Gândul zilei - 5 octombrie 2020

[altmariustotal catolic]

5 octombrie 2020 Purificarea sacră prin post şi fapte de caritate Din Predicile sfântului Leon cel Mare, papă (Pred. 6, despre Postul Mare, 1-2: PL 54, 285-287)    Fraţilor preaiubiţi, plin este pământul de bunătatea Domnului (cf. Ps 32[33],5) întotdeauna, şi însăşi creaţia naturală este, pentru fiecare credincios, adevărată învă­ţătură care îl duce la adorarea lui Dumnezeu, pentru că cerul şi pământul, marea şi tot ce se află în ele manifestă bunătatea şi atotputernicia creatorului lor, iar frumuseţea admirabilă a tuturor elementelor care îi sunt la dispozi­ţie cere creaturii inteligente aducere de mulţumire. Însă când se apropie aceste zile, consacrate în mod special misterelor răscumpărării omenirii, şi care precedă sărbătoarea pascală, ni se cere să ne pregătim printr-o purificare religioasă. Este propriu sărbătorii pascale ca toată Biserica să se bucure de iertarea păcatelor, nu numai cei care se nasc prin sfântul Botez, ci şi aceia care, de mult timp, fac parte deja din numărul fiilor adoptivi. Chiar dacă oamenii se renasc la viaţa nouă îndeosebi prin Botez, este necesar pentru noi toţi să ne reînnoim în fiecare zi de petele condiţiei noastre păcătoase şi nu este nimeni care să nu trebuiască să fie tot mai bun pe scara perfecţiunii, trebuie să ne străduim ca nimeni să nu fie sub efectul vechilor vicii în ziua răscumpărării. Pentru aceasta, preaiubiţilor, în aceste zile, trebuie avută o specială grijă şi devoţiune de a face acele lucruri pe care creştinii trebuie să le facă mereu; astfel, vom trăi în posturi sfinte acest Post Mare instituit de apos­toli, nu numai prin folosirea abstinentă a alimentelor, dar, mai ales, prin înfrânarea viciilor. Nu există lucru mai folositor decât a uni posturile sfinte şi raţionale cu pomana care, sub denumirea unică de milostivire, conţine multe şi lăudabile fapte de cari­tate, aşa încât, chiar şi în mijlocul situaţiilor de inegalitate de bunuri, pot să fie egale dispoziţiile sufleteşti ale tutu­ror credincioşilor. Iubirea, pe care o datorăm atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor, nu este niciodată împiedicată până acolo încât să nu poată să iubească ceea ce este bun. Aşa cum au cântat îngerii: Mărire în înaltul cerului lui Dum­nezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte (Lc 2,14), cel care are milă cu dragoste faţă de cei care suferă vreo nenorocire este fericit nu numai în virtutea bunăvoinţei sale, ci şi prin binele păcii. Faptele iubirii pot să fie foarte diferite şi, astfel, datorită acestei diversităţi, toţi creştinii buni pot să se exercite în ele, nu numai cei bogaţi şi puternici, ci inclu­siv oamenii obişnuiţi şi chiar şi cei săraci; în felul acesta, cei care sunt inegali datorită capacităţii lor de a face pomană sunt asemănători prin iubirea cu care o fac.