem eu, fără să schimb nimic. Și la fel am făcut cu toate celelate, vreo douăsprezece, în care erau cuvinte și fraze pe care ar fi trebuit să le schimb. A doua zi m-am dus la editură cu „modificările”  cerute de cenzor.

În treacăt fie spus, dacă dna Magdalena Bedrosian, în care aveam încredere de la antologiaDesant, mi-ar fi cerut să mai schimb una-alta, aș fi făcut-o. Știam că avea orgoliul cărților pe care le edita, un sentiment care e pe cale de dispariție la multe edituri. Îmi părea rău s-o mint, așa că i-am pus paginile pe birou și am plecat fără multe vorbe.

 Cartea a apărut așa cum o scrisesem eu, fără nici o modificare cerută de cenzură. Singura care s-a prins a fost Magdalena Bedrosian care mi-a spus că ei nu i se păruse nimic în neregulă cu ceea ce făcusem și că cel care ar fi trebuit să verifice era cenzorul însuși. Și mă întreabă  cum de mi-a trecut prin cap să-l fentez astfel pe cenzor.

Mă bizuisem pe orgoliul și pe comoditatea lui. Îi făcusem pe plac, dactilografiind din nou paginile cu „observații” și bănuisem că astfel îi dau satisfacție, fără să mai verifice dacă chiar i-o dădusem. Magdalena Bedrosian: „Nu știți cît de lipsită de apărare e o carte!”  Putea fi retrasă de pe piață și după apariție, iar cenzura se spăla pe mîini acuzînd editura de „complicitate” cu autorul. „Cenzura are totdeauna  dreptate!” mi-a spus, pățită.

Pe atunci, dacă nu-ți ieșea o carte bine, mai ales la romane, puteai povesti în tîrgul literar că ți-o ruinase cenzura. Uneori, chiar așa era, dar cîți autori nu încercau să-și salveze eșecurile literare pretinzînd că le stricase cenzura cărțile! Acum, de cînd lipsește pretextul cenzurii, scapă fiecare cum poate.

Cristian Teodorescu