Cele trei decenii care s-au scurs de la căderea comunismului au readus şi în ţara noastră multe din virtuţile societăţii democrate. Pentru cercetători, poate că odată cu libertatea de circulaţie a oamenilor şi a ideilor, o însemnată cucerire au constituit-o deschiderea arhivelor şi studiul direct al documentelor de odinioară. Au apărut astfel volume cu acte originale, cu amintiri, cu scrieri interzise de cenzură. Dincolo de aceste vitregii ale istoriei pe care le descoperi între scoarţele dosarelor epocii întunecate, atitudinea oamenilor şi îndeosebi a conducătorilor Bisericii iese la iveală și răsplăteşte din plin căutarea. De aceea, desemnarea anului în curs ca prilej de cinstire generală a doi patriarhi, Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, apare cu atât mai fericită.
Nu mă voi referi aici la primul dintre ei, ci la ceilalţi doi care i-au urmat. Ochiul vulturesc şi grija de păstor ale Patriarhului Justinian, aceste înzestrări excepţionale ale sale, le-au constatat mai întâi marii intelectuali, care au suportat urgia roşie. Ne gândim la teologi, precum prof. dr. Nicolae M. Popescu, I.V. Georgescu, Gheorghe Popescu Vâlcea. Prin grija Patriarhului Justinian, aceştia au aflat un loc de muncă, hrană, adăpost, ocrotire. Când resursele Arhiepiscopiei se epuizau, acţiunea continua din salariul propriu al patriarhului.
Copiii preoţilor închişi pe motive politice în trecutul nu prea îndepărtat s-au bucurat de asemenea de respectul său. Dincolo de obiceiurile de Crăciun, cu darurile lui îndătinate, acționa amintita veghe a ierarhului.
Am cunoscut personalitatea și acțiunile Patriarhului Justinian la una din vizitele sale la Institutul Teologic. După obișnuitele controale la infirmerie, la sufragerie, el a intrat într-o sală de cursuri. A privit icoanele de pe perete, apoi atitudinea studenților față de profesorul care și-a întrerupt expunerea. Înainte de plecare, neobișnuitul vizitator a pus o întrebare: cine a compus Iliada și Odiseea? Ca unul care eram în apropiere, i-am răspuns cu hotărâre: Homer. Ne-a binecuvântat, apoi a ieșit din clasă învăluindu-ne într-un zâmbet de satisfacție.
Însă adevărata mea întâlnire cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci a avut loc mult mai târziu. Absolvent al cursurilor de doctorat, se punea problema repartizării mele în câmpul pastoral. Autoritățile comuniste respingeau mulțimea solicitărilor pe care le făceam, cu motivarea că în învățământ aș putea propaga idei capitaliste, la Tipografia cărților bisericești aș putea imprima manifeste reacționare. Pentru anii mei de detenție politică, eram în continuare persecutat. Nici numele nu mi se mai pronunța; devenisem „Ăla”.
În această situație tragică pentru familia mea, am adresat câte o cerere pe la fiecare instituție a Bisericii. Când m-am dus după rezultat, voia Domnului a fost cu mine. Dintre cei 20 de preoți din curtea Tipografiei, Patriarhul Justinian m-a zărit și m-a chemat la sine. Când i-am sărutat mâna, atât m-a întrebat: „Ce au aceștia cu tine? Am să te fac preot”. După câteva săptămâni, nefericitul „Ăla“ a fost binecuvântat să primească harul hirotoniei în diacon, la Patriarhie, iar ulterior, în preot, la Domnița Bălașa, chiar din mâna patriarhului. Am prețuit mult sfaturile duhovnicești primite cu acel prilej și m-am străduit să nu-l dezamăgesc pe binefăcătorul meu nici ca preot, nici ca profesor.
Dar viața m-a adus în preajma unui alt mare patriarh, profesor de teologie prețuit în țară și peste hotare. După peregrinarea pe la catedrele ortodoxe ale universităților din Varșovia, din Cernăuți și din Suceava, profesorul Iustin Moisescu a fost încadrat la cea din București.
Întorcându-mă din detenție, în primăvara anului 1954, m-am hotărât să-mi dau toate examenele. La exegeza Noului Testament, rezultatele trebuiau văzute însă de către conducătorul catedrei. Constatând că nu vine pe la institut, sub presiunea faptului că era ultima zi a sesiunii, am alergat acasă la dânsul. Aici am sunat și am așteptat. În clipele următoare, s-a deschis fereastra și profesorul m-a întrebat ce vreau, fără să mă mustre că-l deranjasem. Mi-a cerut apoi carnetul de student în care a scris nota zece și s-a semnat, după ce m-a ascultat, bineînțeles.
În 1957, reputatul specialist în studiile biblice ajungea arhiepiscop al Iașilor, iar foștii lui studenți cucereau stadiul magisteriului. În numele acestor colegi ai mei, i-am adresat o cerere de abonament gratuit la revista „Mitropoliei Moldovei și Sucevei“. Scrisoarea mea, care vorbea despre parfumul Sfinților Părinți pe care să-l savurăm în vacanță, se pare că l-a impresionat pe adresant. A păstrat-o într-o colecție de documente descoperită cu câțiva ani în urmă la Iași.
Mobilul acestui interes pe care Mitropolitul Iustin l-a purtat unui modest preot cercetător a fost areopagistologia, studiul legat de personalitatea și opera lui Dionisie Areopagitul. Aceasta propune noi explicații ale biografiei enigmaticului teolog și sfânt. Prin activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena, scrisă în limba greacă în 1946 și premiată de Academia capitalei vechii culturi, ierarhul care ne preocupă apare ca un strălucit predecesor al acestei specialități istorice.
Peste mormintele celor doi patriarhi, timpul a trecut nemilos şi imperturbabil. Faptele lor de păstori responsabili, cu iubire, perseverență, demnitate și dezinteres, nu pot fi uitate. Ele întregesc profilul sufletesc al marilor ierarhi și izvorăsc lacrimi de recunoștință ori de câte ori sunt amintite.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius