https://www.bookaholic.ro/wp-content/uploads/2017/10/Gao-Xingjian-100x150.jpg 100w" sizes="(max-width: 200px) 100vw, 200px" />Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română – acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).
Scriitor francez de origine chineză, dar și dramaturg, pictor, regizor, traducător, scenarist etc., Gao Xingjian s-a născut în Ganzhou în 1940. A părăsit China la sfârșitul anilor ’80, când a cerut azil politic în Franța în urma masacrului din Piaţa Tiananmen. Cenzurat și persecutat politic în timpul Revoluției Culturale chineze, acesta a decis să nu se mai întoarcă în țara natală. A primit cetățenia franceză în 1998. De aproape treizeci de ani, așadar, locuiește și creează la Paris.
Cele mai cunoscute scrieri de-ale sale sunt Muntele sufletului (La Montagne de l’Âme) și Cartea unui om singur (Le livre d’un homme seul) – prima un roman parțial autobiografic, parțial ficțional, scris în urma unei călătorii solitare și a unui diagnostic eronat (cancer la plămâni), iar a doua autoficțiune -, ambele traduse în peste patruzeci de limbi. Altfel, Gao Xingjian a scris mult și în aproape toate genurile, de la poezie, proză scurtă și roman până la piese de teatru (ba chiar l-a tradus pe Ionesco), librete de operă și eseuri, texte critice atât despre literatură, cât și despre condiția artistului, societatea contemporană, exil ș.a.m.d.
Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură a fost la Iași, la FILIT, între 4 și 8 octombrie, unde a avut o întâlnire cu presa autohtonă – în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 5 octombrie, în foaierul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, moderată de Cătălin Sava – și una cu publicul român – tot la Teatrul Național ieșean, în cadrul Serilor FILIT, vineri, 6 octombrie, într-un dialog moderat de Bogdan Ghiu. Ambele consistente. Între acestea două, am avut bucuria unei scurte întrevederi cu autorul, întâlnire în urma căreia a rezultat interviul de față – care a fost posibil atât grație FILIT, cât și a traducerii în și din limba franceză asigurată de Monica Salvan; cu această ocazie, le mulțumesc.
Noël Dutrait spune, în prefața sa la ediția franceză a eseurilor dumneavoastră, Literatură și libertate, recent apărute la Éditions du Seuil, tradusă în ediția în limba română de Monica Salvan, că regretați că „frumusețea în toate aspectele sale pare să dispară încetul cu încetul, înlocuită de o urâțenie omniprezentă”. Cine poartă responsabilitatea pentru dispariția frumuseții?
Am scris eseuri și texte critice despre arta contemporană și despre o invazie a unui anumit stil. Ultimul meu film se numește Înmormântarea frumuseții. Este un poem cinematografic, o critică profundă a societății noastre, care este invadată de politică și de tirania piețelor. Simțul frumosului pare să dispară din creația contemporană. Chiar și poezia se transformă în idei conceptuale, într-un joc lingvistic. Cred că este cazul să regăsim simțul frumuseții în creația artistică.
Mi se pare că atât în scrierile dumneavoastră, cât și în celelalte arte – pictură, sculptură, film, dramaturgie etc. – și în călătoriile dumneavoastră sunteți o persoană foarte generoasă, dăruiți mult publicului. De unde vine energia aceasta și cum ați reușit să rămâneți atât de implicat?
Artistul nu este un supraom. Ca oricine, are și el multe slăbiciuni și multe probleme. Se spune Dumnezeu a murit, dar eu ar trebui să adaug că și Supraomul a murit. Trebuie să revenim la sensibilitatea umană. Pentru ființa umană de orice rasă și orice naționalitate, acest sentiment de a fi om este unul comunicabil. Dacă ne debarasăm de ideologiile acestea înțepenite, revenim la natura noastră adevărată, de ființe umane.
