Gândul zilei - 27 mai 2020

[altmariustotal catolic]

27 mai 2020 Am fost ispitiţi în Cristos, şi în el l-am biruit pe diavol Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop (Ps 60, 2-3: CCL 39, 766)  Ascultă, Dumnezeule, strigarea mea, ia aminte la rugăciunea mea (Ps 60,1). Cine este cel care vorbeşte? Se pare că este unul singur. Dar observă bine dacă este vorba cu adevărat de o singură persoană. De fapt, spune: De la marginile pământului, pe tine te chem; când inima îmi este cuprinsă de nelinişte (Ps 60,2). Prin urmare, nu este vorba de un singur individ; şi totuşi, este unul singur, pentru că unul singur este Cristos, iar noi toţi suntem mădularele sale. Cine este acest unic om care strigă de la marginile pământului? Cei care invocă de la marginile pământului sunt cei chemaţi la acea moştenire, despre care i s-a spus acelu­iaşi Fiu: Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire şi margi­nile pământului în stăpânire (Ps 2,8). Aceasta, aşadar, este stăpânirea lui Cristos, aceasta este moştenirea lui Cristos, acesta este trupul lui Cristos, aceasta este unica Biserică a lui Cristos, aceasta este unitatea care suntem noi şi strigă de la marginile pămân­tului. Şi ce anume cere? Ceea ce am spus mai înainte: Ascultă, Dumnezeule, strigarea mea, ia aminte la rugă­ciunea mea; de la marginile pământului, pe tine te chem. Adică: „Ceea ce eu cer, cer de la marginile pămân­tului”, adică din toate părţile. Însă, de ce a invocat astfel? Pentru că inima îi era cuprinsă de nelinişte. Cu aceasta vrea să arate că Domnul este prezent în toate popoarele şi în oamenii din lumea întreagă nu în marea glorie, ci în marile ispite. De fapt, viaţa noastră în acest pelerinaj nu poate să fie lipsită de ispite, de vreme ce progresul nostru se realizează tocmai prin ispită, şi nimeni nu se cunoaşte pe sine dacă nu este ispitit, nici nu poate să fie înco­ronat dacă nu a învins, nici să învingă dacă nu a luptat, nici să lupte dacă nu are duşman şi ispite. Acesta, care invocă de la marginile pământului, este neliniştit, însă nu este părăsit. Deoarece el a voit să ne prefigureze pe noi, adică trupul său, în acel trup al său în care el a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, pentru ca mădularele sale să spere că vor ajunge acolo unde a mers mai întâi capul. Aşadar, ne-a transfigurat în el însuşi atunci când a voit să fie ispitit de Satana. Tocmai am citit că Isus Cristos, Domnul nostru, s-a lăsat ispitit de diavol. Nimic mai mult decât Cristos ispitit de diavol! Însă în Cristos erai ispitit şi tu, deoarece Cristos avea trupul de la tine, iar din el venea pentru tine mântuirea; din tine venea moartea pentru el, iar din el, pentru tine, viaţa; din tine, pentru el, umilirile, iar din el, pentru tine, onorurile; în definitiv, din tine, pentru el, ispita, iar din el, pentru tine, victoria. Dacă am fost ispitiţi în el, tot în el îl învingem pe diavol. Îţi opreşti atenţia asupra faptului că Cristos a fost ispitit, şi nu-ţi opreşti atenţia asupra faptului că el a învins? Recunoaşte-te pe tine însuţi ispitit în el, şi, de asemenea, recunoaşte-te învingător în el. Ar fi putut să-l evite pe diavol; însă, dacă nu ar fi fost ispitit, nu te-ar fi învăţat să învingi atunci când eşti ispitit.