Gândul zilei 5 iunie 2021

[altmariustotal catolic]

Ne vom sătura când vom vedea Cuvântul Din Predicile sfântului Augustin, episcop (Predica 194, 3-4: PL 38, 1016-1017) Cine dintre oameni va putea cunoaşte toate comorile de înţelepciune şi de ştiinţă cuprinse în Cristos şi as­cunse în sărăcia trupului său? Căci el, din iubire faţă de voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi (2Cor 8,9). Pentru că venea să ia asupra sa firea noastră muritoare şi să distrugă moartea, el s-a arătat într-o condiţie săracă; însă cel care a promis bogăţiile îndepărtate nu le-a pierdut pe cele de care se îndepărtase. Cât de mari sunt binefacerile iubirii sale! El le-a ascuns pentru cei care se tem de el, dar îi va copleşi cu ele pe cei care speră în el! Căci, până când va veni cel care este împlinirea, cu­noaştem în parte. Dar, ca să fim în stare să-l cunoaştem pe deplin, cel care este egal Tatălui, având natura lui Dumnezeu, s-a făcut asemenea nouă, luând firea sluji­torului, şi ne-a recreat după asemănarea lui Dumnezeu. Făcându-se fiu al omului, Fiul unic al lui Dumnezeu îi transformă pe mulţi dintre fiii oamenilor în fii ai lui Dumnezeu. Şi după ce i-a hrănit pe slujitori cu firea sa vizibilă de slujitor, îi face liberi, ca să contemple natura lui Dumnezeu. Într-adevăr, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este (1In 3,2). Dar ce sunt acele comori de înţelepciune şi de ştiinţă? Ce sunt acele bogăţii divine? Nu ştim decât că ne vor fi de ajuns. ªi ce sunt acele binefaceri ale iubirii sale? Nu ştim decât că ne vor sătura. Arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns (In 14,8). Şi într-un psalm, cineva dintre noi, sau în noi, sau pen­tru noi, îi spune Domnului: Mă voi sătura când se va arăta gloria ta (Ps 16[17],15). Însă acesta şi Tatăl sunt una, şi cine îl vede pe el îl vede şi pe Tatăl. Aşadar, Domnul oşti­ri­lor: el este regele măririi (Ps 23[24],10). Întorcându-ne la el, ne va arăta chipul său; vom fi mântuiţi, vom fi sătu­raţi şi aceasta ne va fi de ajuns. Însă, până când aceasta se va realiza, până când ne va arăta ceea ce ne este de ajuns, până când vom bea din acest izvor al vieţii şi ne vom sătura, în timp ce umblăm în credinţă, peregrinând departe de el, în timp ce suferim foame şi sete de dreptate şi dorim cu o ardoare inefabilă să contemplăm frumuseţea naturii lui Dumnezeu, să celebrăm cu devotament ziua naşterii sale, când a luat firea slujitorului. Deoarece încă nu-l putem contempla pe cel care s-a născut din Tatăl înaintea zorilor, să-l celebrăm pe cel care s-a născut dintr-o Fecioară în orele nopţii. Deoarece încă nu înţelegem că numele lui va dăinui cât va fi soarele (Ps 71[72],17), să recunoaştem că el a fixat un cort pentru soare (Ps 18[19],6). Deoarece încă nu suntem în stare să-l vedem pe Unicul-născut care rămâne în Tatăl, să ne amintim de mirele care iese din camera sa nupţială (Ps 18,6). Deoarece încă nu suntem în stare să luăm parte la ospă­ţul Tatălui nostru, să recunoaştem ieslea Domnului nos­tru Isus Cristos.