Creația artistică este un lucru care mă emoționează foarte tare. Este ceva necesar pentru mine. Dacă eu sunt adânc emoționat și impresionat, înseamnă că și ceilalți, care vor privi, la rândul lor, operele mele, creațiile mele, vor fi impresionați și mișcați.
Ce presupune înaintarea împotriva curentului, cât de dificilă a fost pentru dumneavoastră o astfel de misiune?
Este o chestiune de conștiință și de trezire. Odată ce te-ai trezit, îți duci viața cum simți că este bine, fără să te lași influențat de modă, de politică și de ideologii.
Dacă ar fi să numiți trei evenimente din viața dumneavoastră care v-au influențat semnificativ opera și gândirea, care ar fi acestea?
Nu pot să vorbesc doar despre trei evenimente, nu pot alege, dar pot să spun că am avut cel puțin trei vieți. O viață în China, una aproape ascunsă. O altă viață la Paris, unde mi-am regăsit libertatea și am putut să fiu disponibil pentru creație și să fac multe lucruri. Cea de-a treia viață a început atunci când am devenit cunoscut și am constatat că ceea ce fac eu este comunicabil, că poate fi înțeles de oricine. În această a treia viață, mă consider un cetățean al lumii, iar ceea ce fac eu poate fi transmis pretutindeni. Tot acum, când constat că totul este universal, îmi dau seama că nu este necesar să-mi marchez nici o naționalitate, nici o identitate.
Ce v-a răpit Premiul Nobel pentru Literatură?
A fost o surpriză și o mare bucurie pentru mine primirea Premiului Nobel pentru Literatură, dar a și avut consecințe asupra mea. Au năvălit cei din mass-media, iar numeroasele solicitări care mi-au răpit timpul m-au făcut să mă îmbolnăvesc la un moment dat, la aproximativ doi ani după ce am primit Nobelul. A trebuit să găsesc înțelepciunea de a refuza o grămadă de invitații pentru a-mi găsi timp pentru mine. Artistul din mine are nevoie să creeze. Ceea ce este important pentru mine este opera pe care pot să o creez și modul în care ea le vorbește celorlalți. În timp, mi-am dat seama că nu este necesar să mă transform într-o persoană publică, într-un om care răspunde neîncetat întrebărilor adresate de mass-media.
Ați afirmat, în repetate rânduri, că literatura este domeniul adevăratei libertăți. Vă mențineți opinia și astăzi?
Cred că dintotdeauna literatura a fost domeniul adevăratei libertăți. Este modul în care un scriitor se exprimă liber, în numele propriu, nu în numele unui grup sau al unei ideologii. Dacă vedem în felul acesta literatura, suntem liberi. Chiar fără să ne gândim la publicare. Așadar da, și astăzi îmi mențin opinia.
Cum ar arăta portretul robot al scriitorului, în mod ideal?
Nu există un portret robot sau ideal al scriitorului. Fiecare scriitor are viața lui, destinul său, și, bineînțeles, slăbiciunile sale.
„Literatura nu poate face lumea mai bună”, spuneți într-una dintre prelegerile dumneavoastră. Ce rol are aceasta atunci?
Literatura este o cristalizare a conștiinței umane, dar ea nu poate schimba lumea. Nici un singur individ nu o poate face, de altfel. Lumea este imensă, haotică și, adesea, absurdă. Cine ar putea s-o schimbe? Nimeni. Din antichitate, lumea este așa. Nimeni nu iubește războiul, aș spune, dar nimeni nu poate să-l oprească. A oprit cineva vreodată un război? Ori violența? E același lucru. Literatura ne ajută să trezim conștiința, să fim lucizi. Încercăm să evităm pericolele, să ne luăm destinul în propriile mâini, dar asta nu înseamnă că putem să schimbăm lumea.
Credeți că mai poate fi inovat limbajul astăzi?
