Gaudeamus - Banii negri din presă. „O să vedeți!”

[altmarius]

Publicat: Astăzi, 07:08

În 1990 am fost pentru cîteva luni în Statele Unite, la o bursă pentru gazetari. Eram cîte doi, trei din fiecare fostă țară comunistă. Editorii de magazine de tot felul din America avuseseră o idee. Să ne învețe cum se poate face presă, independent de stat.

În România apăruseră cîteva ziare și reviste particulare. Iar publicațiile dinainte care primeau bani de la stat își luaseră soarta în mîinile lor. Prima gazetă înființată de la zero fusese revista „22”. Apoi apăruseră „Baricada”, „Cuvîntul” și alte cîteva săptămînale care au dispărut, iar dintre cotidiane tocmai ce ieșise ziarul țărănist „Dreptatea”.

În presă era o atmosferă de început de lume. Hîrtia de ziar era ieftină, iar contractele cu tipografiile se făceau la mica înțelegere. În Casa Scînteii, rebotezată Casa Presei Libere, uriașele tiparnițe Koebau funcționau non-stop.

În America lucrurile mergeau cam ca la noi după Revoluție, doar că totul era privat. Și hîrtia?! mai întreba cîte unul dintre noi. Și hîrtia! Dar tipografiile nu erau ale statului? Nu! Statul îți dădea doar autorizația de funcționare și îți lua taxele la sfîrșitul anului. Ce taxe? întrebam noi.Toate taxele! oftau editorii și începeau să ne înșire o listă care ne stîrnea uimirea.

Pe atunci în presa independentă de la noi, dar și din celelalte țări foste comuniste, plățile se făceau cel mai adesea la mica înțelegere și nu știam de alte impozite decît de cele pe salariu, care aveam carte de muncă, încît confrații noștri de peste ocean ne priveau cu o invidie amestecată cu îndoială, auzind că noi n-aveam grija Fiscului. În schimb noi ne uitam cruciș la ei cînd ne vorbeau despre tentația banilor negri, de care trebuia să ne ferim ca de dracul, fiindcă mai devreme sau mai tîrziu Fiscul le dă de urmă. Cine să ne dea bani negri?! ne miram toți. „O să vedeți!” ne spunea un distins șef de revistă din New York, trecut de prima tinerețe, unul dintre cei tot mai puțini care purtau papion. Cînd îi povesteam de plățile din servietă care se făceau cam peste tot, omul ne spunea că, potrivit legilor din America, noi cei din presa liberă din Est trăiam într-o veselă haiducie post-revoluționară, inclusiv la capitolul onorariilor pe care le primeam de la ziarele și gazetele la care colaboram. Azi, cînd aud de banii negri din mass media de la noi, îmi aduc aminte de acel distins gazetar și de siguranța cu care ne spunea „O să vedeți!”. 

Cristian Teodorescu