Limbajul se schimbă și se inovează tot timpul. Și asta pentru că lumea, viața și ființele umane se schimbă mereu. Limba se modifică, vocabularul evoluează, se adaptează în funcție de epocă. În literatură, este important faptul că scriitorul este creatorul propriului limbaj.
Ce prețuiți cel mai mult din opera dumneavoastră ficțională?
E adevărat că, sub numele de roman, înțelegem operă de ficțiune. Dar ceea ce încerc eu să fac este să redefinesc ficțiunea. În romanele mele, nu există intrigă și, uneori, nu există nici personaje bine definite. În Muntele sufletului, nu există o intrigă, însă există o narațiune – romanul nu poate exista fără o narațiune. Am ales să existe în același personaj prenumele eu, tu și el, pentru a da trei puncte de vedere asupra aceluiași personaj. Asta face parte din tehnica mea romanescă și asta prețuiesc cel mai mult.
Ce proverb credeți că ar vorbi cel mai elocvent despre scriitura dumneavoastră, despre proza scurtă, de pildă?
Proverbele țin de înțelepciunea populară, deci nu putem recurge la ele pentru a defini opera literară, care este, prin definiție, complexă. Trebuie să ne bazăm pe o estetică de creație în fiecare domeniu. Am scris foarte mult pe tema aceasta.
Cum arată o zi obișnuită din viața lui Gao Xingjian?
Nu am momente de răgaz. Nu am noțiunea de weekend, de exemplu. După ce mă trezesc, iau micul dejun, iar apoi încep să lucrez. Mi se întâmpla să uit pur și simplu să mănânc și să iau prânzul la ora 16:00 și cina la ora 22:00. Astăzi, pentru că am avut probleme de sănătate, nu mi se mai întâmplă lucrul acesta. Dar și acum lucrez foarte mult. Limita pe care mi-am propus-o este miezul nopții. Când este douăsprezece noaptea, mă opresc din a munci. De aceea, acum reușesc să dorm puțin mai mult.
https://www.bookaholic.ro/wp-content/uploads/2017/10/Gao-Xingjian-100x150.jpg 100w" sizes="(max-width: 200px) 100vw, 200px" />Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română – acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).
Scriitor francez de origine chineză, dar și dramaturg, pictor, regizor, traducător, scenarist etc., Gao Xingjian s-a născut în Ganzhou în 1940. A părăsit China la sfârșitul anilor ’80, când a cerut azil politic în Franța în urma masacrului din Piaţa Tiananmen. Cenzurat și persecutat politic în timpul Revoluției Culturale chineze, acesta a decis să nu se mai întoarcă în țara natală. A primit cetățenia franceză în 1998. De aproape treizeci de ani, așadar, locuiește și creează la Paris.
Cele mai cunoscute scrieri de-ale sale sunt Muntele sufletului (La Montagne de l’Âme) și Cartea unui om singur (Le livre d’un homme seul) – prima un roman parțial autobiografic, parțial ficțional, scris în urma unei călătorii solitare și a unui diagnostic eronat (cancer la plămâni), iar a doua autoficțiune -, ambele traduse în peste patruzeci de limbi. Altfel, Gao Xingjian a scris mult și în aproape toate genurile, de la poezie, proză scurtă și roman până la piese de teatru (ba chiar l-a tradus pe Ionesco), librete de operă și eseuri, texte critice atât despre literatură, cât și despre condiția artistului, societatea contemporană, exil ș.a.m.d.
Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură a fost la Iași, la FILIT, între 4 și 8 octombrie, unde a avut o întâlnire cu presa autohtonă – în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 5 octombrie, în foaierul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, moderată de Cătălin Sava – și una cu publicul român – tot la Teatrul Național ieșean, în cadrul Serilor FILIT, vineri, 6 octombrie, într-un dialog moderat de Bogdan Ghiu. Ambele consistente. Între acestea două, am avut bucuria unei scurte întrevederi cu autorul, întâlnire în urma căreia a rezultat interviul de față – care a fost posibil atât grație FILIT, cât și a traducerii în și din limba franceză asigurată de Monica Salvan; cu această ocazie, le mulțumesc.
Noël Dutrait spune, în prefața sa la ediția franceză a eseurilor dumneavoastră, Literatură și libertate, recent apărute la Éditions du Seuil, tradusă în ediția în limba română de Monica Salvan, că regretați că „frumusețea în toate aspectele sale pare să dispară încetul cu încetul, înlocuită de o urâțenie omniprezentă”. Cine poartă responsabilitatea pentru dispariția frumuseții?
Am scris eseuri și texte critice despre arta contemporană și despre o invazie a unui anumit stil. Ultimul meu film se numește Înmormântarea frumuseții. Este un poem cinematografic, o critică profundă a societății noastre, care este invadată de politică și de tirania piețelor. Simțul frumosului pare să dispară din creația contemporană. Chiar și poezia se transformă în idei conceptuale, într-un joc lingvistic. Cred că este cazul să regăsim simțul frumuseții în creația artistică.
Mi se pare că atât în scrierile dumneavoastră, cât și în celelalte arte – pictură, sculptură, film, dramaturgie etc. – și în călătoriile dumneavoastră sunteți o persoană foarte generoasă, dăruiți mult publicului. De unde vine energia aceasta și cum ați reușit să rămâneți atât de implicat?
Artistul nu este un supraom. Ca oricine, are și el multe slăbiciuni și multe probleme. Se spune Dumnezeu a murit, dar eu ar trebui să adaug că și Supraomul a murit. Trebuie să revenim la sensibilitatea umană. Pentru ființa umană de orice rasă și orice naționalitate, acest sentiment de a fi om este unul comunicabil. Dacă ne debarasăm de ideologiile acestea înțepenite, revenim la natura noastră adevărată, de ființe umane.
Creația artistică este un lucru care mă emoționează foarte tare. Este ceva necesar pentru mine. Dacă eu sunt adânc emoționat și impresionat, înseamnă că și ceilalți, care vor privi, la rândul lor, operele mele, creațiile mele, vor fi impresionați și mișcați.
Ce presupune înaintarea împotriva curentului, cât de dificilă a fost pentru dumneavoastră o astfel de misiune?
Este o chestiune de conștiință și de trezire. Odată ce te-ai trezit, îți duci viața cum simți că este bine, fără să te lași influențat de modă, de politică și de ideologii.
Dacă ar fi să numiți trei evenimente din viața dumneavoastră care v-au influențat semnificativ opera și gândirea, care ar fi acestea?
Nu pot să vorbesc doar despre trei evenimente, nu pot alege, dar pot să spun că am avut cel puțin trei vieți. O viață în China, una aproape ascunsă. O altă viață la Paris, unde mi-am regăsit libertatea și am putut să fiu disponibil pentru creație și să fac multe lucruri. Cea de-a treia viață a început atunci când am devenit cunoscut și am constatat că ceea ce fac eu este comunicabil, că poate fi înțeles de oricine. În această a treia viață, mă consider un cetățean al lumii, iar ceea ce fac eu poate fi transmis pretutindeni. Tot acum, când constat că totul este universal, îmi dau seama că nu este necesar să-mi marchez nici o naționalitate, nici o identitate.
Ce v-a răpit Premiul Nobel pentru Literatură?
A fost o surpriză și o mare bucurie pentru mine primirea Premiului Nobel pentru Literatură, dar a și avut consecințe asupra mea. Au năvălit cei din mass-media, iar numeroasele solicitări care mi-au răpit timpul m-au făcut să mă îmbolnăvesc la un moment dat, la aproximativ doi ani după ce am primit Nobelul. A trebuit să găsesc înțelepciunea de a refuza o grămadă de invitații pentru a-mi găsi timp pentru mine. Artistul din mine are nevoie să creeze. Ceea ce este important pentru mine este opera pe care pot să o creez și modul în care ea le vorbește celorlalți. În timp, mi-am dat seama că nu este necesar să mă transform într-o persoană publică, într-un om care răspunde neîncetat întrebărilor adresate de mass-media.
Ați afirmat, în repetate rânduri, că literatura este domeniul adevăratei libertăți. Vă mențineți opinia și astăzi?
Cred că dintotdeauna literatura a fost domeniul adevăratei libertăți. Este modul în care un scriitor se exprimă liber, în numele propriu, nu în numele unui grup sau al unei ideologii. Dacă vedem în felul acesta literatura, suntem liberi. Chiar fără să ne gândim la publicare. Așadar da, și astăzi îmi mențin opinia.
Cum ar arăta portretul robot al scriitorului, în mod ideal?
Nu există un portret robot sau ideal al scriitorului. Fiecare scriitor are viața lui, destinul său, și, bineînțeles, slăbiciunile sale.
„Literatura nu poate face lumea mai bună”, spuneți într-una dintre prelegerile dumneavoastră. Ce rol are aceasta atunci?
Literatura este o cristalizare a conștiinței umane, dar ea nu poate schimba lumea. Nici un singur individ nu o poate face, de altfel. Lumea este imensă, haotică și, adesea, absurdă. Cine ar putea s-o schimbe? Nimeni. Din antichitate, lumea este așa. Nimeni nu iubește războiul, aș spune, dar nimeni nu poate să-l oprească. A oprit cineva vreodată un război? Ori violența? E același lucru. Literatura ne ajută să trezim conștiința, să fim lucizi. Încercăm să evităm pericolele, să ne luăm destinul în propriile mâini, dar asta nu înseamnă că putem să schimbăm lumea.
Credeți că mai poate fi inovat limbajul astăzi?
Limbajul se schimbă și se inovează tot timpul. Și asta pentru că lumea, viața și ființele umane se schimbă mereu. Limba se modifică, vocabularul evoluează, se adaptează în funcție de epocă. În literatură, este important faptul că scriitorul este creatorul propriului limbaj.
Ce prețuiți cel mai mult din opera dumneavoastră ficțională?
E adevărat că, sub numele de roman, înțelegem operă de ficțiune. Dar ceea ce încerc eu să fac este să redefinesc ficțiunea. În romanele mele, nu există intrigă și, uneori, nu există nici personaje bine definite. În Muntele sufletului, nu există o intrigă, însă există o narațiune – romanul nu poate exista fără o narațiune. Am ales să existe în același personaj prenumele eu, tu și el, pentru a da trei puncte de vedere asupra aceluiași personaj. Asta face parte din tehnica mea romanescă și asta prețuiesc cel mai mult.
Ce proverb credeți că ar vorbi cel mai elocvent despre scriitura dumneavoastră, despre proza scurtă, de pildă?
Proverbele țin de înțelepciunea populară, deci nu putem recurge la ele pentru a defini opera literară, care este, prin definiție, complexă. Trebuie să ne bazăm pe o estetică de creație în fiecare domeniu. Am scris foarte mult pe tema aceasta.
Cum arată o zi obișnuită din viața lui Gao Xingjian?
Nu am momente de răgaz. Nu am noțiunea de weekend, de exemplu. După ce mă trezesc, iau micul dejun, iar apoi încep să lucrez. Mi se întâmpla să uit pur și simplu să mănânc și să iau prânzul la ora 16:00 și cina la ora 22:00. Astăzi, pentru că am avut probleme de sănătate, nu mi se mai întâmplă lucrul acesta. Dar și acum lucrez foarte mult. Limita pe care mi-am propus-o este miezul nopții. Când este douăsprezece noaptea, mă opresc din a munci. De aceea, acum reușesc să dorm puțin mai mult.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius